De la un copil timid din Gibraltar la adolescentul care a revolutionat moda britanica in anii ’80 pana la geniul creativ blamat de toata lumea pentru replicile antisemite spuse intr-un moment de ebrietate, cariera lui John Galliano este o serie de momente curajoase care au redefinit arta moderna. 

Devenit unul dintre cei mai controversati designeri din lume, povestea lui Galliano inspira multe lectii despre curaj. Curajul de a-ti depasi limitele, curajul de a crea un nou stil vestimentar si a reseta lumea artistica, curajul de a-ti asuma greselile, curajul de a construi un nou drum cand toata lumea te arata cu degetul.

Va invitam intr-o calatorie in lumea artistica a unui geniu contemporan vazuta prin 10 momente curajoase.

Drumul dintr-o colonie cu 25.000 de oameni intr-un imperiu al hainelor de lux si al celor mai premiati artisti contemporani 

John Charles Galliano s-a nascut in 1960 in Gibraltar, o colonie britanica cu 25.000 de locuitori din Sudul Spaniei. Tatal era din Gibraltar iar mama era din Spania, invatandu-i pe el si pe surorile lui sa imbrace hainele de duminica si sa danseze flamenco in fiecare week-end. 

Cand avea 6 ani, familia Galliano s-a mutat in Sudul Londrei unde tatal lui John s-a angajat ca instalator de tevi. Era prima generatie care trecea granita, plecarea lor fiind facilitata de faptul ca Gibraltarul este colonie britanica.

Tanarul Galliano a fost crescut in stilul conservator spaniol, nu i se oferea libertate sa se exprime. Pentru ca era mai sensibil din fire si se imbraca mai creativ, era deseori agresat fizic si verbal de colegii de la scoala. Isi dezvoltase un program prin care sa plece cu trenul mai de dimineata spre scoala si cu cel mai de seara spre casa pentru a evita bataile pe care le primea. Daca nu reusea sa scape de colegi, incerca sa ascunda cat mai bine semnele lasate de ei ca sa nu fie batut si de parinti.

Prima interactiune cu libertatea a avut-o la ora de desen din liceu cand profesorii i-au spus ca deseneaza ca un Dumnezeu. De atunci, fraza i-a fost repetata deseori pana a ajuns sa o creada.

Fiind incurajat de profesori sa aplice la Central Saint Martin in Londra, cea mai puternica scoala de design din Europa, Galliano a intrat cu brio si a descoperit cat de mult este atras de creatiile vestimentare.

Universitatea l-a incurajat sa experimenteze cat mai multe cu diferitele forme de arte pe care le invata. In timpul stagiului pe care trebuia sa il urmeze fiecare student, Galliano a ajuns la Teatrul National Britanic unde ajuta actorii sa se imbrace inainte de intrarea in scena.

„Jobul de la teatru mi-a schimbat viata. Eram bun in jobul de costumier. Mi-a conturat viziunea despre drama, despre hainele gandite precum costume, despre spectacol si felul in care oamenii se imbraca pentru el.”  – John Galliano

In vremurile in care muzica new wave era la moda in Marea Britanie, Galliano a zguduit scena londoneza cu Revolutia Franceza.

Colectia de debut a lui Galliano s-a numit „Les Incroyables” – „Incredibilii” si a aparut in 1984 dupa absolvirea faimoasei scoli de arta si design. A fost inspirata de Revolutia Franceza de la 1789 si a creat un melanj vizual inovator din costumul de epoca prin experimentele creative si tehnice cu materialele. Referintele istorice nu erau la moda in anii respectivi cand tinerii cautau idei futuriste. Drumul pe care pornise John a fost impotriva tendintelor, tanarul designer era plin de curaj.

La finalul prezentarii din cadrul London Fashion Week, doamna Joan Burstein, detinatoare a lantului de magazine exclusiviste Browns de pe South Molton Street i-a cumparat intreaga colectie si l-a chemat sa lucreze la o vitrina in care sa ii expuna creatiile. 

Browns era printre singurele magazine multi-brand ale anilor ’80 in Londra iar clientii se inscriau pe o lista de asteptare pentru a avea acces la cele mai noi colectii. Primul client care a cumparat hainele lui Galliano din Browns a fost Diana Ross.

„Era o adevarata isterie in spatele cortinei. Studentii se rugau de Galliano in lacrimi sa ii lase sa fie modele. Oamenii din sala, care auzeau ce se intampla in spate, devenisera extrem de entuziasmati”- din cronicile din presa vremurilor despre colectia de debut a lui Galliano la Central Saint Martin.

