Skip to content

Tarja Turunen live @ Sala Palatului (recenzie concert)

Tarja Turunen a mai demonstrat inca o data, de parca mai era necesar, de ce este una dintre cele mai bune voci din metal. Soprana finlandeza a sustinut aseara al doilea concert in Romania din cadrul turneului de promovare al albumului What Lies Beneath. Sala Palatului a fost aproape plina in ciuda faptului ca Tarja mai cantase la noi in tara cu doar sase luni in urma.

Concertul a inceput trist. Spun asta pentru ca formatiile din deschidere m-au zgariat pe urechi, apogeul fiind atins de solistul Scala Mercalli care tinea neaparat sa tipe, poate pentru a acoperi bassul ce se auzea mult peste celelalte instrumente. Slypheed au fost mai decenti, cu un contrast intre growl si clear realizat de solista. Formatiile italiene mi s-au parut o alegere tare proasta, dar au fost complet uitate in timpul change over- ului.

Tarja a intrat pe scena cu Anteroom of Death pe care a cantat-o din spatele unei cortine. Solista a aparut intr-o rochie neagra, a cantat Last Northern Star si Naiad, inainte de a multumi tuturor celor prezenti intr-o romana stangace si totusi dulce ca am venit sa o vedem din nou. Si cum sa ratam ocazia de a asculta din nou I Walk Alone (dedicata tuturor celor care au fost alaturi de ea de-a lungul anilor) sau a-l vedea pe inegalabilul Mike Terrana. Bateristul acela e un geniu al tobelor, sau cum ar spune Tarja, a beast. A avut un solo de cel putin un sfert de ora in care a cantat pana si cancan la tobe, demonstradu-si versatilitatea.  Este a treia oara cand il vad intr-un concert cu Tarja si de fiecare data mi se pare ca ar trebui sa aiba si mai mult timp la dispozitie.

Dupa acest moment Tarja a aparut din nou, intr-o alta costumatie si a continuat cu Little Lies, Into the Sun (o piesa noua), Bless the Child din era Nightwish, pentru ca apoi sa treaca la pian. E de apreciat dorinta Tarjei de a-si canta compozitiile proprii la pian, tinand cont ca spus de multe ori ca nu este o pianista buna. Totusi, a oferit publicului un moment acustic superb compus din Oasis,  Rivers of Lust, Minor Heaven, Montanas de Silencio. M-a facut sa ma intreb cum suna vocea ei intr-unul dintre recitalurile pe care le-a oferit in bisericile din Finlanda, care au o acustica superba. 

Au urmat Sing for Me, I Feel Immortal (asteptata de multi din public), Never Enough (o alta piesa noua care suna foarte bine) si In For the Kill. Nu ai ce sa ii reprosezi Tarjei si nici trupei cu care se afla in turneu. Sunet perfect, nici o nota ratata, comunicare impecabila cu publicul si o audienta mereu receptiva. Nu se putea sa lipseasca The Phantom of the Opera, care suna genial de fiecare data si ocazie cu care Tarja ne demonstreaza de ce este una dintre cele mai bune voci la ora actuala, nu doar din metal.  

Soprana finlandeza s-a intors pentru bisul obligatoriu: Die Alive si Until My Last Breath, care au ridicat ce mai ramasese din Sala Palatului pe scaun. Din nou, la fel ca in 2009, alegerea de venue a fost proasta. Nimeni nu vrea sa stea jos la un concert metal, dar pe asta o avem, cu asta defilam. Publicul oricum nu si-a mai respectat locul pe scaun si s-a adunat in fata scenei unde inainte de final cei mai norocosi au dat mana cu Tarja.

Daca in alti ani vedeam in public multi de o varsta cu mine, de data aceasta am observat o medie de varsta mai scazuta si un mix interesant caci nu stiu daca parintii au tras de copii sau a fost invers. Cei mai cunoscatori si mai curiosi din fire au putut sa il vada si pe Marcello, sotul si managerul Tarjei, plimbandu-se prin sala si facand poze. 

In concluzie, unul dintre concertele bune ale inceputului de an si care nu trebuia ratat. Ramane de vazut  ce pregateste Tarja pentru viitor caci eu nu cred ca va lua o pauza pana in 2017, ar fi prea mult timp departe de scena pentru un artist care traieste pentru a fi in fata publicului. Mi-a placut ca fata de momentul Sibiu evident a cantat mai mult dar a avut piesele ei. Stiu ca publicul asteapta sa auda piese Nightwish asa cum suna in original, dar a trecut destul timp incat sa ne putem obisnui cu schimbarea.

De altfel Nightwish au si lansat albumul Imaginaerum, de pe care a aparut un prim single cu videoclip, Storytime.

Voi ati fost la concert? Cum vi s-a parut ? Va place genul acesta de muzica?

Credit foto: Bogdan Hanganu/ http://boogie.sofresh.ro/

Citește în continuare