10 retete de masti preparate acasa pentru un par stralucitor si sanatos
Exista o multitudine de retete naturale de facut acasa pentru a va rasfata parul, indiferent daca este uscat, gras sau cu varfurile deteriorate. De la fructe si produse lactate pana la uleiuri naturale, se gasesc diverse solutii utilizand ingrediente eficiente pentru un par sanatos.
Cel mai important detaliu de care trebuie sa tineti cont atunci cand preparati reteta de frumusete este respectarea cantitatilor. Pentru a profita la maximum de beneficiile ingrijirii parului intr-un mod cat se poate de natural, este esential sa respectati timpul de aplicare, in general, treizeci de minute sau o ora.
Va invitam sa descoperiti in continuare cele mai bune retete pentru masti de par de facut acasa, cu ingrediente naturale.
Parul uscat si deteriorat are nevoie de elemente nutritive, care sa-i confere stralucire, iar o masca cu avocado poate face minuni.
Avocado este bogat in vitamine, minerale si acizi grasi esentiali, care au rolul de a reda sanatatea si stralucirea parului. Amestecati jumatate de avocado bine pisat impreuna cu doua linguri de ulei de avocado si aplicati compozitia pe toata lungimea firelor de par. Acoperiti cu un prosop pentru a mentine caldura si lasati sa actioneze timp de o ora. Apoi clatiti si spalati parul cu samponul preferat.
O masca ideala pentru toate tipurile de par, cu efect fortifiant si reparator, care stimuleaza cresterea parului, este cea cu ulei de cocos.
Aveti nevoie de doua linguri de ulei de cocos presat la rece la care puteti adauga trei picaturi de ulei esential de ylang-ylang. Uleiul de cocos se topeste incalzindu-l usor intr-un bol de sticla sau portelan introdus in apa fierbinte. Aplicati masca distribuind uniform, evitand uleiul in exces. Acoperiti cu un prosop si lasati sa-si faca efectul 60 de minute, dupa care samponati.
Pentru hidratarea parului puteti incerca o masca cu aloe vera.
Aceasta masca are rolul de a calma scalpul oferind in acelasi timp rezultate bune pentru intarirea firului de par. Se prepara foarte simplu, din doua linguri de gel de aloe vera si doua de lapte de cocos (sau o lingura de lapte de cocos pudra si doua linguri de apa). Compozitia se aplica pe par pentru jumatate de ora, apoi se clateste si se aplica samponul pe care il folositi in mod obisnuit.
O alta masca naturala si hranitoare, ideala in perioada rece cand parul devine mai vulnerabil, este cea cu galbenus de ou si argila.
Patru linguri de pudra de argila se amesteca cu un galbenus de ou, iar pasta omogena obtinuta se aplica pe toata lungimea parului. Dupa 20 de minute, se indeparteaza masca si se spala parul utilizand un produs bland, preferabil pe baza de plante. Pentru parul mai lung, dublati cantitatile.
Mastile de par pe baza de cacao ofera volum si suplete parului si ii reinnoiesc structura.
Pentru a prepara o reteta care stimuleaza radacinile firelor de par si in acelasi timp accelereaza cresterea acestora aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: o jumatate de pahar de kefir, o lingurita de cacao si un galbenus de ou.
Se amesteca bine cele trei ingrediente, iar compozitia omogena se aplica de la radacina pana la varful firelor de par. Cand observati ca amestecul incepe sa se usuce, aplicati inca un strat, apoi puneti o punga de nylon pe cap. Se infasoara cu un prosop cald timp de 30 de minute. La final, parul se spala in mod normal.
Masca cu cacao se aplica pe parul uscat, iar pentru rezultate vizibile este necesara utilizarea acesteia de trei ori pe saptamana, timp de trei luni.
Parul tern si lipsit de stralucire isi va recapata vitalitatea cu o masca din doua ingrediente: banana si ulei vegetal.
