5 tendinte ale verii 2020 in moda si cum poti refolosi hainele din anii trecuti.
Evenimentele din ultimele luni au oprit lumea modei si evolutia ei. Vanzarile de haine au scazut consistent iar productia a fost oprita la nivel mondial, atat in fabricile care produc mass-market cat si in atelierele designerilor care vand pentru clientela selecta.
Pe masura ce restrictiile sunt ridicate si intreaga lume revine la o noua normalitate, atentia se indreapta spre tinutele pe care le vom purta in vara 2020 care isi face deja simtita prezenta.
Desi colectiile noi pentru primavara-vara au fost prezentate in toamna trecuta in cadrul Saptamanilor Modei de la Paris, Milano, New York si Londra, lumea modei pare ca a intuit pandemia si efectul de criza financiara care este tot mai des mentionat de analistii economici. Acest lucru se vede in tendintele care recicleaza cele mai bine vandute trenduri ale sezoanelor trecute, directie care va continua pana la sfarsitul anului.
Va invitam sa aflati cum puteti refolosi hainele deja aflate in garderoba pentru a fi in tendintele verii acesteia.
Manecile bufante imprumutate din sezoanele trecute au revenit si mai exagerate pentru vara 2020.
Devenita omniprezenta in ultimii ani, pana si designerii japonezi cunoscuti pentru siluete minimaliste au introdus maneca de tip clopot in colectiile lor.
Valentino, Isabel Marant, Richard Quinn si Zimmermann au prezentat noi versiuni de a purta manecile bufante, inspirate de perioadele elizabetana si victoriana. Accentul de volum s-a mutat din zona bicepsului si poate fi regasit pe umar, in jurul cotului sau la baza incheieturii.
Daca nu ati cumparat bluze sau rochii cu maneci bufante in sezoanele trecute, puteti profita de reducerile de pana la 50% pe care majoritatea brandurilor le au in aceasta perioada. La Reserved sau la Zara veti gasi variante de bluze care imbina tendintele cu partea practica.
Neon milkshake, nuantele de neon prespalat aduc energie pozitiva si optimism.
In 2016, Pantone a anuntat culorile anului ca fiind doua pasteluri: Serenity Blue si Rose Quartz, doua nuante mult mai blande si mai moderate decat anii precedenti. De atunci, majoritatea designerilor atat din zona hainelor de lux cat si mass-market au introdus constant nuante pastelate in colectiile lor. Expresia „milennial pink” se regaseste in fiecare sezon in rapoartele de tendinte, fiind culoarea preferata a adolescentilor.
Tendintele de toamna-iarna aduc, de obicei, nuante mai intunecate, mai pamantii, primavara e caracteristica printurilor florale iar vara este a culorilor neon.
Pentru vara 2020, nuantele neon sunt influentate de pastelurile din anii trecuti, seamana cu un milkshake delicios inspirat din culorile rasaritului vazut la malul marii sau dintr-o plimbare pana in mijlocul padurii.
Este momentul potrivit sa scoateti din dulap orice culoare puternica pe care nu stiati cum sa o purtati. Pentru a obtine efectul de neon pudrat, o puteti spala de cateva ori pentru a-i estompa din saturatia culorii, respectand temperatura indicata pe eticheta.
Brandul romanesc Framboise foloseste acest gen de nuante in colectiile sale si vine cu reduceri de primavara de pana la 60% in aceasta perioada.
Camasa si rochia-camasa inlocuiesc tricourile si bluzele de vara, ofera atat confort cat si un stil mai elegant, mai ingrijit.
In ultimul an, stilistii de la Hollywood adora sa le imbrace pe Cate Blanchett sau Julia Roberts in camasile brandului „The Row” pentru ca sunt create intr-un stil minimalist modern, atemporal, cu o oarecare relaxare in croiala care ofera confortul mult dorit in zilele toride de vara.
Prezentarea colectiei Dior a readus in atentiei combinatia favorita din de la finalul anilor ’90: fusta cu talie inalta purtata cu o camasa supradimensionata. Dior, Valentino, Etro, La Coste, Chanel si Carolina Herrera au prezentat variante ale rochiei-camasa sau ale camasii reinterpretate in diverse culori si imprimeuri, cel mai popular ramane bumbacul bleu sau alb cu dungi albastre.
