Tania Popa s-a intors cu un nou one woman show exceptional “Figuranta”, inca o dovada de virtuozitate actoriceasca dupa “Fata din Curcubeu” care a fost un succes de casa foarte mare.

Actrita a Teatrului National, Tania Popa are in palmares peste 70 de roluri in teatru si film, premii de interpretare si spectacole in care a jucat alaturi de unele dintre cele mai mari nume din teatrul romanesc. Publicul larg i-a descoperit ambitia si caracterul de luptatoare, cu mult fair play insa, prin emisiuni tv (“Ferma”, “Te cunosc de undeva”). 

Ambitia si caracterul de luptatoare o fac sa se duca in mai multe directii artistice: de la actorie la regie, trecand prin muzica. “Figuranta” e un spectacol dulce amar despre sacrificiile pentru a ajunge actrita mare, creat pe un text de Andreas Petrescu (scris special pentru Tania), in regia Taniei Popa, avand-o pe ea in rolul principal. In acest spectacol e mult din ambitia Taniei de a-si urma visele si a nu se lasa batuta.

De ce te-ai dus in zona de regie?

Sincer, cu acest text mi-a fost frica ca un regizor ar vrea mai mult sa faca o chestie regizorala in loc sa ramana la esenta. E un spectacol despre un om, n-am décor, n-am nimic. Pentru mine era important sa ajunga la public, in primul rand, ceea ce zic. Foarte multe lucruri le zic, eu -Tania, pentru ca si eu cred foarte tare in ele, lucruri care sunt legate de actorie, de meserie.

“Figuranta” este despre o femeie care crede ca e geniala ca actrita, n-a reusit sa intre la facultate, n-a reusit sa faca nimic, dar ea se pregateste si este convinsa ca va veni momentul acela in care va demonstra tuturor ca e geniala. In aceasta poveste se darama foarte multe clisee din meseria de actor, si se spun detaliile din spate pe care nu le vede publicul.

Mai exista si alta poveste, ea ca femeie trece printr-o drama pe care nu poate sa o depaseasca…

Cand esti regizor si actor cum decurge munca? Te duci acasa sa repeti dupa ce ti-a spus regizorul peste zi, dar in acelasi timp tu esti regizor. Deci, si cand te culci si cand te trezesti, tot tu si indicatiile si textul, nu e niciun moment de privit din afara?

In primul rand, vorbesc singura o ora pe scena si nu am niciun partener in care sa ma sprijin, nu am nici respiro – o scena in care altii sa faca ceva si eu sa ma odihnesc.

„Il chinui pe barbatul meu seara, il pun cu textul in fata, si merg ca un leu in cusca prin sufragerie spunand textul”

Dar ai repetat mult?

Nu am stat efectiv pe scena pe care voi juca, nu am avut luminile si muzica – pentru ca am muzica originala scrisa special pentru acest spectacol de Liviu Elekes la un instrument divin, vibrafon. Ce a putut sa faca la acest instrument e absolut incredibil.

N-am repetat cu toate aceste elemente pentru ca eu, in modestia mea, am zis sa nu chinui oamenii, ca si-asa sunt singura pe scena, sa nu mai vina toti… Am facut doar cateva repetitii la teatru, in rest il chinui pe barbatul meu seara, il pun cu textul in fata, si merg ca un leu in cusca prin sufragerie spunand textul pentru ca asta e baza. Si nu numai la acest spectacol, in general. Pana nu stii textul la sange nu poti sa creezi, trebuie sa stii atat de bine incat “sa-l uiti”, sa te pierzi in el…

Mai repet pe strada, de acasa pana la atelier (n..mea – are un mic atelier de croitorie) … Sunt suficient de nebuna sa nu ma intereseze ce zice lumea, merg si-mi zic monologul. Ma mai surprind ca se uita lumea si-mi spun “da, am vorbit cam tare”. In timp ce zic textul, e adevarat ca-mi sare gandul si la actiune “aici e momentul in care ea sare pe jos”. Imi fac scenariul in cap, il probez la fiecare aparitie…

Te-ai filmat sau inregistrat ca sa te vezi din afara?

