10 retete de cocktailuri de vara cu vin si sampanie
Daca va numarati printre cei care adora vinul, insa aveti si momente in care vreti sa va delectati cu o bautura speciala, care sa aiba in compozitie notele vinului sau ale sampaniei preferate, sa stiti ca exista numeroase retete de cocktailuri care va pot surprinde.
De la bauturi cu arome fructate, miresme exotice la lichior cu diferite savori, toate pot fi completate cum nu se poate mai bine de aroma vinului sau a sampaniei.
Pinot Noir Martini este un cocktail care emana o eleganta desavarsita si imbina unele dintre cele mai rafinate gusturi in materie de bauturi.
Pentru o portie veti avea nevoie de urmatoarele ingrediente: 50 ml de pinot noir, 30 ml de vodka, 20 ml de vermut, gheata.
Intr-un shaker se vor amesteca ingredientele de mai sus, compozitia agitandu-se pana cand exteriorul recipientului devine foarte rece. Se toarna apoi, strecurand bucatile de gheata, intr-un pahar special de martini. Se poate servi sau orna cu cirese amarena, acestea avand rolul de a da o nota delicioasa bauturii. In lipsa acestor fructe, puteti orna paharul cu o felie de portocala sau lamaie.
Sangria tropicala cu cocos si ananas – bautura cu gust exotic care duce cu gandul la cea mai ravnita vacanta.
Ingrediente necesare pentru 4 persoane: 1 sticla de vin alb dulce, o cana de rom cu aroma de cocos, 50 ml triplu sec, o cana de suc de ananas, o cana de suc de portocale, felii de capsune, lamaie si portocala pentru decor.
Toate ingredientele se amesteca intr-o carafa de dimensiuni mari si se lasa la rece cateva ore inainte de servire. Paharele pot fi ornate, de asemenea, cu felii subtiri de capsune sau ananas.
Un rasfat racoritor, cu gust nobil si note romantice, deosebit de potrivit pentru cei care adora aroma inconfundabila a lavandei este cocktailul Sauvignon Blanc cu lavanda si lime.
Pentru o portie veti avea nevoie de urmatoarele ingrediente: 100 ml de vin sauvignon blanc, 15 ml sirop de lavanda, 30 ml suc de grepfrut, 30 ml sirop de lamaie si gheata.
Toate cele de mai sus se amesteca intr-un shaker, pana cand exteriorul recipientului devine foarte rece. Se strecoara de gheata si se toarna in pahar, iar pentru ornat puteti folosi fie crengute de lavanda, fie felii subtiri de lime.
Cocktailul cu sampanie rose cu capsune si rozmarin iese in evidenta gratie unui ingredient deosebit, mai putin intalnit in compozitia bauturilor – rozmarinul.
Este o bautura preferata mai mult de catre doamne, iar acest tip de amestec de sampanie imbina perfect gustul vinului spumant cu aroma capsunelor.
Pentru 4 persoane sunt necesare urmatoarele: o sticla de sampanie rose, 200 ml vodka cu aroma de capsune, o cana cu suc de lamaie/lime carbogazos, cateva crengute de rozmarin proaspat, felii de capsune pentru decor.
Ingredientele se amesteca intr-o carafa de vin, urmand ca dupa turnarea bauturii in pahare pentru sampanie, acestea sa fie ornate cu cate o crenguta subtire de rozmarin si cateva felii de capsune proaspete.
French 75 este un cocktail legendar care isi are originile la inceputul Primului Razboi Mondial, fiind creat intr-un cunoscut bar din Paris de catre celebrul barman Harry MacElhone.
Numele bauturii provine de la o arma asemanatoare unui tun folosit de armata franceza in razboi, tocmai din princina faptului ca bautura este una destul de tare.
Pentru prepararea unei portii de French 75 aveti nevoie de 50 ml de gin, sucul a 3/4 dintr-o lamaie medie, 10 ml de sirop de zahar, 100 ml de sampanie, coaja de lamaie pentru ornat.
