11 concerte live in aceasta saptamana in Bucuresti. Pinholes, Robin and the Backstabbers, Mircea Vintila, Luna Amara si Mihai Margineanu vor fi pe scena
Agenda concertelor cu trupe romanesti devine din ce in ce mai ocupata, mai ales dupa ce s-au mai ridicat o parte dintre restrictii, iar petrecerile pot tine pana la 2AM. Conform normelor in vigoare, participarea unui numar mai mare de 2.500 de spectatori este posibila cu asigurarea unei suprafete de 1 metru patrat pentru fiecare persoana, cu dovada vaccinarii sau cu un test negative de boala.
La Expirat Halele Carol (Strada Doctor Constantin Istrati nr. 1) vor urca pe scena in aceasta saptamana Pinholes si Fluturi pe Asfalt.
Saptamana muzicala incepe la Expirat cu un concert Pinholes, miercuri, 14 iulie, de la ora 19.30, bilete disponibile aici, si continua cu Fluturi pe Asfalt, joi, 15 iulie, de la ora 20.00, bilete aici.
Pinholes sunt o formatie de rock alternativ din Iasi, considerata un grup cu potential in noul val de muzica underground din Romania. Numele formatiei este inspirat din „Dilema ariciului”, o metafora pentru provocarile intimitatii umane.
Fluturi pe Asfalt s-au format in anul 2009 in Cluj-Napoca, fiind parte tot din peisajul muzicii underground autohton.
Biletele costa 50 lei, iar accesul se face in baza certificatului de vaccinare cu ambele doze si au implinit 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care prezinta dovada unui test negativ, rapid sau de tip PCR.
Mosia Corbeanca (Strada Hipodromului nr. 27, Ostratu) este scena pentru Robin and the Backstabbers, fiind parte din programul de serate acustice.
Robin and the Backstabbers se aud joi, 15 iulie, la Mosia Corbeanca, spatiul din localitatea Corbeanca cu mancare si bautura, pe pajistea verde si apusul pe fundal. Concertul incepe la ora 19.00, iar evenimentul se poate vedea din zona amenajata cu mese, din zona speciala pentru picnic sau din spatiul dedicat mobilierului improvizat din paie. Biletele consta 70 lei si sunt disponibile aici.
Pentru iubitorii de folk, Mircea Vintila canta tot joi, 15 iulie, de la ora 20.00, la The Coffee Shop Constitutiei (Bulevardul Unirii nr. 5).
Muzica folk de ieri si de azi revine intr-un cadru atipic, unde Mircea Vintila va incanta audienta cu cele mai cunoscute melodii ale sale. Biletele sunt disponibile aici.
In Gradina Urbana (Strada Batistei nr. 14), weekendul aduce concertele Toulouse Lautrec acustic si Moonlight Breakfast.
Toulouse Lautrec se exprima lejer in engleza, franceza sau romana si au facut de la bun inceput deliciul topurilor indie, multe din piesele lor ajungand pe locul 1 la radiouri de profil. Concertul acustic incepe vineri, 16 iulie, de la ora 20.00, iar biletele sunt disponibile aici.
Sambata, 17 iulie, pe scena urca Moonlight Breakfast, care promite un concert urban si sofisticat deopotriva. Concertul incepe la ora 20.00, iar biletele sunt disponibile aici.
La Quantic (Soseaua Grozavesti nr. 82) urca pe scena in weekend Luna Amara si Mihai Margineanu.
Mesaje puternice, sound original, solo-uri de trompeta, Luna Amara este una dintre cele mai apreciate trupe din scena rock romaneasca, care urca pe scena Quantic sambata, 17 iulie, de la ora 19.00. Biletele se vand in regim de pre-sale la pret de 60 lei si sunt disponibile aici.
Duminica, Mihai Margineanu canta alaturi de Banda, adica Cristi Horia (vioara), Vlad Andrei (chitara electrica), Michele Visan (chitara acustica), Vasile Malic (chitara bass), Nicu Dumitrescu (percutie) si Florin Ionescu (tobe). Mihai Margineanu este un cantaret, actor si compozitor roman de muzica folk si pop rock. Muzica sa este inspirata din folclorul urban, unele melodii fiind preluari ale unor cantece vechi de pahar, iar altele fiind creatii proprii in acelasi gen. Biletele sunt disponibile aici.
La Arenele Romane, in weekend se asculta rock. Bucovina si Dordeduh concerteaza pe 17 iulie, iar in deschidere vor canta Neon Prophecies.
Concertul de la Arenele Romane va fi o poveste despre viata, magie, traditii stravechi, solomonari si puterea de a merge inainte chiar atunci cand vremurile sunt potrivnice. Bucovina va prezinte live parti din viitorul album, programat a fi lansat pentru aceasta iarna. Detalii despre bilete aici.