Curatenia mentala pentru sfarsit de an un obicei care ne ajuta sa avem o viata echilibrata
E o traditie invatata din copilarie sa facem curatenie generala in casa de Pasti si de Craciun pentru ca sa intampinam sarbatorile importante “cum se cuvine”. De fapt, prin obiceiuri vechi de sute de ani, impachetate in religii diferite, facem curatenie in casa (uneori inlaturam multe dintre lucrurile achizitionate care s-au dovedit ca au fost doar o toana de moment) si facem si curatenie “in corpul nostru” prin ceea ce e numeste post, daca suntem dintre cei care tin restrictiile alimentare religioase.
Insa religia noastra, fie ca suntem catolici, fie ca suntem ortodocsi sau protestanti, nu ne invita si la o curatenie mentala, desi mintea noastra e una dintre cele mai afectate si mai consumate parti ale corpului pe parcursul unui an. Asta cand vorbim de un an obisnuit, dar cand vorbim de 2020 – 2021- anii pandemici, sanatatea noastra mintala are multe rani pe care poate ca nici nu le-am descoperit inca.
Va recomandam ca in zilele de vacanta care v-au mai ramas sa va ganditi serios la momente de curatenie a mintii pentru a putea incepe un an nou cu capacitate mai mare a atentiei, cu frustrari cat mai putine si cu obiective clare si sincere despre lucrurile care v-ar aduce cu adevarat bucurie si liniste in viata voastra.
Iata cativa pasi care sunt usor de urmat intr-un asemenea proces, dar fiecare dintre noi stie ce e cel mai bine pentru el, daca e onest cu sine si isi doreste cu adevarat sa se asculte, sa –si vindece ranile si frustrarile adunate peste an.
Sa facem o lista cu lucrurile care ne-au deranjat cel mai mult in acest an.
Impartita pe doua coloane, lucrurile care ne-au suparat la noi si lucrurile care ne-au suparat dar nu au depins de noi, lista care marcheaza intamplarile de peste an din care am adunat frustrari e un punct serios de plecare in orice curatenie mentala. E nevoie insa de sinceritate maxima, de liniste pe parcursul catorva zile in care sa nu fugim de gandurile noastre directionandu-ne atentia la tv, vazand filme, citind sau petrecand timpul cu prietenii. O zi in care sa stati doar voi cu mintea voastra, in compania unei muzici linistitoare, insotiti de ceva miscare fizica (dans, plimbare in aer liber, alergare etc) inseamna mult in coborarea ritmului interior si acceptarea concreta a gandurilor despre lucrurile care ne-au deranjat.
Nu trebuie sa facem lista acestor lucruri intr-o singura zi… luati-va timp sa reveniti asupra ei si a doua sau a treia zi- subconstientul lucreaza si va va aduce aminte de intamplarile care v-au deranjat cu adevarat.
Analizati fiecare punct din lista “deranjului” si raspundeti-va la intrebarile: “as face diferit lucrurile acum? Ce as fi putut face mai bine?”
Dupa lista lucrurilor rele din viata noastra de peste an, e bine sa trecem la “slefuirea” fiecarei punct care a ramas ca o rana in mintea noastra. Daca luam pas cu pas fiecare punct de pe lista constientizam ce am facut gresit, ce am putea face mai bine data viitoare, ce a depins cu adevarat de noi si ce a fost o consecinta a intamplarilor din jurul nostru, unul dintre cei mai importanti pasi in curatenia noastra mentala este deja facut.
Acum e vremea lucrurilor care ne-au adus bucurie in acest an; sa le trecem si pe ele pe o lista.
Pentru ce ne suntem recunoscatori, pentru ce ne multumim, ce reusite am avut in acest an, care sunt lucrurile si intamplarile care ne-au adus cu adevarat bucurie in acest an. Sunt foarte multe intamplari, cu siguranta. E nevoie insa sa va uitati cu atentie la voi si la sentimentele voastre.
Atentia si timpul sunt de fapt cele mai importante monede cu care facem “comert” in viata. Puterea noastra de a ne concentra pe lucrurile importante si capacitatea de a filtra ce e esential pentru valorile si dorintele noastre sunt cele mai importante doua variabile care ne ajuta sa avem o minte sanatoasa si o viata echilibrata.
Mediul inconjurator si stilul nostru de viata ne solicita tot timpul energia mentala: raspunde la acest mail, incearca aceasta reteta, foloseste produsele acestea, imbraca-te in tendintele astea etc. Ne-am obisnuit cu indemnurile-comanda de toate felurile, si am putea trece usor peste aceasta avalansa de informatii si indemnuri subtile care incearca sa ne conduca viata in detalii, daca stim cu adevarat care sunt lucrurile importante pentru noi, informatiile care merita sa fie stocate in mintea si sufletul nostru.
Cand nu suntem concentrati pe nevoile noastre concrete si corecte, dincolo de orice recomandare venita din afara, facem loc in viata noastra lucrurilor neimportante, de umplutura.
Se spune ca “suntem ceea ce mancam”, “suntem ceea ce citim”, “suntem ceea ce iubim”, dar mai presus de toate “suntem ceea ce gandim”.
Si trebuie sa constientizam ca nu avem timp neliminat intr-o zi, cum corpul si mintea noastra nu au resurse nelimitate de energie pentru 24 de ore, asa ca e important sa alegem, sa ne concentram pe ce conteaza cu adevarat pentru noi, pe ce ne invata si ne formeaza in directia in care vrem sa mergem in viata. Ca e un ganditor luminat, o carte desteapta, un curs de reorientare profesionala sau o lectie de yoga.
Suntem ceea ce gandim, iar motivarea emotionala si mentala e importanta
In ultima parte a curateniei noastre mentale, sa facem o lista cu lucrurile pe care le dorim despre noi – laturile personalitatii noastre unde dorim sa ne imbunatatim: atentie, sanatate, emotie, empatie, curaj, sinceritate etc si sa cautam sa citim macar cateva pagini despre fiecare dintre ele in opinia unor oameni care au studiat si si-au invins limitele mentale si emotionale in domeniile respective.
Speech-urile TED sunt o sursa buna de a porni in cercetarea lucrurilor care ne-ar putea motiva, cartile biografice despre vietile unor oameni care au schimbat lumea cu faptele lor sunt o alta sursa.
Oricare ar fi optiunea, cautati sa va “incarcati emotional” cu o poveste despre fiecare dintre laturile pe care le vreti mai bune la dvs. Poate ca in primul moment nu veti simti efectul, dar dupa cateva lecturi/ auditii/ vizionari, energia voastra mentala se va schimba si, intrun fel, veti prinde aripi sa faceti lucrurile care va bucura cu adevarat. Doar acum in vacanta, in liniste aveti timp pentru asta; apoi viata ne va baga pe toti in malaxor si, daca am reusit sa ne incarcam putin bateriile, vom avea resurse sa ne indreptam pe drumul pe care-l dorim pentru noi.