Galliano si-a pierdut investitorii si nu isi permitea sa finanteze prezentarea din Paris Fashion Week. Anna Wintour l-a salvat.

In primii 10 ani de activitate, John Galliano a primit de patru ori distinctia „British Designer of the year” in Marea Britanie si a reusit sa lanseze o linie vestimentara secundara. In ciuda succesului dobandit in presa de moda si printre cumparatorii specializati, lui Galliano ii era foarte greu sa isi gaseasca investitori care ii sustina afacerea. 

Pana in 1994 a ajuns de doua ori in pragul falimentului. Salvarea a venit in 1990 de la un investitor elvetian care l-a ajutat sa isi mute atelierul in Paris langa Place de la Bastille, locul in care a inceput Revolutia Franceza. 

Pentru colectia din toamna lui 1994, Galliano a ramas fara bani si dormea pe canapeaua unui prieten. A apelat la prietenul Andre Leon Talley de la Vogue SUA care i-a cerut ajutorul redactorului-sef Anna Wintour rugand-o sa dea o sansa creatiilor lui John.

Talley a apelat sila Sao Schlumberger, o doamna din inalta societate a vremurilor care i-a pus la dispozitia casa din mijlocul Parisului. Wintour l-a ajutat cu modelele care au defilat gratuit si cu invitatii din presa. 

Galliano a umplut vila doamnei Schlumberger cu frunze si gheata uscata iar prezentarea s-a transformat intr-un spectacol care este descris si astazi de cei prezenti ca un „fashion moment”, un moment special in lumea modei.

Hainele create imbinau influentele din kimonourile japoneze cu costumele elegante ale anilor 1940. Rezultatul a fost foarte curajos pentru vremurile respective, folosirea influentelor culturale a fost dintotdeauna un subiect sensibil. Hibridul creat de Galliano era artistic si atemporal.

Galliano l-a inlocuit pe cel mai important designer al vremurilor, Hubert de Givenchy in casa de moda pe care acesta o fondase.

Casa de moda Givenchy a fost creata de Hubert de Givenchy  in 1952 fiind primul designer de haine couture si de lux din lume care a creat o linie accesibila de purtat pe strada. In 1988, conglomeratul LVMH a cumparat afacerea si l-a mentinut pe creatorul acesteia la conducerea brandului. 

Givenchy devenise deja legendar prin rochia neagra purtata de Audrey Hepburn in Breakfast At Tiffany’s si legaturile cu cele mai influente personalitati ale vremurilor: Grace Kelly, Sophia Loren, Marlene Dietrich, Jackie Kennedy.

Relatia dintre Bernard Arnault, detinatorul grupului LVMH si Hubert de Givenchy era din ce in ce mai tensionata asa ca designerul s-a retras si a fost inlocuit in 1995 de John Galliano. A fost primul designer care s-a retras in timpul vietii din propria casa de moda iar presa vremurilor a vorbit despre o concediere mai mult decat o plecare de buna voie.

Numele lui Galliano rasuna a succes pe strazile londoneze insa presa pariziana a fost mai sceptica si s-a intrebat daca nu este o decizie nebuneasca sa il inlocuiasca pe unul dintre cei mai talentati si apreciati designeri din toate timpurile in propria casa de moda.

Galliano era opusul lui Givenchy in toate felurile posibile, de la inaltime – Givenchy avea 2 metri, Galliano avea 1,70 – la fundalul social – Givency provenea din aristocratia franceza, Galliano era din clasa muncitoare britanica, Givenchy era manierat si discret, Galliano era flamboiant si exhibitionist. La finalul fiecarui show, tanarul John inchidea spectacolul mergand pana la capatul podiumului in pasi de dans in tinute, machiaje si coafuri cat mai extravagante. Reputatia lui Galliano era aceea a unui petrecaret care pierde noptile prin cluburi asa ca noul job era o adevarata provocare.

Dupa prima colectie prezentata la Givenchy, Galliano a castigat simpatia francezilor si a americanilor veniti de peste ocean sa vada debutul „inlocuitorului”. La cateva luni, a castigat din nou premiul pentru „Cel mai bun designer britanic al anului” la egalitate cu Alexander McQueen. 

Declaratiile lui Givenchy despre Galliano intr-o intalnire cu presa la momentul anuntului oficial: 

„- ll cunoasteti pe Galliano?”

„- Nu il cunosc pe gentleman cu exceptia ziarelor si a revistelor. Dar nu prea ma uit in reviste asa ca nu am vazut mare lucru. „

„- Stiti ce fel de haine creeaza?”

