Despre Roxana Lupu, actrita din rolul principal din filmul artistic „Maria, Regina Romaniei”, se spune in primul rand ca sta in Anglia si ca a interpretat multe chipuri regale in productii pentru Discovery sau BBC, de la Regina Eliabeth II-a pana la Printesa Margaret, Contesa de Snowdon sau Printesa Tatiana Romanov.

Filmul in care joaca acum rolul principal prezinta un moment important din istoria Romaniei – decizia Reginei Maria de a pleca la Paris in 1919 la negocierile Tratatului de la Versailles pentru a-l ajuta pe prim ministru Ion Bratianu in negocierile pentru recunoasterea Romaniei Mari.

Faptul a fost fara precedent in istoria momentului, o femeie sa fie ambasador si negociator pentru tara ei si a marcat nu doar istoria tarii ci si recunoasterea unei prime forme de autoritate a femeii in societate.

In minutele urmatoare parcurge cateva dintre calitatile Reginei Maria fata in fata cu intamplari din viata actritei care i-a dat viata pe ecran.

Curajul de a face ceea ce crede ca e bine, indiferent de riscuri

Cand ai plecat din Romania deja aveai ceva aranjat la Londra?

Roxana Lupu:  Nu. Am plecat fara nimic. Am fost cateva saptamana sa vizitez, mi-a placut si am fost cu sotul meu si am inceput sa impart pliante pe strada pentru o atractie turistica. Se numeste London Bridge experience and tombs. Am stat acolo cateva luni, dupa aceea m-am angajat la Nespresso si de acolo in alte job-uri. Chiar mi-a prins foarte bine.

Sunt foarte putini din tanara generatie care ar porni de la capat de jos. Oamenii astazi se uita doar la punctul terminus: Ia uite, Roxana Lupu a jucat multe roluri de regina si acum este rol principal Regina Maria.  Dar intre rolurile astea a fost mult zbucium.

 Am invatat foarte multe in Anglia. M-a smerit, pot spune, asta e cuvantul. Nu umilit. M-a smerit treaba asta, pentru ca mi-am dat seama ca nu te defineste ce faci, te defineste cine esti. Adica chiar te defineste. Am facut multe joburi; am lucrat in vanzari, am lucrat ca business developer, am lucrat in call center-uri. Lucram la intr-un loc, Chocolat se numea, era la London Bridge si era, cum sa zic, ca un chiosculet. Si in timpul acela am facut filmul cu Regina Elisabeta, prima oara. Mergeam cu bicicleta, dadeam auditii. Nu asta te defineste si, sincer, mie mi se pare foarte important sa nu ti se urce la cap sub nicio forma.

In meseria asta iti trebuie super perseverenta, dar cum faci sa nu te inraiesti cand nu muncesti ca actor? Adica ai niste pauze in care nu lucrezi, cand se creeaza in mintea ta o lume de intrebari si justificari, cum faci sa ramai obiectiva?

Asta e cel mai greu. Nu e greu cand ajungi pe set, chiar daca ai ditamai rolul si  e provocator de facut. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am primit rolul si il fac, dar cand sunt pauzele alea este oribil, mai ales cand esti in Londra si vezi atatea auditii si te duci la ele si esti la un agent mare si ai tot ce-ti trebuie, dar nu le iei. E literalmente groaznic. Mi-a fost foarte greu in perioada de inceput. A fost si problema ca mi-am ridicat asteptarile foarte mari. Eram pe West End, veneau castiguri direct, eram la televizor, la Independent, gata, dau lovitura.

Am avut o mare problema, nu poti sa studiez atata si cand ajung sa trebuiasca sa devin o ipocrita, nu am de ce sa te lingusesc, nu-mi plac deloc lucrurile astea. Sunt respectuoasa, imi fac treaba. Trebuie sa ai si o anumita demnitate si darzenie. Daca tu ai ceva in tine, ai o parere, ai o credinta, ai niste valori asa inspiri, altfel ce esti?! Mai ales in ziua de azi, nu ai timp de pierdut. Se duce viata atat de rapid, cred ca trebuie sa traiesti intr-un mod in care lasi ceva in urma, sa te incarci cumva pentru ca e atat de usor sa iei, e atat de usor sa fii meschin, e atat de usor sa te pui numai tu pe primul plan, incat nu cred ca asta e sensul.