Ingredientele, exceptand sampania si coaja de lamaie, se amesteca intr-un shaker cu gheata, pana cand exteriorul recipientului devine foarte rece. Se toarna apoi in pahare lunguiete, pana la jumatatea acestora, completand ulterior cu sampanie rece. Se orneaza paharele cu coaja de lamaie.
Un cocktail deosebit de simplu de preparat, care poate fi servit in cel mai original mod este Cranberry Prosecco cu merisoare inghetate in zahar.
Pentru 4 persoane aveti nevoie de o sticla de prosecco, 200 ml suc de merisoare rece, merisoare inghetate pentru decor, 4 scobitori pentru cocktailuri si 4 lingurite de zahar brun.
Sticla de prosecco se varsa intr-o carafa si se amesteca impreuna cu sucul de merisoare. Se toarna in pahare speciale si se serveste alaturi de scobitorile ornate cu merisoare tavalite prin zahar brun.
Aperol spritz, faimoasa bautura cu origini din Italia, consumata inca din anii 1800, este cunoscuta si sub numele de spritz veneziano si are o reteta oficiala.
Metoda 3-2-1 a cantitatilor de bautura sta la baza reusitei acestui cocktail, asadar, indiferent de cantitatea pe care o veti prepara, la 3 unitati de vin spumant (prosecco sau sampanie) se vor pune 2 unitati de Aperol si o unitate de apa minerala (atentie, nu apa tonica).
Pentru un aperol spritz perfect veti avea nevoie de un vin spumant de buna calitate, iar secretul consta in racirea suficienta a celor doua bauturi alcoolice inainte de amestecul cu apa minerala. Bautura se serveste alaturi de o felie de portocala.
Iubitorii de ciocolata se pot delecta cu un cocktail Chocolate Kiss. Sarutul dulce al gustului de ciocolata este o bautura ideala pentru serile de iarna sau de sarbatoare.
Ingrediente necesare pentru o portie: 100 ml lichior de ciocolata cu lapte, 100 ml de vin rosu, 50 de grame de ciocolata rasa.
Lichiorul de ciocolata si vinul rosu se amesteca intr-un shaker alaturi de cateva cuburi de gheata, iar apoi se toarna intr-un pahar care va fi ornat cu fulgi de ciocolata rasa si frunze de menta.
Spritzul cu vin rosu si aroma de portocale este una dintre cele mai des intalnite modalitati de servire a vinului alb si poate functiona la fel de bine si pentru vinul rosu, cu conditia sa-i aduceti o imbunatatire a gustului prin folosirea unor arome fructate.
Ingrediente pentru 4 persoane: o sticla de vin alb/rosu, o cutie de 250 ml de fanta de portocale sau lamaie, felii de portocale sau lime pentru decor.
Mod de preparare si servire: se pun cateva cuburi de gheata (4-5 buc) intr-un pahar, se umple pana la jumatate cu sucul carbogazos, dupa care se adauga vinul rosu. Paharele pot fi ornate pe margini cu felii de portocale sau lime.
O bautura cu gust de sarbatori este si Lambrusco Smash, revigoranta, preparata din vin rosu, bourbon, suc de portocale carbogazos si sirop de artar.
Pentru 4 cocktailuri veti avea nevoie de: o sticla de 750 ml lambrusco, 350 ml fanta, 120 ml bourbon, 60 ml sirop de artar, felii de portocale.
Se prepara foarte usor: intr-un bol mare amestecati laolalta vinul, bourbonul, sucul de portocale si siropul de artar.
Pentru garnisirea paharului aveti nevoie de un sfert de cana cu zahar brun, o jumatate de lingurita de scortisoara, felii de portocale. Se amesteca scortisoara cu zaharul pe o farfurie, apoi se roteste o felie de portocala de-a lungul gurii paharului, urmand ca apoi paharul sa fie intors si pus peste compozitia cu zahar si scortisoara. Umpleti paharul cu gheata si turnati bautura. Ornati cu felii de portocale.