Pe Richard Bovnozcki cei mai multi il cunoasteti din teatru. L-ati vazut la Bulandra in “Crima si pedeapsa” (r. Yuri Kordonsky, 2006), la unteatru in spectacolele regizate de Andrei si Andreea Grosu: “Un tramvai numit dorinta” (2012), “La tiganci” (2014), “The Sunset Limited” (2015), la ARCUB in “Schneider & Schuster” (r. Lucian Pavel, 2016), la TNB in “No Man’s Land” (r. Alexander Morfov, 2016), “Orchestra Titanic” (r. Felix Alexa, 2018) sau in “Padurea spanzuratilor” (r. Radu Afrim, 2018), precum si in multe alte teatre, in diferite spectacole.

Anul acesta este nominalizat la Premiile Gopo pentru cel mai bun actor in rol secundar pentru Enache Viziran din “Cardinalul” (r. Nicolae Margineanu). Filmul prezinta o parte din viata episcopului greco – catolic, Iuliu Hossu, si incercarea autoritatilor de a-l converti fortat la ordooxism, in penitenciarul Sighet. Este o poveste adevarata din anii ’50, cand conducatorii Bisericii Greco – Catolice au fost inchisi, cand regimul sovietic interzicea existenta altei biserici in afara celei ortodoxe. Supusi unor chinuri groaznice si unora dintre cele mai inselatoare mijloace de dezumanizare, cand sigurele scapari erau convertirea sau moartea.

A fost o mare uimire pentru mine nominalizarea asta. Daca ai imaginea unui dulap care cade pe cineva de la etajul 8, asa m-a izbit si pe mine vestea cand am citit sms-ul Dlui. Margineanu

Cum te-ai simtit in momentul in care ai aflat ca ai fost nominalizat? Ai avut vreo presimtire?

Stateam si ma uitam la mesaj si ma amuzam de situatie. Eram in fata unui supermarket pregatit de cumparaturi si am ramas blocat intr-o mirare pana la cer si inapoi. Putea fi usor o gluma foarte buna, dar stiind expeditorul mesajului pica varianta asta. Apoi m-am simtit inundat de o bucurie copilareasca si-mi venea sa topai si sa le spun oamenilor ce s-a intamplat. Am dat telefoane sotiei, parintilor si catorva prieteni din nevoia de a descarca uimirea asta din mine.

Nu pot vorbi de presimtire, pentru ca nu a existat in nici cea mai ascunsa particica a fiintei mele ideea ca as putea fi nominalizat.  In general, nu inteleg care sunt criteriile nominalizarilor si ale alegerii celui mai bun dintre cei nominalizati in teatru si film, nu stiu daca exista criterii palpabile, bazate pe o scara valoarica concreta si nici in cazul nominalizarii mele nu inteleg, dar nici nu ma preocupa sa inteleg acum.

Pentru ca esti la cea de-a doua colaborare cu Nicolae Margineanu (prima a fost la “Fii binecuvantata, inschisoare”, 2002) cum au decurs lucrurile de data aceasta, pentru ca temele sunt apropiate: comunism, religie, tortura, dreptate. Care este legatura ta cu ele? Ai niste principii si valori, de care tii cont in viata?

• 

• 

• 

Ambele colaborari cu Domnul Margineanu au lasat o stare de bine aparte in amintirile mele. Este un om cald, cu o blandete terapeutica, emana calm si bunatate, care au radacini solide in felul de a fi al domniei sale. Sunt impresionat de nevoia si insistenta pe care le are de a aduce la cunostinta Romaniei de azi vietile acelor oameni care au fost striviti de o ideologie, dar care totusi si-au pastrat integritatea umana in conditiile cele mai inumane, devenind indiscutabil modele de constiinta inalta! Eroi! Martiri! Mucenici! Sunt eroi pentru ca desi le-a fost frica de moarte, de suferinta, de pierderea celor iubiti, nu au renuntat la adevar. Nu au primit minciuna. Mi se pare un sens al vietii cautarea Adevarului si sa ramai in El pana la moarte. Au fost foarte multi. Cine stie de ei?  La scoala sunt mentionati in vreo pagina? Noua generatie are vreo sansa sa afle ceva despre Ei la scoala? Sunt Romani cu “R” care si-au iubit tara si au demonstrate cu viata lor acest lucru. Oamenii aia, ca si noi azi, au avut o viata de familie, profesionala, sociala, unii studenti, altii elevi si subit, pe fondul unor acuzatii aberante si inventate, au fost arestati si trimisi in inchisori. Inchisori care intr-un timp scurt s-au specializat pe teroare.

Domnul Margineanu cunoaste acea perioada oribila prin arestarea tatalui sau de catre comunisti, deci patrunde tema filmelor lui cu o sensibilitate obtinuta prin experienta directa

Cum a fost atmosfera din timpul filmarilor si ce a insemnat aceasta experienta pentru tine?

Atmosfera de lucru a fost una relaxata chiar daca e patrunsa de tema mai putin placuta a filmului. De multe ori alege locuri autentice unde au suferit persoanele reale din scenariu, eroii filmului, si asta trezeste un mic fior si groaza in tine la gandul ca oamenii aia acolo au stat luni si ani grei. Cand am filmat la Fortul 13 Jilava, m-am plimbat in incaperile care acum sunt muzeu si am fost bulversat gandindu-ma ce lucruri s-au petrecut acolo. Nu exista nicio garantie ca acea oroare nu se poate repeta. M-am intrebat: daca as fi supus unor tratamente asemanatoare acelora cat si cum as rezista, cat de pregatit as fi sa fac fata. Nu poti da un raspuns la asa ceva. Nici ei nu credeau ca vor putea parcurge asa ceva. Poti doar sa te rogi ca sa fii intarit pana la capat cum au facut-o si ei.