Specialistii in tendinte au vorbit deseori despre camasile din colectiile verii 2020 ca fiind un simbol al practicabilitatii spre care se indreapta lumei modei. Hainele mulate sau din materiale care includ poliester pot crea disconfort, in special in contextul temperaturilor de vara care cresc in fiecare an.
Camasa este clasica, confortabila si usor de combinat cu pantaloni de tip culote, fuste lungi sau midi si blugi.
Varianta cea mai simpla pentru a introduce aceasta tendinta in stilul dvstra este sa folositi o camasa veche sau sa imprumutati o camasa a sotului, a iubitului sau orice camasa masculina supradimensionata care va flata orice tip de silueta. Sau puteti cumpara de la designerul roman Larisa Dragna care are o serie de rochii-camasa potrivite pentru aceasta vara.
Rochiile albe raman una din tendintele principale ale verii. Au fost regandite in nuante ivoire care au un aspect organic.
In ultimii ani, rochiile albe au transcens ideea de mireasa si au devenit un simbol al zilelor de vara prin materiale racoroase, fluiditate, siluete romantice si volane ample din dantela.
Noua rochie alba din tendinte a fost influentata de directia de sustenabilitate pe care lumea modei incearca sa o abordeze pentru a reduce poluarea si efectele asupra incalzirii globale.
Cele mai intalnite nuante au fost cele ivoire si textura care seamana cu panza organica sau macrame.
Un exemplu este brandul Loewe unde designerul Jonathan Anderson mizeaza pe dantela Chantilly si satin japonez cu insertii florale crosetate manual. Alte exemple de urmat pot fi gasite in colectiile Valentino care a deschis prezentarea de primavara-vara cu mai multe rochii albe din bumbac si Jonathan Simkhai printr-o rochie maxi impecabila.
Aceasta tendinta va scapa de rusinea de a purta o rochie alba care s-a ingalbenit din cauza purtarii repetate si spalarii de-a lungul timpului. De la designerii romani, Parlor are cateva modele potrivite pentru vara care a inceput.
Nostalgia anilor ’70 – ’80 – ’90 – inceputul anilor 2000 ameninta disparitia tendintelor. Majoritatea tinutelor memorabile din ultimii 50 de ani au revenit la moda.
Daca ultimele sezoane din moda au fost influentate de anii ’90 prin pantalonii sport si pantofii cu talpa inalta, rochiile mulate si ochelarii de soare viu colorati, vara aduce un amestec care tinde sa intrerupa ideea de „tendinta”.
Noile colectii continua aceasta directie si imprumuta din anii ’80 prin printurile multicolore, umerii inalti, texturile disco si faimosii pantaloni harem ai lui MC Hammer, din anii ’70 prin imprimeurile retro, gulere uriase si suprapunerile de camasa si vesta si din inceputul anilor 2000 cand costumele purtate de Spice Girls, Backstreet Boys si Britney Spears au redefinit hainele si accesoriile purtate pe strada de o intreaga generatie de adolescenti.
Influentele din anii ’90 au trecut din zona sport in zona clasica, rochii simple cu taieturi asimetrice, helanci fara maneci, costume cu pantaloni scurti, veste purtate peste tricouri si tricotaje transparente. The Row, Loewe, Calvin Klein s-au inspirat din aceasta perioada pentru vara 2020 in timp ce Gucci si Fendi imprumuta din anii ’70.
Moda a devenit mult mai libera iar noile tendinte ofera ocazia de a purta aproape orice. Este momentul potrivit pentru a cauta prin dulapurile bunicilor si parintilor pentru piese pastrate in conditii bune.
Pentru inceputurile anilor ‘2000 si anii ’90, veti gasi piese in tendinte la brandul romanesc Chic Utility, pentru anii ’80, veti descoperi tinutele potrivite la Laura Lazar iar inspiratie din anii ’70 veti gasi la designerul clujean Sabina Pop.