Cum ai obtinut rolul din spectacolul pe West End?

Auditie. Am primit auditia, eram in tara, m-am filmat, m-au vazut oamenii, au fost foarte entuziasmati, piesa a fost scrisa cumva special pentru noi, fiecare personaj in parte, au vrut sa dea numele nostru, Roxana este Ana.  Era o piesa contemporana, BU21 s-a numit, si eram intr-un scaun cu rotile, era un rol de compozitie, erau 6 monoloage. Am zis „Gata, aici ma lansez”. In tmpul proiectului am inceput sa sufar de insomnii pentru ca era un rol atat de greu, piesa era despre un atac terorist imaginar asupra Londrei, in care la un moment dat cred ca am inceput sa sufar, jucam 8 spectacole pe saptamana. Si de fiecare data eram toti pe scena cand auzeam monoloagele celorlalti. A fost groaznic.

Si din ce te incarcai dupa aceea?

Asta incerc sa-mi dau seama. In perioada de dupa am venit acasa, in vara aia chiar am luat o pauza, am zis ca trebuie sa fac un pas in spate ca nu se mai poate. Eu cred in Dumnezeu. Ma incarc din credinta, sincer. In primul rand. E foarte greu, repet. Am avut si eu gandurile mele, si eu eram invidioasa pe altii care fac, dar eu obisnuiesc sa ma dau inapoi sa ma gandesc. Si apoi sa incerc sa ma detasez de ce imi doresc, sa nu mai analizez la infinit ce o sa se intample.

*

Responsabilitatea fata de tara ta, Regina Maria are acum chipul Roxanei Lupu, gesturile ei…

Tinerii nu au foarte mult timp dedicat istoriei, poate nu stiu cum arata regina Maria, dar prin film ei o vor asocia cu tine. Ceea ce e foarte frumos pentru tine. Dar a fost o presiune pentru tine? E foarte greu sa joci o regina.

Roxana Lupu: Mai ales Maria! Eu m-am simtit foarte bine, numai ca in momentul cand realizezi ca ai luat rolul apare panica. Iti dai seama:  e Regina Maria! Nu jucam orice, nu e o fictiune. Toata lumea are o parere despre ea. Toata lumea. Presiunea este enorma. Am avut nopti nedormite, ma trezeam si imi ziceam: textul, textul, unde e sa-l citesc, sa mai studiez.

Exista vreun moment de la filmari care, atunci s-a terminat, ti-a dat atat de multe emotii incat aveai pielea zbarlita?

 Au fost mai multe dar iti spun o secventa care n-a ramas. Care a fost cea mai trista, de fapt. A fost scena de sfarsit dupa ce Carol e martor cum ministri ii reproseaza ca Regina indrazneste sa vrea la Paris .

Si ma duc in camera mea si plang. Si Alexis (n. mea – regizorul Alexis Cahill) a zis „practic sa te vedem Roxana pe tine,  faci cel mai dureros lucru, s-o vedem pe Regina ca om, rupi ziarul, scoti de la gat perlele, arunci cani, dar sa nu fie drama, sa fie din suflet.” Mi-a zis facem dintr-odata,  aici cand intri, direct intram, cu doua camere. Si am facut-o prima oara, la sfarsit a aplaudat toata echipa.” Secventa a fost absolut cutremuratoare pentru mine… Dar n-a ramas.

E o linie foarte fina. Efectiv sa fie doar emotie, adica nu trebuie sa storci, trebuie doar sa fii, atat. A fost si mi-a placut foarte mult, chiar m-am bucurat ca am trecut prin lectia aceea.

Cred ca Regina Maria este simbolismul feminismului in Romania, e prima femeie care a avut suficient curaj sa faca lobby pentru Romania si sa fie acceptata de barbati la negocieri de stat. Tu ai privit-o din perspectiva asta?

