Obiective naturale unde puteti ajunge cu masina din Bucuresti intr-o excursie de o zi
Daca doriti sa evitati statiunile aglomerate de pe Valea Prahovei sau cele de la malul marii puteti opta sa admirati cateva monumente naturale de vis. Accesibile celor care isi doresc sa calatoreasca exclusiv cu masina, printre locurile cu o frumusete aparte se numara Vulcanii Noroiosi, Coloanele de bazalt de la Racos, Cheile Bicazului sau Lacul Sfanta Ana.
In apropierea localitatii Racos, situata la 68 km de Brasov, se gasesc trei monumente ale naturii spectaculoase si unice: Coloanele de bazalt, Vulcanul stins de la Racos si Lacul de smarald.
Coloanele masive de bazalt reprezinta o rezervatie naturala de tip geologic, intinsa pe o suprafata de 1,10 ha. Acestea au o inaltime de pana la 15 metri si s-au format prin racirea rapida a lavei vulcanice, confirmand astfel activitatile vulcanice din zona.
Nu foarte departe de Coloanele de bazalt, turistii pot vedea dupa o scurta plimbare prin rezervatie si Vulcanul stins de la Racos si Lacul de smarald. Cu o culoare albastra-verzuie, lacul este inconjurat de formatiuni de bazalt si s-a format in urma precipitariilor si a topirii zapezilor.
Peisajul sarac si rosiatic de la vulcanul stins va transpune intr-o lume aproape selenara. Inainte de a fi declarata arie protejata, de aici se exploata zgura vulcanica, iar privelistea aduce aminte de vulcanul Etna din Italia.
La Rezervatia naturala de la Racos se ajunge usor pe drumul E60, de la Brasov spre Sighisoara, prin localitatea Hoghiz, dupa care se continua soseaua spre Racos.
O excursie de-o zi poate fi planuita si intr-un alt peisaj de-a dreptul selenar, de data aceasta in judetul Buzau, in apropierea comunei Berca, la Vulcanii noroiosi.
Paclele Mari, Paclele Mici si Paclele de la Beciu sunt trei arii cu vulcani noroiosi, declarate protejate inca din anul 1924, al caror aspect lasa senzatia unei plimbari pe Luna. Fenomene similare impresionante se mai inregisteaza in Siberia, Australia si pe insula Trinidad din Caraibe.
Vulcanii noroiosi, acele formatiunile conice asemanatoare unor movile, se formeaza prin eruptia gazelor naturale provenite de la mii de metri adancime sub pamant. Pe o suprafata de aproape 10 ha, in zona Paclelor Mici, se gasesc cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aspectul crapat al pamantului si vulcanii deja formati cu cratere de 2 pana la 8 metri inaltime impresioneaza vizitatorii in fiecare anotimp.
Cele mai bune perioade de vizitare sunt cele in care temperaturile nu sunt foarte ridicate si se recomanda purtarea unor cizme de cauciu deoarece formatiunile erup destul de des.
Drumul spre aria protejata este marcat corespunzator, iar accesul se face prin DN10, la 18 km de orasul Buzau, in directia Intorsatura Buzaului, in localitatea Satuc, parte a comunei Berca. De aici, se vor urma indicatoarele spre Vulcanii noroiosi, prin satele Joseni si Policiori.
Un alt fenomen rar al naturii din Romania, unde puteti merge cu masina si va puteti bucura de un loc nu foarte aglomerat, este rezervatia Focul Viu din satul Terca, comuna Lopatari, aflata in judetul Buzau.
Situata la o distanta de 56 km de orasul Buzau, zona a fost declarata rezervatie geologica in 1995. Gazele naturale ies la suprafata prin fisurile si crapaturile pamantului, arzand cu o flacara de aproape un metru inaltime si un diametru la baza in jur de 25 cm. Aceste flacari sunt colorate in diverse nuante de galben, rosu si chiar albastru, iar numarul, durata si inaltimea focurilor variaza temporal. Fenomenul fascinant este interesant de privit in timpul noptii sau cand ploua, chiar daca flacarile se sting, se poate observa cum apa bolboroseste in locurile pe unde gazul continua sa iasa.
Focurile vii au inspirat obiceiuri si traditii vechi de mii de ani, iar flacarile eterne create artificial sunt inspirate de acest fenomen natural. Cea mai cunoscuta este flacara olimpica, ramasa aprinsa pe intreaga durata a Jocurilor Olimpice.
Singura piedica nu foarte placuta de a vizita acest loc este lipsa infrastructurii turistice, cat si drumul rutier aflat intr-o stare deteriorata, care necesita prudenta din partea soferilor.
Printre obiectivele naturale faimoase din Romania, putin mai indepartate de Bucuresti, se numara si Cheile Bicazului si Lacul Rosu.
Incluse in Parcul National Cheile Bicazului – Hasmas, formatiunile stancoase rupte parca din alta lume se intind de-a lungul a peste sase kilometri, iar stancile inalte si culorile pe care le capata in timpul zilei sunt o incantare pentru turistii iubitori de natura.
Cheile Bicazului sunt situate intre Lacul Rosu si localitatea Bicaz-Chei, in mijlocul Muntilor Hasmas, facand legatura dintre Moldova si Transilvania. S-au format in urma eroziunilor provocate de raul Bicaz si afluentii acestuia.
In calatoria prin Cheile Bicazului va puteti opri pentru un picnic pe malul Lacului Rosu, unde veti descoperi o particularitate rara a intregului peisaj – o adevarata padure scufundata. Aici, trunchiurile arborilor ies si astazi la suprafata.
Acesta este un lac de baraj natural, format in 1837, prin surparea unui versant, la poalele Muntelui Hasmasul Mare, in apropierea Cheilor Bicazului. Intreaga zona este ferita de vantul puternic, iar aerul este curat si bogat in aerosoli naturali.
Printre alte monumente ale naturii de admirat in zona se numara Cheile Sugaului – o zona stancoasa sub forma de canion, pestera Cascada, masivele stancoase Piatra Pintestilor, Piatra Arsitelor si, cel mai inalt dintre acestea: Piatra Altarului (1120 m inaltime).
Pornind de la Bucuresti se urmareste traseul Brasov – Sfantu Gheorghe (DN11) – Baile Tusnad (DN12) – Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Lacul Rosu – Cheile Bicazului.
Lacul Sfanta Ana este singurul lac de origine vulcanica din Europa Centrala si de Est si este situat la 28 km departare de Baile Tusnad si la 15 km de Baile Bálványos.
Cu o forma aproape circulara, acesta s-a format pe fundul craterului unui vulcan stins, are o adancime medie de 6,5 metri si este inconjurat de munti, in masivul Ciomatu din judetul Harghita, la 946 metri altitudine.
Lacul Sfanta Ana este o rezervatie complexa naturala, fiind legat de Baile Tusnad prin trasee turistice. Este alimentat exclusiv din precipitatii, neavand izvoare, iar puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate.
Puteti evada pentru o zi din Bucuresti, sa profitati de aerul proaspat si peisajele mirifice pe care intreaga zona le ofera, sa savurati un picnic delicios pe malul lacului sau sa va plimbati cu barca.