Una dintre cele mai mari dorinte ale Regelui Mihai a fost ca trupul mamei sale, Regina Elena, sa fie adus si inmormantat in Romania alaturi de mormantul sau. In acest week end, dorinta Regelui Mihai se indeplineste prin efortul sustinut al Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei si al Printului Consort, Radu.

Iata cateva amintiri ale Regelui Mihai despre Regina Mama Elena, amintiri care descriu o viata tumultuoasa de familie pe care Regina a purtat-o pe umerii sai cu multa demnitate.

Fiica cea mai mare a Printului Constantin al Greciei si al Printesei Sofia de Prusia, Principesa Elena l-a cunoscut pe Carol al II-lea  in 1920 si s-au apropiat  in conditii tragice, intrenul care le ducea famiile catre Elvetia unde era inmormantarea mamei Reginei Maria.

S-au logodit la cateva luni de la intalnire, in ciuda impotrivirii mamei printesei Elena care stia de relatia pe care Carol al II-lea a avut-o cu Zizi Lambrino.

Principesa Elena, cu discretia si timiditatea sa, a ramas in umbra mamei soacre regina Maria, a carei personalitate puternica a adunat in jurul sau cele mai importante figure culturale si politice ale momentului. Principesa Elena a stiut insa intotdeauna sa-si creeze oaza sa de linite si intelegere, sa-i asculte pe toti cei aflati in suferinta si, mai presus de toate, sa-si sprijine fiul – Mihai – care a aparut foarte repede dupa mariajul sau cu Carol al II-lea.

Istoria s-a repetat si la cativa ani de la mariaj, dupa mai multe infidelitati, Regele Carol II-lea, tatal regelui Mihai s-a indragostit de “Duduia” Lupescu, iar Principesa Elena a fost trimisa de acasa la Florenta.

(Fragmentele de marturisiri sunt extrase din cartea “Conversatii cu Regele Mihai” semnata de Stelian Tanase.)

“Despartirea de mama mea a venit in 1932. Cum s-a ajuns acolo si tot ce s-a intamplat in jur, iarasi nu imi aduc aminte exact. Dar stiu ca, la un moment dat, mama mea nu mai era acolo. M-au luat din casa din Kiseleff si m-au dus la Palat . (…)

Deodata m-am trezit fara ea, fara nico explicate. Motivele mi s-au spus cu taraita, daca pot sa ma exprim asa. La inceput aveam sentimentul ca a plecat fara un motiv bine definit.

(…) Tatal meu nu mi-a vorbit niciodata despre faptul ca mama nu mai era acolo, sau de ce plecase, sau cum o facuse. Niciodata. Nimic.

(n. editorului…Principesa Elena a parasit Romania in 1932, a fost condusa la Gara de Nord dupa caderea noptii, astfel incat plecarea sa fie cat mai discreta). Mihai avea aproape 11 ani la acel moment.

In intelegerea dintre Principesa Elena si Regele Carol II-lea, Mihai avea voie sa mearga la Florenta – unde principesa se stabilise – de 2 ori pe an, cate 3 saptamani.

“Cand stateam la Florenta, intai de toate tatal meu ma trimitea cu alte doua persoane, cazate undeva intr-un hotel; nu stateau la Vila Sparta, cum se chema locuinta mamei. Acolo, la Florenta, discutam o gramada de lucruri. Dar niciodata – asta trebuie sa spun, fiindca s-a sustinut contrariul -, cu tot ceea a suferit din cauza tatalui meu, niciodata ea nu mi-a spus ceva urat despre el. Am ramas destul de uimit, pentru ca aflasem, cu timpul ce s-a intamplat.”

‘Mama mea si cu mine eram intr-o comuniune foarte apropiata. Aveam sentimentul de comuniune foarte stransa, cand ma intorceam din nou la Bucuresti, simteam ceva foarte rece, asa cum am simitit aproape tot restul timpului petrecut aici.”

(…) Dupa ce am plecat din Romania (n.mea. in 1948), mama s-a intors la Florenta, era un loc pe care il iubea foarte mult. De fapt vila ei, pe care o avea acolo, a cumparat-o in 1932, imediat dupa ce a plecat de aici. Mama ei locuia si ea tot la Florenta, in alta parte, asa ca un timp a mers cat a mers. In fine. Tot astepta sa vin la ea din cand in cand. Avea viata ei, s-a imprietenit cu mai multa lume. Sora ei, Irina, s-a maritat cu unul dintre ducii d’Aosta, care in timpul acela se chema Ducele de Spoleto.

(…) Avea puterea morala sa puna deoparte o gramada de lucruri extrem de neplacute. Sa le stearga complet. A fost imposibil, dar nu s-a lasat complesita de lucrurile astea. (…) Nu zic ca era fericita, dar era multumita cu viata ei acolo, ca era asezata in pace si traia fara prea multe complicatii.

Singura ei grija si a noastra era chestia cu finantele pentru ca era foarte subreda toata situatia.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Regina Mama Elena in parcul Villei Sparta din Italia. Foto: Profimediaimages.ro

Viata in Italia nu era foarte ieftina, dar nici prea scumpa. Si avea acel fond, in Anglia, care s-a deblocat dupa razboi si putea sa traiasca din banii aia pana la un punct. Dar pe urma a venit, intr-adevar, un moment tragic pentru ea, fiindca a trebuit sa-si vanda casa din Florenta. (…) Lucrul asta, ca a trebuit sa vanda o parte din viata ei si din inima ei, cum imi spunea, nu zic ca a distrus-o moralmente, dar a afectat-o enorm. Si s–a mutat la Laussane intr-un apartament. Era langa noi si acum ne vedeam in fiecare saptamana. Asta o mai lecuia putin. Apoi ea a avut de mai multe ori in viata ei cateva buclucuri medicale, ca sa spun asa, care s-au cam accentuat cu timpul. Ultima reuniune pe care am petrecut-o in familie- fetele nostre cresteau atunci – a fost la Versoix, de ziua ei, 2 mai 1982. Si pe urma, starea ei s-a inrautatit putin si-a murit la Lausanne, la sfarsitul anului aproape.

(…)

Nu stiu pe ce sa pun acentul cand povestesc despre mama. Imi aduc aminte foarte multe lucruri. Nu stiu ce as fi facut daca nu venea ea inapoi in tara. Fiindca ea m-a incurajat foarte mult, imi spunea fel de fel de lucruri, felul cum trebuie sa traiesti, si partea morala, si partea religioasa, si ma incuraja.

(…) Si in acelasi timp, cu toate mizeriile pe care le-a avut in viata, nu i-a lipsit niciodata simtul umorului, avea un simt al umorului extrem de bine dezvoltat.  

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•