5 filme romanesti care vor avea premiera toamna asta
Toamna asta se anunta bogata in filme romanesti.
Anul asta, am avut multime de filme romanesti bune si foarte bune, premiate si aclamate pe la diverse festivaluri internationale deosebit de prestigioase. 5 dintre ele vor avea premiera aceasta toamna. Acestea sunt:
Caini
Unul dintre cele mai bune filme romanesti vazute vreodata, CAINI, primul lungmetraj al regizorului Bogdan Mirica, a obtinut Premiul criticii – FIPRESCI pentru sectiunea Un Certain Regard, la cea de-a 69-a editie a Festivalului de la Cannes.
Acest thriller 100% romanesc are actiunea plasata in apropierea granitei cu Ucraina si-l are ca protagonist pe Roman, un tanar de la oras, ajunge intr-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gand sa vanda pamantul mostenit de la bunicul sau care a murit cu cateva luni in urma. In timp ce face demersurile pentru vanzarea mosiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzatie generala de amenintare pluteste in aer.
Sieranevada
Dupa ce a deschis competitia oficiala a celei de-a 69-a editii a Festivalului International de Film de la Cannes, cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA” va deschide si sezonul de toamna al premierelor cinematografice romanesti.
Actiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redactia hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo si la patruzeci de zile de la moartea tatalui sau, cand Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmeaza sa isi petreaca ziua de sambata insotit de tanara lui sotie, in sanul familiei, reunite cu ocazia comemorarii celui disparut. Evenimentul, insa, nu se deruleaza conform asteptarilor.
Doua lozuri
Paul Negoescu ne propune o ecranizare inedita dupa Caragiale. Dinel, Sile si Pompiliu, trei barbati dintr-un mic orasel de provincie, castiga marele premiu la loto, insa nu dupa mult timp biletul nu mai e de gasit, asa ca cei trei pornesc intr-o calatorie sa-l recupereze. Cu Dorian Boguta, Dragos Bucur si Alexandru Papadopol.
Inimi cicatrizate
Cel de-al 4-lea film regizat de Radu Jude este o adaptare libera dupa opera literara a lui Max Blecher. Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc in anul 1937 când Emanuel, un tânar de douazeci de ani, bolnav de tuberculoza osoasa, se interneaza intr-un sanatoriu de pe malul marii. Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Harnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
Selfie 69
Din cu totul alta zona vine SELFIE 69, o comedie usurica, pentru un public mai larg si nepretentios. Dupa succesul spectaculos inregistrat cu #Selfie, care a fost cel mai bine vandut film romanesc al anului 2014 si cel mai bun debut regizoral de dupa 1989, Cristina Iacob revine in toamna aceasta cu Selfie 69, o comedie romantica ce continua povestea celor sase personaje din #Selfie, care de data aceasta cauta confirmarea dragostei… prin casatorie.
Cum vi se par cele 5 filme? Care v-a trezit interesul?