Am fost filmata la vizionare de sotul meu cu intentia sa ma uit si sa ma analizez, am sters acea filmare fara sa ma uit la ea, pentru ca mi-am zis: oricum nu asta e, de aici trebuie sa cresc mult mai mult. S-a filmat de catre teatru doar pentru a se face un trailer, si-atat.

Eu, sincer, nu suport sa ma vad si sa ma aud pentru ca atunci imi dau seama ca am accent (rade), ca inca se simte, incep sa ma critic… sunt foarte critica cu mine…

Apropo de competitia cu tine, te-am vazut si in Ferma si in Te cunosc de undeva si, in ambele emisiuni, desi erai pe competitie, ai fost foarte fair-play. Niciodata un gest care sa-i deranjeze pe ceilalti, desi conditiile erau foarte grele, cel putin la Ferma. In genul acesta de show-uri se vede caracterul omului; tu esti pe bunatate, pe fair play si-atunci de ce esti rea cu tine?

Pai cred ca sunt singurul om cu care-mi permit luxul asta. Iar asta cu bunatatea, sunt flatata, doar ca in zilele noastre eu o percep ca un defect, pentru ca nu prea ma ajuta in societatea noastra felul meu de a fi, dar nici nu vreau sa ma schimb; refuz sa ma chimb.

Dar erai de mica asa?

Dintotdeauna asa am fost, cei care ma cunosc exact asta imi spun: e incredibil cum nu m-am schimbat deloc in caracter. Tata meu era genul asta de om, imi place sa cred ca lui ii seman, era un om exagerat de bun, darnic si generos. Eu am facut parte din generatia care a crescut singura, parintii isi vedeau de treaba lor si noi de treaba noastra. Cred ca asa m-am nascut. Sunt certata inclusiv de familie ca sunt prea credula, dar nu vreau sa ma schimb…

In secunda aia in capul meu este ”Bun, daca as fi acum in timpul razboiului si trebuie sa trec padurea asta neagra, mocirla si am copilul cu mine iar nemtii sunt in spate, eu ce fac? Renunt? Si ma las impuscata?!”

Dar in Ferma a fost foarte greu si nu te-ai lasat. Ce-ti spui cand nu mai poti ca sa te motivezi?

Asa sunt eu, lupt pana la capat… Este la rusi o vorba – sa treci peste nu se poate. Eu ma duc peste nu se poate si tot timpul am un film in cap, tot timpul acelasi. Da, mi-a fost si mie ingrozitor la Ferma, am simtit ca mor la dueluri. In secunda aia in capul meu este ”Bun, daca as fi acum in timpul razboiului si trebuie sa trec padurea asta neagra, mocirla si am copilul cu mine iar nemtii sunt in spate, eu ce fac? Renunt? Si ma las impuscata?!”

Numai asta e in capul meu, ca eu trebuie sa merg inainte ca nu am cum sa-mi las copiulul. In mintea mea eu sunt in razboi… Si-atunci apare o chestie – tot dintr-o vorba de la rusi “a doua tura de repiratie” – si ma duc pana la capat cum oi fi…

Totusi, desi mi se spune ca trec un tanc rusesc peste cate un obstacol si trec drept un om extrem de puternic si de luptator, sunt foarte foarte sensibila, plaaang, plaaang din orice. Si de fericire si de durere si de tristate… Si ma poti rani cu un cuvant, numai ca tac, inghit, nu ma cobor sa dezbat. In marea majoritatea cazurilor nu merita.