Urmeaza liniste din partea lui Givenchy, i se spune ca Galliano reinterpreteaza siluete ale creatiilor couture de dupa Razboi.

„- Oh. Ei bine, poate ca va fi bine. „

Drumul de la Givenchy la Dior a durat un an si a reinventat brandul prin taiatura in diagonala. Prima persoana care i-a purtat noile creatii a fost Printesa Diana.

Reusind sa aduca Givenchy din nou in aplauzele cumparatorilor si ale specialistilor din industrie, Bernard Arnault a vazut in Galliano potentialul pentru Dior. Printr-o miscare neobisnuita , Alexander McQueen a preluat directia creativa a casei de moda Givenchy iar John a fost transferat la Dior.

Sinergia lui Galliano cu ADN-ul Dior a fost imediat vizibila. Stilul lui John fusese deja comparat cu talentul si fantezismul caracteristic lui Christian Dior. Romantismul, feminitatea si inovatia pe care le-a integrat in noile creatii Dior au repozitionat casa de moda pe harta mondiala si au setat un drum plin de personalitate.  

Galliano nu fusese angajat sa continue munca lui Christian Dior. I-a fost data libertatea de a-si pune amprenta asupra noilor siluete. 

Designerul era constient de responsabilitatea pe care o avea: trebuia sa isi creeze semnatura prin care va ramane in cartile de istoria artei.

Tehnica preferata de Galliano era „bias cut” – taietura in diagonala. Este o metoda prin care materialul din care va fi creata o haina este taiat la 45 de grade peste bobul din tesatura. Astfel rochia va prelua forma corpului cand va fi asezata dupa croi, accentuand feminitatea si senzualitatea celei care o poarta.

„Bias cut” a fost inventata de Madame Vionnet, un couturier din anii ’20 care a definit arta drapajului si a schimbat complet felul in care femeile s-au imbracat incepand cu secolul al XX-lea. Tehnica nu era in trend in anii ’90 iar curajul lui Galliano de a o folosi pentru noile colectii din Paris a reinventat imaginea Dior.

„Nu am stiu niciodata nimic despre moda. Nu am incercat sa creez moda. Tot ce am facut a fost sa corectez ce nu se facea bine. Am facut lucrurile in felul meu pentru ca asa erau in armonie.” – din declaratiile lui Madeleine Vionnet, inventatoarea tehnicii bias cut.

Colectia dintre milenii inspirata de oamenii vagabonzi a rasturnat moda de lux cu susul in jos.

La mijlocul anilor ’90, Galliano a inovat prin influentele etnice si istorice introduse pe podiumurile din Londra si Paris. Fiecare colectie avea in spate o anumita tipologie de femeie din zona din care urma sa imprumute referinte vestimentare.

Felul in care Galliano s-a documentat pentru fiecare colectie a fost asemanat metodei Stanislavsky din actorie. A incercat sa cunoasca fiecare personaj, sa calatoreasca in tara de provenienta, sa afle culorile preferate, anumite gesturi si detalii prin care sa empatizeze cat mai bine cu femeia care il inspira.

Deseori hainele din colectiile couture semanau mai mult cu niste costume decat cu haine purtabile insa, fiind un romantic incurabil, Galliano era atras de fanteziile pe care le transpunea in realitate iar fascinatia editorilor de moda si cunoscatorilor a crescut de la colectie la colectie.

In anul 2000, Dior a prezentat colectia „Clochards” (Vagabonzi) inspirata de oamenii pe care John ii vedea in fiecare dimineata cand iesea la alergat pe marginea raului Sena.

Pentru publicul consumator de produse de lux, asocierea cu oamenii strazi era opusul elegantei si al opulentei pe care il cautau cand plateau zeci de mii de euro pentru o jacheta.

Defilarea Dior a fost numita „show-ul strazii, fara adapost” pentru ca modelele au mers pe podium in ziare si saci de hartie. Desi a fost primit cu valuri de soc in presa vremurilor, a devenit un trend mondial in cateva luni, tendinta care se regaseste si astazi in haine, mobila si accesorii.

Publicitatea generata a ajutat afacerea Dior sa creasca de la incasari de 177 milioane de dolari in 1995 la 445 milioane de dolari in 2001 si peste un miliard in 2010.

Curajul si creativitatea iesita din comun a lui Galliano au salvat Dior si l-au readus in ochii publicului ca fiind un brand memorabil.

Cele doua scandaluri care i-au distrus cariera lui Galliano. Nimeni nu ii mai dadea vreo sansa.