Se amesteca o banana coapta si bine pasata (evitand bucatile mari cat mai mult posibil) si o lingura de ulei vegetal. Puteti alege intre cel de masline, avocado, ricin, argan sau jojoba. Aplicati compozitia pe par, acoperiti cu un prosop pentru a pastra caldura si lasati sa actioneze jumatate de ora, dupa care samponati.
O solutie simpla si rapida pentru parul fragil si tern, cu reflexe de blond deschis, este un tratament cu miere si lamaie.
Culoarea parului deschis va fi mai stralucitoare daca aplicati o masca hidratanta, formata din doua linguri de miere, o lingurita de suc de lamaie, una sau doua linguri de apa calduta (daca este necesar sa subtiati compozitia pentru o aplicare mai usoara). Se lasa sa actioneze pe parul umed timp de 30 de minute, dupa care se clateste din abundenta. Aceasta masca se poate folosi ca un balsam pentru par.
Un par uscat si deteriorat isi va recapata stralucirea cu o masca din galbenus de ou si ulei vegetal.
Amestecati un galbenus de ou cu o lingura de ulei de masline, de ricin sau de argan, si aplicati imediat pe toata lungimea firului de par pentru 30 de minute inainte de samponare. Pentru parul mai lung se dubleaza cantitatile. La aceasta masca puteti adauga optional si o lingura de miere.
O metoda naturala pentru scalpul care necesita un remediu calmant, anti-matreata si purificator este aplicarea unei masti cu argila verde si uleiuri esentiale.
Pentru preparare aveti nevoie de trei linguri de argila verde pe care le amestecati cu zece picaturi de ulei esential la alegere intre muscata, arbore de ceai, dafin sau lavanda. Se adauga apa calduta pana se formeaza o pasta fluida. Aplicati un strat generos pe scalp, masand usor. Se lasa sa actioneze 30 de minute, apoi se clateste. Acest tratament inlocuieste samponul.
La final, puteti clati parul cu o solutie formata din 300 ml apa si 2 linguri de otet de cidru sau otet de nuca de cocos sau rodie. De asemenea, puteti adauga si o lingura de pulbere de urzica.
Parul cret sau ondulat poate fi uneori greu de intretinut, acesta devenind mai repede uscat si deteriorat, mai ales daca folositi produse de styling pentru bucle sau pentru indreptarea acestora.
Pentru un par mediu, optati pentru o masca de par din trei linguri de lapte de cocos si o lingura de ulei de ricin, care poate fi inlocuita cu trei picaturi de ulei esential de ylang-ylang sau un galbenus de ou batut. Aplicati pe par si lasati sa actioneze timp de o ora, apoi se indeparteaza prin samponare folosind un produs natural.
Una dintre cele mai simple si la indemana retete de masti pentru parul deshidratat este masca cu iaurt, aloe vera si miere.
Aveti nevoie doar sa amestecati bine intr-un vas de sticla doua linguri de iaurt simplu si doua linguri de gel de aloe vera impreuna cu o lingurita de miere. Masca se aplica pe toata lungimea parului si se lasa pe scalp 30 de minute, apoi se indeparteaza prin samponare.
Parul rar cu tendinta de cadere necesita un tratament pentru fortifiere si hranire, iar pentru cresterea parului, uleiul de ricin este cea mai buna alegere.
Acidul ricinoleic din compozitie ajuta la stimularea circulatiei sangelui la nivelul scalpului si la echilibrarea pH-ului, accelerand cresterea podoabei capilare. Are proprietati antifungice si antibacteriene, fiind ideal in tratarea matretii.
Se amesteca o lingura de ulei de ricin, o jumatate de lingura de ulei vegetal de mustar si trei picaturi de ulei esential de grapefruit sau rozmarin cu eucalipt.
Aplicati compozitia prin masarea scalpului timp de doua, trei minute pentru a stimula microcirculatia. Puteti aplica tratamentul si pe lungimea firului de par deoarece are efect de stralucire. Acoperiti parul si lasati sa actioneze o ora, inainte de aplicarea samponului folosit in mod obisnuit.