Absolut. Cel mai interesant mi s-a parut faptul ca spunea lucrurile astea atat de directe cu diplomatie si cu demnitate; pentru ca in momentul in care tu crezi in lucrurile respective, nu le spui ca sa demonstrezi ceva altora, le spui pentru ca ele sunt. Si asa spun si eu lucrurile, anumite lucruri pe care le vad aici. Astea sunt, eu n-am nimic cu nimeni. N-am ciuda, ura pe nimeni, dar trebuie spuse niste adevaruri ca daca stam acum si le bagam sub covor ajungem in cangrena. M-a izbit si pe mine.

Ce ar trebui sa invete si politicienii, dar si femeile in general din curajul Reginei?

 In primul rand sa iubeasca mai mult, cred. In general. Sa iubesti mai mult, pe cei de langa tine, sa-i vezi, oamenii pe strada, oamenii nu se mai vad unii pe altii. Si in Londra e la fel. Atat de mult a disparut aceasta empatie, aceasta atentie fata de mediul inconjurator, incat e ceva inexistent, mi se pare groanzic. Parca traim in iad, asta cred ca e iadul de fapt. Nu ne mai vedem unii pe altii. Asta ar fi un prim pas pana sa ajungem sa ne iubim pe noi, tara, demnitatea, istoria..

Regina Maria era un patriot adevarat, intr-o tara care nu era a ei, din atitudine si din credinta, nu din declaratii.

Exact. Pentru ca in momentul in care mergea pe front si umbla prin spitale si vedea toti ranitii. Doamne, ce jurnal de razboi a scris. Soldati muribunzi statea cu ei, ti se rupe inima doar cand citesti. Facea totul din sacrificiu pentru Romania Mare. Lucrul asta nu are cum sa nu trezeasca in tine ceva. In care tu sa simti lucrurile alea, nu sa le spui. Si in film asta am vrut sa fac. Sa fie lucrurile acelea insotite de emotiile autentice, nu sa le spun. Daca cineva le vede, ce am facut eu acolo, e suficient. Ele trebuie simtite, din suflet.

Generatia de astazi, eu, tu,  ca sa ajungem sa traim genul asta de patriotism si de respect pentru tara ce crezi ca ar trebui sa facem?

Sa stim istorie. Punct. Sa punem mana pe o carte de istorie ca lumea. Poti sa citesti marturii, ce s-a intamplat in comunism, cum au suferit anumiti oameni, cum erau tot felul de intelectuali care nu au abdicat de la ce inseamna ei si oameni scoliti, inteligenti, ce vrei tu, luminati, care n-au aruncat niciodata cu vorbe grele in tara lor.

Daca oamenii aia scoliti n-au facut asta, cum de s-a ajuns ca noi sa vorbim urat de tara cu bunavointa? Mi se pare infiorator de fapt. Oamenii nu stiu istoria. Daca ar citi mai multa istorie, daca ar sti ce s-a intamplat, n-ar mai fi atat de apasati de momentele prezente.

Revenind la Regina Maria, in film fiul ei, Carol, e destul de prezent. Cand ai filmat nu erai mama, dar acum cand l-ai vazut, erai mama. Cum se simte ca mama sa-l vezi pe fiul tau foarte impotriva ta si, ma rog, in istorie stim ca dupa incoronare Carol i-a facut Reginei Maria mult mai mult rau.

Este greu. Multa vreme Regina nici n-a acceptat de fapt ca el e atat de indarjit. Simtea, dar e foarte greu sa accepti ca fiul tau are asemenea ura – care de fapt e iubire inversata, nu-i asa – impotriva ta. E foarte greu. Si nu pot sa ma gandesc la asa ceva. Adica m-am gandit in momentele alea, ma gandeam atunci si e o mare drama, o mare neimplinire, un mare abis – asta e cuvantul. Un mare abis. Pentru ca te indoiesti de tine si Regina constant s-a indoit de ea ca mama, ca om in privinta copilului „ n-ar trebui sa lupt pentru unitatea familiei mele?”