Fiind prins intre colectiile Dior si cele semnate John Galliano, designerul britanic trebuia sa creeze pantofi, genti, bijuterii, ceasuri, accesorii, parfumuri, campanii vizuale si sa aleaga si vedetele care vor reprezenta brandul cel mai bine.

Din vremurile in care prezenta colectiile la Saptamana Modei de la Londra in primii ani dupa facultate si pana la haosul din Paris in care trebuia sa creeze 32 de colectii in 12 luni, mana dreapta a lui Galliano a fost Steven Robinson. 

Steven a calatorit cu John cand a facut mutarea din Londra in Paris si s-a angajat ca incepator in sectia de nasturi de la Givenchy. Si-a dorit sa invete si sa lucreze cu Galliano iar in cativa ani a reusit sa coordoneze cot la cot cu el toate colectiile pe care le avea in grija. Despre relatia cu el, John a declarat ca „El m-a protejat de toate, avea grija de tot ca sa pot sa ma concentrez, sa pot sa fiu creativ.”

In 2007, Robinson a fost gasit mort in urma unei supradoze de cocaina. Moartea prietenului cel mai bun a declansat o serie de evenimente nefericite in cariera lui Galliano. A inceput sa consume alcool, droguri si pastile antidepresive in cantitati excesive.

Drumul lui Galliano de la dormit pe podelele prietenilor la faima si responsabilitatea a doua case de moda nu i-a dat timp sa proceseze emotiile si a clacat. 

In decembrie 2010, un filmulet cu Galliano in stare avansata de ebrietate a fost postat online si a devenit viral. Designerul se afla la o tereasa din Paris si pornise intr-o declamatie antisemita si rasista care a culminat cu „Imi place Hitler”. 

In februarie 2011, John a fost arestat pentru ca a atacat un cuplu iesit la cina in Paris strigand replici anti-evreiesti si rasiste catre ei. A fost dat in judecata si a riscat pana la 6 ani de inchisoare. A scapat cu o amenda de 6.000 de euro. 

Cateva ore mai tarziu, Galliano a fost concediat din pozitia de director creativ la Dior printr-o declaratie trimisa presei din partea grupului LVMH.

In ziua urmatoare, Galliano se afla intr-o clinica de reabilitare din Malibu unde a ramas internat cateva luni de zile.

„Din punct de vedere fizic, mental, emotional, spiritual eram in faliment, eram pe zero. Am avut avut o cadere nervoasa si am fost in negare pana am intrat la reabilitare, unde am mers fortat. Mi-a fost frica sa spun NU. Pentru ca mi se parea ca arata o slabiciune a mea. Si munceam din ce in ce mai mult. Lucram la 32 de colectii intr-un singur an. Fiecare colectie avea 1.000 de piese. Am dat 500%.”

Galliano si-a vandut brandul personal inclusiv numele catre grupul LVMH. Mai tarziu, a fost concediat de la conducerea propriei colectii.

La un an dupa succesul lui Galliano la Givenchy, in 1996, grupul LVMH a inceput sa cumpere procente din afacerea care ii purta numele designerului britanic pana a ajuns sa o detina in majoritate. Punctul final din contract a fost dreptul de a folosi numele „John Galliano” pentru a vinde orice fel de produse.

Dupa doua scandaluri majore in care a fost implicat, grupul LVMH l-a concediat de la conducerea propriei colectii.

Pe 6 martie 2011, colectia de toamna-iarna 2012 semnata John Galliano a fost prezentata pe podiumul Paris Fashion Week. Designerul se afla la reabilitare in momentul respectiv. 

Dupa deciziile retailerilor din intreaga lume de a nu mai cumpara noile produse, grupul LVMH a hotarat incetarea brandului John Galliano.

Mai mult decat atat, lui Galliano i-a fost retras si titlul Legiunea de Onoare pe care il primise de la Presedintele Francez, Nicolas Sarkozy.

„Toata lumea a venit la mine si mi-a spus ca am facut lucruri mizerabile. Eu ma plimbam in cerc pentru ca nu stiam la ce se refera. Asistenta mea mi-a aratat filmuletul. Am vomitat instant. Am simtit ca am facut un pas pe strada si ca un autobuz era sa dea peste mine. Am simtit cum imi fuge sangele din picioare. Eram paralizat de frica. Nimeni nu a fost mai socat decat mine. La acel punct in viata mea, ajunsesem un alcoolic amnezic. Nu imi amintesc evenimentele intamplate.”

Revenirea lui Galliano a fost orchestrata in detaliu cu ajutorul Annei Wintour. De la un stagiu la Oscar de la Renta la conferinte dedicate comunitatii evreiesti.

