Skip to content

5 ani cu ToulouseLautrec

Vineri 28 noiembrie ne vedem sa aniversam 150 de ani de la nasterea lui Toulouse Lautrec si 5 ani de Toulouse Lautrec: Clubul Taranului, orele 22.00, intrarea libera.

Les ToulouseLautrecs descind din familii aristocrate. Ei au copilarit pe pajisti verzi si intinse in fata castelului si au crescut cu sunetul cornurilor de vanatoare si mirosul parfumurilor de contesa rumena in obraji. Desi predestinati studiului academic si educatiei alese, viata i-a aruncat in paturile cele mai carpite ale societatii. Influentati initial de Rene Pricetau si John Lewis Brown, ei si-au gasit drumul in mijlocul boemei rebele. Sunt obisnuiti ai localurilor de noapte, sunt pasionati de femei, absint si opium, scuipa in microfoane, gesticuleaza pe corzi in cabaret si imbatati de succes sparg fetele tobelor din localuri si se uita sub crinolinele fetelor.

La implinirea frumoasei varste de 5 ani ne intrebam daca la anul vom fi primiti la scoala?

Toate single-urile lansate pana acum au intrat in topurile radiourilor care “suportau” rock-ul alternativ (Radio Guerrilla, City FM), “Te Spun”, “Yesman”, « Domino » si « Irrational » ajungand in fruntea clasamentelor de specialitate. Au urmat in mod natural invitatiile de a participa la emisiuni de televiziune precum “MTV Unplugged”, “Garantat 100%” (TVR1), “Timpul chitarelor” (TVR2), “Remix” (TVR Cultural), “Nasul” (10 TV), “Neatza cu Razvan & Dani” (Antena 1), apoi la marile festivaluri : B’estfest , Peninsula, Liveland, Top T, Padina Fest, Rocker’s Challenge, Fete de la Musique, Row.mania, Future Shorts, Europa Fest, Zilele Francofoniei la Budapesta, Zilele Culturii Romane la Cracovia, Sun-da-i Fest la Chisinau, In Transylvania, Waves Viena. Primul lor concert pe taram francez a avut loc in cunoscuta statiune de ski Les Deux Alpes, in 2013 unde se vor intoarce si in martie 2015.

Intitulat “Heroes” si lansat in octombrie 2011, albumul lor de debut a fost mixat de catre producatorul britanic Adam Whittaker, ca de altfel si cel de-al doilea album “Extraordinar”, pe care site-ul de specialitate muzicisifaze.com l-a desemnat “albumul anului 2013”, acordandu-i nota maxima, 10! Printre piesele de pe album se afla si cele 3 single-uri insotite de videoclipuri : “Lumea-i un sat de vacanta”, “Nopti albe” si “Extraordinar”.

Cele mai noi piese lansate sunt “Nu se termina asa” si “Aur” care anunta albumul nr. 3, aflat deja in pregatire.

Trio-ul devenit mai nou quartet se recomanda numai cu numele de scena, respectiv: Apartman (chant & guitarre), Emu (bass), Greenman (batterie) et Jimi (guitarre)

Citește în continuare