Marina Abramovic, unul dintre cei mai cunoscuti artisti contemporani, s-a nascut in 1946 in Belgrad, intr-o familie extrem de religioasa. Pana la varsta de 6 ani a locuit cu bunicii care o duceau frecvent la biserica, unul dintre unchii ei era Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe. 

Ulterior, a fost educata de mama ei prin agresivitate si abuz fizic, asa cum a povestit in numeroase interviuri. Pana la varsta de 29 de ani era obligata sa fie acasa inaintea orelor 22:00. In aceasta perioada, a studiat in Belgrad si Zagreb si a creat primele performance-uri pe scena emergenta din zona balcanica. Autobiografia ei, „Marina Abramovic – Incalcand toate granitele” , in care dezvolta mult din efectele copilariei sale asupra propiilor creatii, a fost publicata si in Romania la Editura Padora M.

La varsta de 30 de ani s-a mutat in Amsterdam si l-a intalnit pe artistul german Ulay alaturi de care a inceput o relatie in care au imbinat viata personala cu cea artistica.

Au inceput sa exploreze conceptul de ego artistic si de contopire creativa prin limitele fizice ale organismului uman intr-un mod in care niciun alt cuplu de artisti nu o mai facuse pana atunci.

Desi Abramovic nu le coreleaza direct, agresivitatea si strictetea traite in copilarie i-au influentat performance-urile care includ momente de autoflagelare, tortura prin biciuire, taiere sau ardere.

Atat in timpul relatiei cu Ulay, incheiata in 1988, cat si in restul carierei sale care a atins un punct culminant in 2010 prin „The Artist is Present”, artista exploreaza in mod constant limita dintre viata si moarte printr-o linie fina intre arta si exhibitionism care au transformat-o intr-unul din cei mai cunoscuti si controversati artisti contemporani. 

Va invitam sa ii descoperiti viziunea artistica prin performance-urile care i-au definit cariera si au schimbat lumea artei.

Intr-un interviu acordat Muzeului de Arta Moderna din Louisiana, Abramovic a explicat cum defineste ideile de artist si mare artist.

Sa stii ca esti artist e la fel cum stii ca respiri. Nu te intrebi daca respiri pentru ca o faci ca sa nu mori. Asa ca daca te trezesti dimineata si ai o idee pe care trebuie sa o tranformi in realitate si care devine aproape ca o obsesie, daca ai aceasta pornire sa creezi, esti un artist. Dar nu esti un artist mare, esti doar un artist. Ca sa fii un artist mare, exista cu totul un alt set de reguli. E ca o obsesie, e ca si cum nu ai nimic altceva in mintea ta, este despre intensitatea si complexitatea pe care o pui in ceea ce creezi. Un artist mare trebuie sa fie pregatit sa esueze. Cand ai succes si publicul te accepta, incepi sa repeti aceleasi idei care ti-au adus succesul. Insa un artist mare risca mereu si isi depaseste limitele, incearca un nou teritoriu, un loc pe care nu l-a explorat pana atunci, un loc in care poti sa risti si sa esuezi. Sa fii gata sa esuezi este ceea ce te face un artist adevarat.

Marina Abramovic

In 1974, cand conceptul de performance era ridiculizat de lumea artei, Abramovic si-a propus sa descopere cat de departe poate impinge limitele corpului sau si sa schimbe perceptia asupra exhibitionismului si a masochismului prin care era vazut acest gen de manifestare artistica.

„Rhythm 0” a fost un performance de sase ore desfasurat in Studio Morra din Napoli, Italia in care publicul a fost invitat sa faca orice doreste cu Abramovic care statea nemiscata in spatiul expozitional.  Pe masa din fata ei erau asezata 72 de obiecte printre care un pistol cu un singur glont, o bara de metal, o bucata de paine, struguri, vin, foarfece, un trandafir sau o pana. Singurele instructiuni pe care artista le-a lasat erau scrise in fata ei: „Sunt 72 de obiecte pe masa pe care le puteti folosi pe mine oricum doriti. Eu sunt obiectul. In timpul acestei perioade, imi asum in intregime responsabilitatea a ceea ce se va intampla. Durata: 6 ore.”

Rezultatul a socat-o pana si pe Abramovic cand unul dintre cei prezenti a luat pistolul si planuia sa o impuste. Un altul a sarit sa o apere si a izbucnit o lupta intre cei prezenti. In acelasi timp, alti vizitatori care au interactionat cu ea au folosit obiectele in cele mai crude moduri posibile: au taiat-o cu lama, i-au taiat gatul in unele parti ca sa ii poata suge sangele, a fost agresata sexual de mai multe ori si i-a fost infipt un trandafir in stomac. La finalul prestatiei, artista a inceput sa se miste catre cei prezenti insa acestia au fugit de confruntarea actiunilor lor.

„Imponderabilia” a stabilit un standard pentru genul de disconfort pe care oamenii il simt in timpul performance-urilor sale.

Imponderabilia a avut loc in 1977 si a fost descris de Marina si Ulay in felul urmator: „Stam dezbracati in locul usii intrarii in muzeu, fata in fata. Pentru ca spatiul e restrans, fiecare persoana care intra trebuie sa treaca cu corpul intors spre unul dintre noi. Si trebuie sa aleaga care dintre noi va fi.”

Performance-ul a avut loc in Galleria Communale d’Arte Moderna din Bologna, Italia iar oamenii care intrau in muzeu aflau ca erau filmati abia dupa ce treceau printre Marina si Ulay si erau nevoiti sa ii atinga pe amandoi. Dupa intrare, se loveau de un text care ii astepta pe peretele din fata: „Imponderabil. Factori umani atat de imponderabili precum sensibilitatea estetica a cuiva, importanta primordiala a imponderabililor in determinarea conduitei umane.”

