6 tratamente faciale pentru refacerea si ingrijirea tenului dupa expunerea la soare
Daca va numarati printre iubitoarele unui ten bronzat si va expuneti periodic la soare, este important sa stiti ca pielea necesita o ingrijire specifica dupa aceasta etapa, tocmai pentru a-si recapata tonusul, aspectul hidratat si pentru a-si mentine culoarea cat mai mult timp.
Alaturi de o protectie eficienta inainte de expunerea la soare (folosirea unor creme sau lotiuni cu un factor de protectie solara ridicat), dar si o limitare a expunerii intr-un mod cat se poate de responsabil, printre principalele tratamente aplicate dupa plaja se numara hidratarea corespunzatoare a pielii corpului si a tenului.
Hidratarea presupune ca organismul sa beneficieze de o cantitate optima de apa si pe interior, asadar consumul de lichide reprezinta unul dintre cei mai importanti factori adjuvanti in procesul de refacere a barierei hidrolipidice.
Alergiile solare, eruptiile, inmultirea petelor pigmentare si a alunitelor sau chiar arsurile solare sunt o serie de consecinte asupra tenului dupa expunerea prelungita la soare.
Tenul expus la soare care prezinta diverse afectiuni dermatologice precum acnee, rozacee sau altele se poate confrunta cu reactii neplacute, usturime, roseata, care trebuie tratate in functie de recomandarea medicului dermatolog.
Produsele destinate ingrijirii tenului dupa plaja contin de regula extract de aloe vera, cocos sau alte extracte botanice, cu rolul de a calma si regenera pielea, de a prelungi aspectul bronzant si de a-i reda stralucirea.
Atentie insa la tipul de ten caruia ii este destinat, la textura produsului si la modul de aplicare, deoarece sunt esentiale atunci cand vorbim de o ingrijire a tenului intr-o maniera corecta. De preferat sunt produsele cu o absorbtie rapida, eventual cu o textura de gel.
Printre numeroasele beneficii ale utilizarii iaurtului in cosmetica se numara si cele de hidratare intensa si calmare a pielii.
Asadar, dupa o vacanta care a implicat si expunere la soare, va puteti rasfata tenul acasa cu o masca preparata rapid din doua ingrediente simple. O lingura cu varf de iaurt gras si o lingura de castravete ras marunt, amestecate si aplicate pe fata pentru un timp de minimum 15 minute vor face minuni pentru tenul bronzat. Se indeparteaza cu dischete demachiante sau cu apa la temperatura camerei.
O masca cu miere si cartofi are efecte reconfortante si de hidratare intensa asupra tenului.
Este cunoscut faptul ca sucul de cartofi este emolient si puternic cicatrizant, gratie compozitiei sale de fosfor, fier, calciu, zinc, magneziu si vitamina C. O astfel de masca se prepara foarte usor: se rad marunt 2 felii de cartofi si se amesteca alaturi de o lingura de miere. Masca se aplica pe fata pentru cel putin 15-20 de minute si se indeparteaza cu apa calduta.
Odata cu expunerea prelungita la soare, tenul isi pierde din elasticitate, devine deshidratat, apar petele pigmentare si alte afectiuni dermatologice.
Printre cele mai cunoscute dar si revolutionare terapii faciale dupa expunerea la soare, care se regasesc in oferta centrelor de infrumusetare, se numara tratamentul facial cu celule stem, tratamentul modern cu plasma sau cel cu colagen, interventiile minim invazive cu acid hialuronic sau tratamentul de hidratare intensa cu oxigen hiperbaric. Este indicat ca tratamentul profesional pe care alegeti sa il urmati sa fie recomandat de catre un specialist in functie de tipul de ten si necesitatile acestuia.
Preferata de vedetele de pretutindeni, terapia PRP (Platelet-Rich Plasma) cunoscuta si sub denumirea de „terapia vampir” este un tratament ideal pentru revitalizarea tesuturilor.
Aceasta terapie cu plasma are rezultate pe termen lung si presupune mai multe etape: se recolteaza sangele propriu care mai apoi se va centrifuga, obtinandu-se plasma bogata in trombocite. Ulterior, se va injecta plasma in zonele care necesita tratament (fata, gat sau decolteu, dar chiar si maini).
Interventia se adreseaza persoanelor care doresc sa previna imbatranirea prematura a pielii sau care doresc sa reduca ridurile si liniile fine de la nivelul fetei si aspectul lipsit de vitalitate, aparute odata cu trecerea timpului dar si in urma unei expuneri prelungite la soare.
Un alt tratament facial pentru care puteti opta dupa plaja se numara si terapia de hidratare in profunzime cu oxigen hiperbaric.
Este destinat rejuvenarii tenului prin intermediul unui aparat care produce oxigen hiperbaric, transportant in straturile profunde ale dermului alaturi de un intreg complex de vitamine, antioxidanti si acid hialuronic, care restabilesc nivelul de hidratare al tenului.
Acest tip de tratament, supranumit si „tratamentul preferat al Madonnei”, este ideal pentru tenul ars de soare care necesita o hidratare intensa. Terapia are rolul de a proteja impotriva imbatranirii premature, prevenind aparitia ridurilor si a liniilor fine.
Pentru tratarea hiperpigmentarii sau a petelor cauzate de expunerea la soare si pentru rejuvenarea pielii imbatranite si foto-imbatranite este recomandat si tratamentul cu Eclipse Micropen.
Cu o tehnica futurista care actioneaza prin intermediul unui capat cu 12 ace de aur de 18 k, este in acelasi timp un tratament bland al pielii, care trateaza straturile profunde ale acesteia fara a indeparta stratul superficial ca in cazul laserului sau peelingului chimic.
Eclipse Micropen creeaza micro-incizii in piele atat cat este suficient pentru a stimula producerea de colagen si elastina. Utilizarea acestuia alaturi de o infuzie de substante active care ajung in straturile superioare ale pielii ajuta la refacerea echilibrului natural al acesteia si reface activitatea celulara, conferind un aspect sanatos. Rezultatul este un ten care radiaza de sanatate si frumusete.