Noile documentare despre designerii Martin Margiela si Pierre Cardin vor rula in premiera in Romania la Bucharest Fashion Film Festival.
Bucharest Fashion Film Festival este primul eveniment din Romania plasat la intersectia dintre moda, film si publicitate. A patra editie a festivalului va avea loc intre 23 si 26 aprilie prin proiectii la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Teatrul Odeon si Mindspace Business District.
Primele titluri anuntate in selectia Bucharest Fashion Film Festival 2020 sunt documentare dedicate celor doi dintre cei mai apreciati designeri din ultimii 50 de ani: Pierre Cardin si Martin Margiela.
Programul va include si sectiunea competitionala in cadrul careia sunt proiectate si premiate cele mai bune filme de moda locale si internationale. Acestora li se adauga proiectiile de filme cult, documentarele despre personaje marcante din istoria modei, mese rotunde care incurajeaza discutiile despre film si moda si expozitiile multimedia si Realitate Virtuala.
Primul lungmetraj proiectat in cadrul festivalului, „Martin Margiela in his own words” dezvaluie detalii despre viata si filosofia din spatele creatiilor iconice, rostite in premiera de insusi Martin Margiela.
In cei 20 de ani in care a condus propria casa de moda, Margiela a ramas in anonimat, fara interviuri sau aparitii in presa. 70 de piese cheie din colectiile acestuia care au fost expuse la Muzeul Galliera din paris, sunt prezentate in filmul documentar prin alaturi de carnete de schite din copilarie si obiecte personale.
Documentarul a fost regizat de Reiner Holzemer, cunoscut pentru filmele despre carierele unor artisti influenti in epoca contemporana precum Dries van Noten, William Eggleston, Juergen Teller sau August Sander.
O parte din istoria recenta a casei de moda Margiela a fost in mainile lui John Galliano care a reinventat creatiile iconice, aducandu-le in contextul artistic actual.
Festivalul va continua cu vernisajul expozitiei multimedia Romanian Fashion Film: An Evolution care va avea loc pe 23 aprilie la Teatrul Odeon. Este un demers de mapare a filmului romanesc de moda care investigheaza rolul imaginii in promovarea modei contemporane, printr-o serie de producții, de la filme scurte cu o structura narativa bine definita, la video-uri experimentale care se bazeaza pe efecte speciale sau pe abstractizarea imaginii.
Obiectivul festivalului de a stimula productia locala de filme de moda va fi atins prin incubatorul de proiecte „Young Talent Showcase”, un liant intre tinerii regizori, fotografi, stilisti, operatori si potentialii lor clienti. Acest eveniment va vea loc pe 24 aprilie la Mindspace Business District.
Incepand cu aceasta editie, Bucharest Fashion Film Festival introduce sectiunea Dressing the Cinema, care va prezenta o selectie de filme clasice si cult, prin care se urmăreste o explorare a costumului ca instrument in constructia personajelor si ca limbaj vizual in prezentarea firului narativ. Anual, acestea vor fi coagulate sub o umbrelă tematica
Madalina Cozmeanu, cofondator Bucharest Fashion Film Festival
Camp, tema BFFF de anul acesta, este un concept imprumutat de la Gala MET organizata de Anna Wintour anul trecut. Ideea a fost teoretizata pentru prima data in 1964 de scriitoarea americana Susan Sontag, prin care aceasta intelegea un anumit mod de a vedea lumea ca un fenomen estetic. Esenta camp-ului sta intr-o inclinație catre nenatural, catre stilizare si exagerare.
Mai jos gasiti 3 exemple de tinute camp de la Gala MET 2019. Tema din 2020 va fi „Timpul”.
Dupa ce a avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Venetia, documentarul „House of Cardin” va fi proiectat in inchiderea Bucharest Fashion Film Festival 2020.
Este o incursiune rara in lumea legendarului designer Pierre Cardin realizata cu ajutorul imaginilor de arhiva si muzelor care l-au inspirat de-a lungul timpului: Sharon Stone, Naomi Campbell, Jean Paul Gaultier sau Kenzo Takada.
Mai multe detalii despre festival si bilete gasiti pe site-ul oficial BFFF.