Dar comparandu-le pe toate reginele pe care le-ai jucat si documentandu-te atat, ce crezi ca aveau ca linie calauzitoare in caracterul lor, toate, din educatia lor?

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Simtul datoriei.  Regina Maria l-a avut din plin, Regina Elisabeta inca il are si se vede… Simtul datoriei, fara discutii. Datoria inainte de tot, caracter si daca au zis un lucru, atunci stii ca o sa-l faca. Cum sa zic, oameni clari. La asta aspir si eu in viata reala. Nu-mi plac ascunzisurile deloc.

Daca te-ar invita pe la scoli, prin licee, sa povestesti despre Regina, te-ai duce?

Da, absolut. Eu am o datorie de acum si eu ma bucur ca am datoria asta. Da, m-as duce. Cred ca este important.

Cand stai in afara tarii, vezi altfel lucrurile din Romania, pentru ca le vezi de la distanta. Cum vezi tu de afara cateodata lucrurile din Romania?

 Atat de simplu s-ar putea rezolvat atat de multe lucruri. Mi se pare ca ne furam singuri caciula. Asta e senzatia mea constant, mi se pare ca suntem asmutiti unii impotriva celorlalti degeaba. Gratuit de cele mai multe ori, sincer. Este un peisaj foarte trist.

 O sa te duci sa votezi?

Absolut. O sa ma duc aici in tara sa votez, cu siguranta, indiferent care, dar o sa ma duc sa votez. Eu am stat in Anglia si am votat acum 5 ani, m-am trezit la 6 dimineata, ca sa ma duc cu bicicleta la vot. Cred foarte mult in asta, dar ar fi mai bine ca si politicienii sa creada in noi. Toti, de la un cap la altul.

Cum te-a schimbat cel mic (nota mea. Roxana e mama unui baietel de 4 luni)?

Roxana Lupu: Nu mi-am dat seama. Cred ca m-a facut sa iau, oricum am luat..Toata treaba asta cu actoria si cariera asta care mi se pare o iluzie, acum inceput de la un punct s-o iau mult mai lejer. Mi-am dat seama ca oricand poate sa fie ultimul rol. Dar de cand cu primul copil, clar devine un joc. Daca se intampla, bine; daca nu, eu imi fac treaba in continuare cu profesionalism. Dar nu acolo este implinirea mea. Acolo eu cred ca am o datorie sa ofer. Eu trebuie sa ofer cat mai mult, sa dau, sa fiu generos, sa ma dezvolt, sa aiba omul la ce sa se uite, sa vada, sa se imbogateasca. Si asta ma bucura. Nu mai vreau sa primesc eu gratulari, aprecieri, premii, desi mi le doresc ca om, dar nu asta e sensul.

La cat esti tu de frumoasa cand erai mica nu erai rasfatata? Practic cred ca obtineai orice cand erai mica.

 Da, din pacate.  Prin facultate am crezut ca mi se cuvine orice si au inceput sa fie lucrurile foarte dezechilibrate in viata mea,  fiindu-mi foarte greu mie, nu ma simteam absolut deloc bine. De fapt, toate darurile astea pe care le-am primit, frumusetea etc erau impotriva mea. Nu ma ajutau absolut deloc si deveneau arme in mintea mea „ de ce nu sunt remarcata, de ce asa si pe dincolo”. Si mi-am dat seama ca asta vine din copilarie si am dat inapoi pentru ca nu eram deloc bine. Nu e bine sa fii asa. Si dupa asta a trebuit sa muncesc pentru tot ce am obtinut. Nu mi-a dat nimeni. Nu mi s-a oferit nimic pentru ca sunt frumoasa. Nimeni din Anglia nu mi-a zis „Ce frumoasa esti, hai ca te tinem la Ritz aici”. Realizezi singura cate mai sunt ca tine. Iar la auditii mari chiar nu se mai pune problema de frumusete, se pune problema de cine esti.

