Retete delicioase cu dovleac de savurat in aceasta toamna
De la placinta clasica preparata la cuptor pana la supe creme condimentate cu curry, dovleacul este unul dintre ingredientele mult asteptate in fiecare toamna, acesta dand savoare mai multor feluri de preparate. Descoperiti in materialul urmator cateva idei de retete cu dovleac, atat sarate, cat si dulci.
Dovlecii contin din plin betacaroten, care le confera culoarea portocalie, multe fibre, vitamina C, vitamina E, potasiu, cupru si mangan.
Bostanul, asa cum mai este cunoscut, are putine calorii si este ideal in controlul nivelului de colesterol si a greutatii corporale, iar luteina continuta protejeaza ochii. Semintele de dovleac crude sunt o sursa de acizi grasi omega-3, zinc, fier si au beneficii optime pentru reducerea stresului si imbunatatirea calitatii somnului.
O reteta simpla si care nu necesita utilizarea cuptorului este cheesecake-ul cu dovleac fara coacere.
Se prepara foarte repede, in jur de 10-15 minute, insa necesita sa stea la frigider cateva ore inainte de servire. Pentru blatul de cheesecake veti avea nevoie de o cana de biscuiti digestivi maruntiti, 100 g unt topit si 25 g zahar brun. Aceste ingrediente se mixeaza pana se obtine o compozitie sfaramicioasa care se adauga intr-o tava rotunda cu pereti detasabili, se preseaza cu ajutorul unei linguri si se da la frigider.
Pentru crema de cheesecake sunt necesare 250 g crema de branza dulce, 100 g zahar brun, 350 g piure de dovleac, 250 g frisca gata preparata, o lingurita de esenta de vanilie si una de scortisoara. Branza dulce se mixeaza cu zaharul brun pana se obtine o crema, apoi se adauga piureul de dovleac, scortisoara si esenta de vanilie. Se amesteca pana compozitia devine omogena si se completeaza cu frisca batuta, amestecand din nou. La final, mixul se toarna peste blatul de biscuiti si se egalizeaza. Tava se lasa la racit in frigider cel putin 4 ore. Se poate decora cu fistic, migdale si sirop de ciocolata.
Dovleacul copt in cuptorul sobei cu lemne si mancat mai apoi cu zahar poate fi una dintre amintirile frumoase petrecute in casa bunicilor, in copilarie.
Daca va doriti o gustare sanatoasa si gustoasa, puteti prepara cea mai simpla reteta cu dovleac, un deliciu pentru zilele mohorate de toamna. Ca si ingrediente veti avea nevoie doar de 1 dovleac placintar mediu, zahar brun, nucsoara si scortisoara. Dovleacul se spala si se taie in felii, se curata de seminte si apoi se asaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Peste felii se presara zaharul brun, scortisoara si nucsoara si se adauga in cuptorul incins la 200 grade in jur de 30-40 de minute, in functie de grosimea feliilor. Acestea sunt gata cand devin rumene iar miezul este moale.
Un risotto de toamna, aromat si cremos de dovleac cu bacon si praz, poate fi alegerea perfecta pentru un pranz impreuna cu cei dragi.
Pentru patru portii veti avea nevoie de urmatoarele ingrediente: 1 praz, tocat marunt, 4 catei de usturoi tocati, 4 felii de bacon, taiate bucatele, 210 g orez, 950 ml supa de pui, 230 ml vin alb, 330 g piure de dovleac, 50 ml ulei de masline si piper negru si ardei iute, dupa gust.
Intr-o oala se caleste prazul in uleiul de masline pentru aproximativ cinci minute sau pana se inmoaie. Adaugati apoi usturoiul si gatiti pentru inca doua minute. Apoi se pun si bucatelele de bacon si se rumenesc pana incep sa devina crocante. Peste compozitie se toarna orezul si se gateste amestecand timp de cateva minute pana devine usor rumenit. Se adauga 250 ml de supa de pui si se gateste amestecand, pana cand este absorbita in orez. Repetati acest proces cu supa ramasa si vinul alb. La final, se amesteca cu piureul de dovleac, piperul negru si ardeiul iute si se mai fierbe cateva minute. Se serveste cu bucatele de parmezan si seminte de bostan.
Situat in centrul orasului Saint-Germain-des-Prés, restaurantul lui Ralph Lauren ofera preparate ale gastronomiei americane, iar desertul faimos de toamna preparat aici este dupa o reteta de creme brulee cu dovleac.
Pentru blat aveti nevoie de 500 g biscuiti graham, 340 g unt topit, 90 g zahar si un sfert de lingurita de sare. Pentru crema de dovleac sunt necesare: 1 kilogram de piure de dovleac, 500 ml smantana lichida, 2 pastai de vanilie, 10 g scortisoara macinata, 5 g nucsoara macinata, 200 g miere, 10 galbenusuri, 120 g faina si 5 foi de gelatina.
Intr-un mixer se amesteca ingredientele pentru blat, iar apoi 45 g din aluatul de biscuti se pune intr-o tava rotunda cu diametrul de 10 cm, se tapeteaza cu ajutorul unei linguri si se gateste in cuptor la 180 grade, timp de 10-12 minute. Apoi se scoate tava si se lasa sa se raceasca.
Crema de dovleac se prepara astfel: intr-un vas se incalzesc piureul de dovleac, smantana, vanilia si condimentele, pana se formeaza o crema omogena. Intr-un bol se bat galbenusurile cu mierea si apoi se adauga faina. Se toarna crema de dovleac peste oua, apoi se amesteca bine pentru a se incorpora. Se gateste din nou 5-10 minute la foc mic amestecand mereu, se stinge focul si se adauga gelatina inmuiata. 120 g din compozitie se toarna peste blatul de biscuiti din tava, se presara cu zahar brun, care se va arde in prealabil precum la crème brûlée. Desertul se serveste ornat cu frisca.
Briosele cu dovleac condimentate cu scortisoara pot fi o alegere de gustare sanatoasa si rapida pentru dimineata. Sunt ideale pentru copii de Halloween pentru a le decora.
Ingredientele necesare pentru prepararea brioselor sunt: 225 g faina, 2 lingurite praf de copt, 1 lingura de scortisoara macinata, 100 g zahar tos, 50 g zahar brun, 200 g piure de dovleac, 2 oua mari, 125 g unt usor sarat si topit.
Pentru inceput se incalzeste cuptorul la 180 de grade. Faina, praful de copt, scortisoara si zaharul tos si cel brun se amesteca intr-un castron mare.
Separat, intr-un bol se bat ouale impreuna cu piureul de dovleac si apoi se adauga ingredientele uscate cu untul topit. Se mixeaza timp de 1-2 minute pana cand se formeaza o pasta omogena.
Compozitia se toarna in forme de copt speciale pentru briose, apoi acestea se introduc in cuptor pentru 15 minute pana incep sa creasca si capata o nuanta aurie. Se pun pe un gratar si se lasa la racit. Se pot pastra trei zile intr-un recipient inchis ermetic.