4 ani si 4 luni i-au trebuit lui Galliano pana a revenit in spatiul public. 

Una dintre primele aparitii a fost la pranz cu Anna Wintour la Hotelul Ritz din Paris. 

Urmatoarea aparitie a fost la o conferinta tinuta de Rabinul Marcus de la Sinagoga Centrala din Londra acolo unde John si-a recunoscut greselile si si-a cerut scuze comunitatii evreiesti. Rabinul l-a consiliat si l-a ghidat pe designer pe drumul spre intelegere si apropiere de istoria Holocaustului.

Pe 18 ianuarie 2013, a inceput un stagiu de trei saptamani in atelierul lui Oscar de la Renta menit sa ajute colectia de toamna-iarna a brandului. Intr-o declaratie publica, de la Renta a sustinut ca Galliano merita o a doua sansa, fiind un om foarte talentat.

A urmat un interviu emotionant in Vanity Fair in care designerul vorbea despre lectiile invatate, despre greutati si a adaugat scuzele catre comunitatile pe care le-a jignit in afirmatiile lui.

Oamenii care l-au ghidat in revenirea in lumea modei au fost Jonathan Newhouse si Anna Wintour. 

Newhouse, Presedintele Consiliului Administrativ Conde Nast i-a devenit mentor lui in perioada in care se afla la reabilitare schimband zilnic emailuri si citate din carti menite sa il ajute pe Galliano sa treaca peste acest impas cu lectiile invatate.

„Dupa tot ce s-a intamplat, ma bucur foarte tare ca sunt inca in viata. Stiu ca multi oameni nu primesc a doua sansa. Cateodata ma purtam de parca eram Dumnezeu. Acum stiu ca nu sunt pe locul soferului. (…) Sunt alcoolic. Sunt dependent. Si nu e o scuza. Nu sunt responsabil pentru boala pe care o am. Dar sunt complet responsabil pentru recuperare si schimbarile pe care le fac in fiecare zi. Simt ca boala asta m-a salvat, de fapt.” 

Galliano a ajuns in fruntea Maison Margiela si reaminteste constant despre lectiile invatate. 3 momente din ultimii ani care au scris istorie.

Drumul lui John Galliano a fost comparat cu cel al lui Alexander McQueen pana la urma s-a sinucis pentru ca nu mai suporta presiunea enorma. 

Curajul de a-si recunoaste greselile, de a se cai in fata celor carora pe care i-a atacat si felul in care lucreaza, pas cu pas pentru a fi acceptat din nou in lumea modei si in viata publica este un exemplu singular pentru aceste vremuri polarizante. 

Din ianuarie 2015, designerul a fost angajat in rolul de Director Creativ al casei de mode belgiene Maison Margiela. Noile colectii au fost primite cu bratele deschide de presa de specialitate iar brandul Margiela se bucura de un val de popularitate la nivel mondial.

Revenirea lui Galliano accentueaza urma pe care o va lasa in lumea modei: referinte multi-culturale, reinterpretarea elegantei traditionale prin mixuri de punk si grunge, cultura strazii, a cluburilor din anii ’90 si o doza de rock’n’roll.

John Galliano ramane primul designer de origine britanica angajat in fruntea unei case de moda franceze de la 1900 incoace. Inaintea lui a mai fost Charles Worth, designerul preferat al Imparatesei Eugenie, sotia lui Napoleon al treilea. Povestea ei o gasiti aici.

In prezent, designerul lucreaza cu copiii din universitati care vin sa faca stagiu la Margiela lasandu-se inspirat de curajul lor. Una dintre colectiile noi a fost inspirata de tinerii din cultura skateboard fiind de parere ca sunt printre putinii oameni care sunt obligati sa ramana atenti,in prezent, de fiecare data cand patineaza.

„Industria nu s-a schimbat. Insa perspectiva mea asupra ei s-a schimbat. Si este despre a incerca sa gasesc un echilibru. Incerc sa fac asta in fiecare zi. M-am apropiat de ideea de imperfectiune. Imperfectiunile lasa loc mai multor posibilitati. Nu sunt Dumnezeu. Am mintea mult mai deschisa, traiesc mai mult in prezent. Acum imi permit sa ma duc acasa, sa ma gandesc la ziua care a trecut si sa vad daca pot sa iau o decizie mai buna. Inainte, puneam presiune pe mine sa fie perfect din prima si pana sa ma gandesc de doua ori daca materialul poate fi taiat mai bine, deja fusese cusuta rochia respectiva.”