Despre educatia care te face sa ai curaj si sa lupti pentru ce e drept

Te-ai dus mai intai sociologie, apoi ai trecut la actorie, ai facut si doctoratul in pedagogie teatrala. Cred ca ai fost tocilara la scoala. Ti-a placut cartea…

Mi-a placut, dar sa stii ca in liceu nu aveam notele cele mai mari. Nu. Eram cu rockeri, cu petreceri. Ascultam rock, mergeam la concerte.

 Unde ai facut liceul?

 In Focsani, la Colegiul National Unirea. Toate petrecerile se tineau la mine acasa.

Stii ca au un festival de teatru foarte dragut in Focsani.

 Da, am regizat si eu o piesa acolo, in 2006.

 Ce ti-a zis mama acasa cand erai mica, ce a fost in educatia ta de acasa de ai acest curaj de a o lua de la capat?

Eu am crescut intr-o comunitate de oameni foarte pozitiva. Era dupa revolutie, oricum era intr-un extaz nemaipomenit. Ascultam muzica rock, aveam un bar de rockeri langa mine, singurul bar de rockeri din Focsani in care se ascultau cele mai mari melodii rock. Primul meu sarut acolo a fost, aproape in gluma: a venit unu si m-a pupat pe buze, aveam 9 ani. (rade) Radeam cu prietena mea ca barul era intr-un subsol si noi stateam acolo si ne uitam la ei.

Adica, am crescut fara sa mi se spuna „ce-o sa zica lumea”, asta era mai mult in sat. La noi acolo nu era. Si maica-mea avandu-ma de foarte tanara, a si divortat, a trecut prin chestia asta cu ce-o sa zica lumea si nu mi-a zis niciodata treaba asta. Niciodata. Si erau si bunicii mei, si cu ei am crescut, nu era mentalitatea asta, adica poate era un pic la ei, dar nu au pus-o pe mine niciodata.

Crezi ca asta te-a ajutat sa fii mai curajoasa si sa nu-ti fie frica sa iei decizii „abrupte’? Pentru ca ai intrat la o facultate si ai dat la alta, dupa ce ai terminat-o ai plecat din tara fara sa ai nimic pregatit, aproape la risc..

Da. Nu spun ca m-a lasat de capul meu sa fac orice, dar nu m-a fortat sa fac nimic. Poate ca ar fi fost mai bine sa-mi zica, sa ma ghideze putin. As fi vrut sa fac pian. Ea a facut vioara si nu i-a placut, a zis: n-o mai stresez pe fata. Era si foarte tanara, adica am crescut cu o anumita lejeritate, stii.. curte, copii, libertate, haladuiam pe strazi, mai multa libertate, incercam chestii, ma plimbam, in copaci, pe sinele de tren, adica era ceva foarte firesc. Am invatat sa traiesc in firesc. Asta cred ca e. Si asta iti da o atentie activa: simti ca ceva nu merge, imediat ti se activeaza dorinta de schimbare. Pentru ca eu cand simt lucruri nefiresti,  nu imi place sa traiesc in starea asta, imediat trebuie sa schimb. Asta e de fapt firescul.

Si cum o sa faci asta cu cel mic?

 Tot ce mi-as fi dorit este sa am un pic mai multa structura. Asta imi doresc, sa traiasca in firesc, in natural, in bucurie, in pozitivitate, sa nu fie negativ, sa ajute, sa fie generos. Mi se pare foarte important, eu asta am invatat de la ai mei. Si totusi sa aiba o structura, stii. Sa fie un pic analitic, sa aiba un anumit drum. Putin, nu stresant, dar un pic, o anumita intelepciune.

Dupa terminarea studiilor doctorale, Roxana Lupu a creat impreuna cu sotul sau, Nicolas Lupu, o academie de arte creative unde preda branding personal sau actorie prin invatare creativa care ii face pe studenti sa fie atenti la propriu corp si sa –si constientizeze emotiile. Detalii despre academie aici. http://arttisacademy.com/

Filmul „Maria, Regna Romaniei” e in cinematografele din toata tara si, alaturi de Roxana Lupu (regina Maria), ii veti mai putea vedea in distributie pe Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Bratianu), Emil Mandanac (Prințul Stirbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).