Dar nu ti se pare ca voi rusii percepeti altfel realitatea? Nu vorbesc doar ca faptul ca aveti literatura si  poezie mai profunde, dar aveti si un alt simt. Daca ne uitam si la copiii astia care au venit grup din Chisinau si au inceput cante, ei au cele mai destepte versuri…

Rusii prin natura lor, ca popor, sunt la extrem, ori rad, ori plang… la mijloc nu prea au… In genele mele e mai mult parte slava decat romana… si nu e niciun defect si niciun avantaj, asa sunt, asa m-am nascut. Strabunicii din partea mamei sunt de sub Moscova, din partea tatalui sunt cazaci ucrainieni, cam 30 % sunt romanca…

„Pana la ultima mea casnicie, cu acest domn Veaceslav, viata mea personala nu a fost deloc frumoasa, niciodata nu puteam sa zic ca sunt fericita sau implinita. In meserie, da.”

In caracterul tau e partea aceasta de reinventare, mai gasesti o expresie artistica in care sa te exprimi, mai inveti ceva… Ai ceea ce pare o relaxare in a o lua de la capat… Ce te motiveaza?

Niciodata nu m-am gandit de ce, tot timpul zic ca trebuie. Imi zic ca in vorba aia “ nu exista nu pot, exista nu vreau”. Un lucru inceput de mine, nu exista sa nu-l duc la capat, asa sunt. Pe mine m-a calit, in sensul bun al cuvantului, faptul ca am crescut in anii 80 in comunismul cel de dincolo, pentru ca la noi nu era ca aici. La noi existau de toate, noi aveam de toate si eram foarte bine. Ne lipsea un singur lucru: sa stim ce e dincolo de granite.

Toate activitatile, tot ce ne invatau sa facem in cazul meu a fost numai si numai de bine pentru mine. Acasa eram lasata sa fac ce vreau pentru ca asa le-au sugerat doctorii – am avut doua intamplari nefericite cand eram mica si era vital sa nu ma enervez. Si din acest motiv nu ma contrazicea nimeni (rade), dar am fost un copil foarte bun si n-au avut probleme cu mine. Ba dimpotriva, in oraselul meu sunt ca o legenda. (rade)

Pentru ca am facut o intreaga revolutie si-n scoala. Eram in ultimii ani de ‘80 si incepea si la noi perestroika. Eu aveam viziuni de viitor, eram secretarul organizatiei consomoliste – noi dupa pionieri, eram consomolisti. Aveam initiative cu “schimbam uniformele, nu facem asta, boicotam pentru ca profesorul n-a fost corect”. Eram un lider bun, se tinea lumea dupa mine.

Dar… pana la ultima mea casnicie, cu acest domn Veaceslav, viata mea personala nu a fost deloc frumoasa, niciodata nu puteam sa zic ca sunt fericita sau implinita. In meserie, da. Pot sa si ies la pensie in momentul asta pentru ca am facut cam tot ce poate sa faca o actrita in meseria mea…

Eu sper sa te mai distribuie in niste filme…

Nu-i nimic daca nu ma distribuie ca pot sa fac si singura film, am sa-mi gasesc si casa de productie, am cateva scenarii. Daca-mi pun in cap, sigur le fac. Dar sunt foarte incantata cu tot ce am facut televiziune, film, teatru, muzica… Am 55 de roluri in teatru, pentru mine asta e palmaresul meu, e munca mea…

Dar cand ti-e greu… cand iti vine sa te rostogolesti din pat ca nu mai poti, ce faci?

Am si eu caderi extraordinare. Dar ma retrag unde nu ma vede nimeni, trag un plans, dar un plans sa iasa tot din mine, ma spal pe fata si o iau de la capat, e simplu, nu imi caut nicio motivatie, nicio explicatie. Asa trebuie, punct. Nu cedez, este in natura mea. Daca am inceput, nu am cum sa nu termin.

Ti-a fost greu cand fata ta a plecat de acasa, sa fie independenta?

A plecat la 18 ani, de doi ani e singura… am avut asa un zvac, vai a plecat… dupa care mi-am spus “stop” eu la 18 ani m-am casatorit, la 17 ani eram departe intr-o tara straina, iar ea e la cateva statii de mine.