Desi trebuia sa dureze 3 ore, politia locala a venit si a oprit manifestarea artistica dupa 90 de minute. Conceptul performance-ul a fost dedicat sentimentului pe care nou-nascutul il are si presiunea pe care o simte cand ajunge in lume dupa trecerea prin canalul de nastere.

„The Lovers” a fost ultima colaborare dintre Abramovic si Ulay.

Planul era ca fiecare dintre ei sa porneasca din capatul opus al Marelui Zid Chinezesc, sa se intalneasca la mijloc si sa se casatoreasca. A fost conceput in 1983 si a fost pusa in practica in 1988, dupa cinci ani de negocieri cu Guvernul Chinez referitoare la detaliile logistice si legale. Pana atunci, nimeni nu campase de-a lungul monumentului.

Marsul lor a inceput pe 30 martie 1988, dupa ce si-au strans provizii si au planuit fiecare loc in care urmau sa innopteze pe drumul spre mijlocul zidului. Marina a pornit dinspre mare imbracata in rosu, Ulay a pornit din Desertul Gobi, imbracat in albastru. Fiecare era insotit de o echipa formata din cameraman si echipaj medical. Fiecare a trecut prin momente in care ar fi putut sa moara pe parcursul calatoriei. Experienta a fost departe de romantismul pe care credeau ca il vor simti pe parcursul noptilor petrecute sub stele sau in destinatiile rurale de pe traseu.

In cele 90 de zile ale performance-ului, au mers in jur de 2000 de kilometri cu o medie de 20 de kilometri pe zi. Dupa ce s-au intalnit, s-au imbratisat, au luat parte la festivitatile pregatite de autoritatile chineze si au anuntat ca nu se vor mai casatori. Dupa conferinta de presa din Beijing, s-au intors separat in Amsterdam si nu si-au vorbit pentru urmatorii 22 de ani.

Pentru „Balkan Baroque”, Abramovic a spalat si a curatat de sange si de carne 1500 de oase care proveneau de la vite. 

In 1997, Abramovic a dezvaluit „Balkan Baroque” la Bienala de la Venetia intr-un spatiu plin cu oase de vita. Artista a petrecut 4 zile, timp de 6 ore pe zi in mijlocul lor, intr-o rochie alba, si le-a curatat de sange si de carne in timp ce plangea si canta melodii traditionale sarbesti pe care le stia din copilarie. 

In jurul ei erau 3 video-proiectoare care aratau imagini cu ea si parintii sai sau cu momente de violenta. Fundalul sonor era sustinut de vocea ei care descria metodele balcanice prin care erau exterminati sobolanii. Performance-ul era dedicat conflictelor armate din tara natala si mortilor din Fosta Iugoslavie si a fost o reminiscenta a prestatiei „Cleaning the Mirror #1” din 1995 in care a spalat un schelet uman pentru 3 ore.

Cei prezenti la Bienala au descris performance-ul ca fiind imposibil de suportat din cauza caldurii din pivnita in care s-a desfasurat dar si a mirosului de carne rancezita. Abramovic a declarat ca aduce un omagiu fiecaruia dintre cei pierduti in razboaie si lupte armate prin faptul ca le atinge si le spala oasele cu grija. La final, niciunul dintre acestea nu a putut fi curatat in intregime, o metafora pentru inabilitatea de a sterge rusinea razboiului.

In timpul Bienalei de la Venetia, Abramovic a primit trofeul Leul de Aur pentru „Cel mai bun artist”.

Retrospectiva „The Artist is Present” din 2010 de la MoMA i-a adus primul moment viral din cariera si colaborari cu Lady Gaga si Jay-Z.

A sustinut un performance in liniste in care a stat 736 de ore si 30 de minute la o masa din Atriumul din Muzeul de Arta Moderna din New York. Artista era prezenta la masa cate opt ore in fiecare zi in care vizitatorii erau invitati sa se aseze la capatul opus al mesei si sa o priveasca direct in ochi. Contactul fizic nu era permis insa oamenii s-au inghesuit zile in sir la coada pentru a o privi in ochi pe Abramovic.

In seara de deschidere a expozitiei, Ulay s-a asezat la masa, fata in fata cu Marina dupa 22 de ani, un moment care a devenit viral si a strans aproape 20 de milioane de vizualizari pe YouTube. Desi in presa vremurilor s-a scris ca era prima data cand se intalneau dupa despartirea din 1988, cei doi au avut o revedere in dimineata zilei respective iar aparitia acestuia a fost planuita minutios pentru a crea un moment emotionant. Amandoi au inceput sa zambeasca si sa lacrimeze, dupa cum puteti vedea mai jos.

In total, 1545 de oameni au stat fata in fata cu ea, printre ei s-au numarat Alan Rickman, Bjork, James Franco, Lou Reed sau Klaus Biesenbach. Fiecare dintre acestia a fost fotografiat, imaginile fiind publicate intr-o carte si o expozitie lansate ulterior.

O parte dintre cei care au stat la masa cu ea au inceput sa planga si au creat un grup pe Facebook cu titlul „Marina m-a facut sa plang”. Experienta a fost descrisa ca fiind foarte intensa, purificatoare si cathartica.

Din 2007, Abramovic a lucrat pentru dezvoltarea metodei de exprimare artistica care ii poarta numele si a deschis „The Abramovic Institute„, o organizatie prin care tinerii artisti pot invata si explora universul ei creativ si metolodogia pe care o aplica in performance-urile care au schimbat arta contemporana.