A fost dificil sa te pregatesti pentru rolul lui Enache Viziran? Este un personaj fictiv sau chiar a existat?

In marturiile celor care au supravietuit inchisorilor si reeducarii, am retinut o concluzie paradoxala in urma suferintelor prin care au trecut si anume: ca licarul nadejdii i-a facut sa tot rabde prin credinta si ruga pana cand suferinta si umilinta au devenit surse de har dumnezeiesc inaltandu-i si intarindu-i in iubirea Hristica ajungand pana la a-si ierta tortionarii, lucru care depaseste orice putere umana.

Spuneau ca in libertate nu au mai atins acele clipe de har si deseori plangeau amintindu-si dulceata acelor trairi. Paradox si adevar. Enache Viziran e un personaj fictiv in film si e posibil ca in grupul real de detinuti al preotilor greco-catolici unde se afla Episcopul Iuliu Hosu, sa nu fi existat un poet, dar se stie ca in acele inchisori au curs rauri de poezii de toate felurile, poezii ale disperarii si ale credintei, ale mirarii mistice si umane. Viziran e poezia acelor poeti care au trait groaza. E greu sa vorbesti despre toate astea. E poezie smulsa din carnea lor.  Poezie a Poetilor crucificati. Poezii prin care au supravietuit Poetii. Poezii care atingeau culmile si abisurile fiintei umane printr-o putere neinteleasa si iubire suprafireasca pe care nu le poti atinge in conditii de confort. Enache Viziran, cel din scenariu, propus si scris de Bogdan Adrian Toma avea acea dimensiune a poetilor inchisorilor comuniste a carui bogatie si fragilitate nu cred sa le fi atins prin jocul meu, dar poate m-am apropiat.

• 

• 

• 

Ce ai facut in timpul pandemiei?

M-am rasfoit pe mine insumi si am parcurs capitole interesante despre egoism, dezordine, nerabdare, ingamfare cu multiplele nunate ale fiecaruia in parte. S-a dovedit ca timpul acela pe care-l doream in perioada ante pandemie, de a sta mai mult cu familia este mult diferit fata de cum imi imaginam. Trebuie sa te inarmezi cu rabdare in primul rand. Cu multa rabdare. Si aici garantez ca toti suntem in cadere libera.  Am putut sa vad ca toata teoria despre rabdare in practica e altfel. Treptat s-a facut o resetare la tot ce insemn eu in raport cu aceasta rabdare, la cum o aplic in contextul familiei si ca de fapt e necesara in orice. In plus, am avut o superoferta de a sta fata in fata cu propria-mi dezordine si imprastiere. Am repus in programul fiecarei zile joaca, disponibilitatea pentru ceilalti si imaginatia, pe care le purtam inainte, dar amorisera de tot. Nu inseamna ca totul a mers lin si fara griji, dar consider ca perioada a fost de mare folos.

Care este filmul preferat de anul acesta de la Gopo?

In timpul asta am vazut filme altele decat cele nominalizate la Gopo, pe care le vazusem aproape pe toate inainte de izolare. Ma bucur ca filmul nou romanesc incepe sa se maturizeze, intr-un timp scurt, si isi arata roadele prin filme din ce in ce mai bine gandite si realizate. Nu as vrea sa nominalizez vreunul pentru ca sunt subiective optarile pentru unul sau altul cum am spus la inceput, dar mi-am pus o singura intrebare: Alexandru Papadopol de ce n-o fi fost nominalizat? Intregul film si bineinteles ambele interpretari, ale lui Iulian Postelnicu si a lui Papadopol mi se par remarcabile. Aceeasi intrebare as pune-o si pentru Cristian Popa.

In ce te vom vedea in viitor? Film si teatru

Din pacate, odata cu pandemia a ramas suspendat tot planul de lucru pe anul asta la mai multe spectacole. In sensul ca lucram cat putem lucra online la ele, dar avem nevoie de intalnirile pe teren ca sa le finalizam. Deci raman spectacolele in care am jucat si pana acum la TNB, Unteatru si Bulandra. Cu filmul mai greu, ajung in multe finale la castinguri, dar inca nu sunt eu cel vazut in marele rol. Totusi, in august ma bucur de o colaborare cu Octav Chelaru la filmul lui de debut in lung metraj, pentru un rol secundar. 

Cum crezi ca o sa fie “Cardinalul” primit de public?

Filmul nu e usor, nu e comod, din cauza temei, dar contactul cu acest film mi se pare de folos! In fiecare va avea o alta rezonanta, evident, si merita probata aceasta rezonanta.

Richard Bovnoczki este absolvent la Academiei de Teatru si Film “I.L. Caragiale” Bucuresti, clasa prof. Sanda Manu, promotia 1999. A obtinut o bursa de studii in actorie la Dortmund in 1998

In 1996 a participat la Workshop “Shakespeare” realizat de Radu Penciulescu (cunoscur regizor de teatru expatriat in Suedia), iar in 2006, la cel tinut de David Esrig (regizor stabilit in Germania, cunoscut pentru “Commedia dell ‘arte. O istorie a spectacolului in imagini”, volum pe care l-a lansat in Festivalul National de Teatru 2016).

De-a lungul carierei a obtinut mai multe premii. Pentru cel mai bun actor a fost premiat in cadrul festivalurilor: Under Cloud – Festival de Teatru Independent, Bucuresti, 2014, cel International de Teatru pentru Copii “O suta, o mie, un milion de povesti”, in acelasi an, iar in 2007 la Festivalul de Comedie Bacau. De asemenea, a primit premiul Special al Juriului la “Face without a Mask Festival”, Skopje 2009, iar in 2009 premiul Publicului la Solomon Festival Belgrad.