Dar e cel mai bun lucru pe care am putut sa-l fac, pentru ca suntem mai prietene, ea este mai responsabila, este mult mai atenta, vorbim mult mai mult decat atunci cand stateam in aceeasi casa.

Imi place sa le dau independenta sa invete sa se descurce singuri pentru ca pe mine m-a ajutat faptul ca am plecat singurica cu boceaua dupa mine… Mama nu m-a invatat sa gatesc acasa – ea fiind o bucatareasa desavarsita- nu m-a invatat nimic, am invatat aici… Sa ma descurc cu banii, sa-i dramuiesc…

„La “Fata din curcubeu” cand ma sunau ma felicitau si-mi ziceau “dar nu stiam…” Ce nu stiati ca m-ati premiat de la primul rolisor! Nu stiati ca sunt talentata?! Nu mi-ati dat roluri ca sa vedeti.”

Banuiesc ca nu te dadeau banii afara din casa in studentie

Am dus-o foarte bine. Noi am venit ca cetateni straini, aveam toti burse de straini, cea mai mare, faceam si contrabanda la greu – aduceam pasta de dinti din Republica Moldova se duce in doua secunde. Caram vagoane de conserve … Imi mai trimiteau si bani din cand in cand, dar eu si acum nu pun pret pe haine.

Eu sunt o devoratoare de second-uri si ma mandresc cu asta pentru ca de nenumatate ori sunt intrebata, dar de unde ai asta? Am dat 2 lei, e dintr-un second din Timisoara.

Acum pe ce cheltuim sunt calatoriile, dar si acolo suntem foarte organizati si isteti, si ne place sa cautam localnicii, ne place sa vedem cum traieste omul la fata locului… Nu suntem avuti, dar ne permitem sa ajungem in toata lumea.

Cand am zis mai devreme ca ar fi bine sa te cheme la casting mai multi regizori, ai spus “o sa-mi fac eu”. Asta arata din nou ambitia ta, dar si un spirit antreprenorial…

In sinea mea si in orgoliul meu de actrita, ma doare cand stau si analizez singura: de ce nu vor sa ma mai cheme pentru ca de cate ori joc, primesc laude – cum a fost pentru rolul mic, foarte mic, din “Pozitia copilului”. Nu fac parte din gasti, nu sunt din niciun grup. Eu nu dau telefoane, nu ma duc la petreceri, cand trebuie sa ma duc la o mondenitate pentru mine e un cosmar.

De asta zic ca o sa-mi fac eu film ca sa-si aduca aminte de mine regizorii si sa faca toti cum a fost la “Fata din curcubeu” cand ma sunau ma felicitau si-mi ziceau “dar nu stiam…” Ce nu stiati ca m-ati premiat de la primul rolisor! Nu stiati ca sunt talentata?! Nu mi-ati dat roluri ca sa vedeti.

Si vreau sa le readuc aminte…

Ce i-ai spune actritei din Figuranta, personajului…Tania Popa ce ar sfatui-o sa faca pentru ca sa aiba o viata mai frumoasa… Ce greseste “figuranta” ?

Sa se chinuie in continuare pentru dorinta de a fi actrita, daca se tine foarte tare si crede in ea ca e atat de buna, va reusi…

Dar ca femeie, din pacate este foarte slaba, nu … trebuie… (ii dau lacrimile) Imi vine sa plang pentru ca stiu de ce a picat ea ca femeie si degeaba i-as da eu sfaturi, pentru ca daca as fi fost in locul ei, as fi ajuns exact ca ea… Nu cred ca as putea sa gestionez acel lucru.

Dar ca actrita: “fata mea, tine-te tu mai departe de visul tau si, crede-ma, intr-o zi va suna telefonul ala al tau si, la capatul firului, va fi cineva care te va dori in viata lui”.