La Oradea se filmeaza “21 de Rubini”, un film cu Corina Moise, Anthony Delon, Mickey Rourke, Adrian Vancica si Nicoleta Lefter. Filmul e regizat de Ciprian Mega, un preot care critica adesea coruptia din interiorul bisericii.
La Oradea se filmeaza de la inceputul acestei luni “21 de Rubini”, o poveste inspirata de realitatea contemporana romaneasca din interiorul bisericii sub rama povestii unui scenariu realizat de un american despre un tablou istoric.
Filmul spune povestea unei tinere procuroare, pe nume Nina, care este interpretata de Corina Moise, care alaturi de iubitul ei, Yuri (Anthony Delon), un regizor de film, lucreaza la un scenariu, inspirat dintr-un tablou de familie. Povestea lor e doar un pretetxt pentru ca filmul sa vorbeasca despre numirile in Biseria Ortodoxa Romana, dar si in politica de la Bruxelles.
Din distributie alaturi de protagonistii Corina Moise, Anthony Delon fac parte Mickey Rourke, Adrian Vancica, Dana Rogoz, Dorel Visan, Nicodim Ungureanu, Irina Saulescu, Ana Covalciuc, Nicoleta lefter Ela Ionescu, Claudiu Maier, actrita italiana Elisabetta Pellini si realizatorul de radio Daniel Buzdugan (in propriul rol de realizator emisiuni radio).
Actiunea se petrece la sfarsitul anului 2022, cand Nina ar putea fi nominalizata pentru functia de procuror general al Romaniei, decizie care e influentata pozitia secretarului de stat al Guvernului SUA, Mickey Mandovanis, personaj interpretat de Mickey Rourke. Actorul american va ajunge si el la Oradea, in zilele urmatoare, la fel ca Elisabetta Pellini, care in film este reprezentanta Comisiei Europene Nicoletta Delalachiessa.
Pelicula trateaza, printre altele, criza Bisericii Ortodoxe Romane si a societatii in general. Unul dintre personajele secundare a fost inspirat de episcopul de Oradea, Sofronie Drincec, vazut ca un ierarh corupt care hirotoneste preoti si imparte parohiile pe bani.
Preot de profesie, Ciprian Mega este la al doilea film de lung metraj din cariera; in primul sau film, „Glasul care striga in pustie”, spune povestea preotului Calciu Dumitreasa (interpretat de Costel Cascaval), condamnat la 21 de ani de inchisoare pentru ca s-a opus demolarii bisericilor.
Mega a avut si el probleme cu oficialii bisericii si s-a mutat in Cipru, la 24 de ani; a revenit in tara dupa 8 ani, in 2018, si a preluat biserica de lemn de langa Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu pe care a reconstruit-o din zid, in stil brancovenesc.
Producatorii peliculei sunt Laura Mega si Silviu Ciobanu, iar director de imagine, Liviu Marghidan. Producatori executivi sunt Natalia Neag si Kimberly Hines.