George Albert Costea este actor si performer. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucuresti unde este doctorand in acest moment, iar titlul tezei sale este Influenta europeana asupra activitatii teatrelor finanțate de stat din România.

E în trupa Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova de cand a terminat facultatea (2009), unde a lucrat cu regizori faimoși la nivel international ca Robert Wilson sau Silviu Purcarete, dar si cu tineri regizori in plina afirmare –  Leta Popescu, Bogdan Georgescu, Andrea Gavriliu.

Paralel, a continuat să dezvolte propriile sale proiecte si cercetări in afara Craiovei, lucrând la doua spectacole one-man-show pe tema gay – Open (spectacol regizat de Leta Popescu la Fabrica de pensule, Cluj Napoca, 2016) si Dorian (spectacol de dans multimedia regizat de Oana Rasuceanu, Asociatia Control N, București, 2016).

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

George are astazi spectacol la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova: PLAYGROUND. Spectacolul se va juca de la ora 19:00 în Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Am emotii pentru ca astazi reluam Playground scris si regizat de Raul Coldea, un spectacol pe care l-am facut in decembrie 2019 si pe care pâna in lockdown nu am reusit sa il jucam decât de câteva ori. Deci probabil va fi o revenire… precauta. Spectacolul vorbeste despre oameni care mergeau la birou, munceau in cubicals-uri si ieseau in cluburi… deci, aici pare un pic din alte vremuri. Dar vorbeste si despre insingurarea din cuplu. Sper sa avem un show bun si sa ne facem treaba cât mai bine. Dedic aceasta reprezentatie tuturor celor care se simt putin pierduti in iubirile lor . 

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

N-am mai jucat din octombrie. Am prins o fereastra la un moment dat când am putut sa jucam câteva spectacole indoor. Iar peste vara jucasem in outdoor. Reconectarea cu colegii e ceva de care sunt curios cum va fi. E un soi de alienare care pluteste in aer, pentru ca fiecare corp a devenit in perioada asta o posibila bomba biologica si noi, la teatru, suntem obisnuiti sa fim tactili, sa fim apropiati. Va mai dura pâna sa recapatam aceasta incredere sau oricum lejeritatea de a reface aceste apropieri, la care sunt sigur ca si publicul este sensibil. 

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Am profitat de timpul mai liber pentru a lucra la doctorat. Am trecut in anul al treilea si am mult de recuperat cu cercetarea. Scriu despre proiecte cu fonduri europene facute de teatrele de stat din România. Sunt câtiva pionieri in aceasta zona si ce fac ei, desi munca lor este mai putin promovata, este foarte interesanta. Artistii români intra in colaborari internationale care fac ca teatrul de stat sa se apropie mai mult de comunitatile pe care le reprezinta sau de tehnologii digitale inovative si sa se reinventeze chiar cu toate constrângerile legislative de la noi si cu lipsa unei reforme a sistemului care este mereu pusa pe hold.  Imediat dupa Anul Nou am petrecut 2 saptamâni intr-o autoizolare autoimpusa, in care am comunicat foarte putin cu exteriorul . Desi alone, nu m-am simtit lonely. Am tinut un jurnal audio inregistrat al acelor zile. Eu nu mai traisem o experienta similara de mult timp si mi-a prins bine sa stau de taina (asa cum se spune in Oltenia) cu mine. Pe de alta parte, la Craiova am lucrat constant. Eu am avut vreo 2 saptamâni de vacanta in august si apoi in decembrie. Am jucat putine spectacole cu public in sala sau in aer liber, ce-i drept, dar altfel, am repetat, ne-am tinut in priza atât cât s-a putut. Incognito de Nick Payne pe care l-am facut cu Radu Iacoban asteapta premiera oficiala anul asta.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat?

Au aparut probleme in viata personala… Nu le-am prea descurcat. Dar revin cu vesti când si daca ma voi mai lamuri. (rade)

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Pentru spectacolul din aceasta seara am decis impreuna cu colegii din distributie sa ne facem câte un test rapid antigen pentru a juca fara masti si speram intr-un rezultat negativ. Teatrul a reusit sa ne programeze la vaccinare in luna martie, deci, teoretic, ne vom simti ceva mai in siguranta dupa luna aprilie. 

„Simt ca ceva se schimba cu mine. Pot sa numesc asta maturizare. Realizez ca trec la o alta vârsta si primesc asta cu lumina si curiozitate de a vedea ce mai urmeaza.”

Dupa o pauza atât de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Va depinde foarte mult de fiecare spectacol in parte si e de vazut ce spectacole din cele pre-pandemice vom mai relua. Deocamdata, la Craiova jucam numai la Sala Mare si sunt spectacole facute la salile mai mici ale teatrului, care nu prea pot fi adaptate. Din nou, nu putem juca spectacole care au pauza. Pâna spre sfârsitul lunii aprilie, Sala Studio a teatrului este transformata in Studioul #Hektomeron…proiectul gigantesc la care toata lumea din teatru este capacitata. Dar oricum, conteaza calitatea repetitiilor mai mult decât numarul lor, cel putin pentru reluari. Alexandru Dabija cu care am lucrat pe un super text la Craiova tot in 2019  (al lui Davide Carnevali, Good Bye Europa. Lost Words, in original) zicea ca ce nu gasesti in 2 repetitii nu mai gasesti nici in 20. Ader pentru moment la filosofia asta. 

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Ma tem ca un eventual moment de euforie, de elan si de chef de joc sa nu se atenueze rapid. Si de o parte si de alta. Adica a celor din teatru dar si a spectatorilor. Avem nevoie permanent de provocari, de ceva nou, de ceva inedit. Pentru mine, anul 2020 nu consider ca a fost un an pierdut. Mi-am pus problema pentru scurt timp ca nimic nu va mai fi ca inainte si asta a fost un gând care nu m-a speriat. Sunt nerabdator sa vad ce imi mai place la mine pe scena si ce nu. Simt ca ceva se schimba cu mine. Pot sa numesc asta maturizare. Realizez ca trec la o alta vârsta si primesc asta cu lumina si curiozitate de a vedea ce mai urmeaza. 

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

As dori sa mai reiau BANG, un show pe care l-am facut cu Cristian Theodor Popescu, pe un text scris de Marius von Mayenburg, in care jucam titlul piesei 🙂 e un rol pe care eu cred ca l-am ratat… De aia as dori sa mai capat o sansa, desi nu stiu daca pandemia m-a luminat in vreun fel pentru a face rolul mai bun. Dar mi s-ar parea provocator sa mai incerc. E un rol fain in care eu simt ca nu am reusit sa pun punctul pe I. Eu vad aceasta pauza si ca pe o ocazie de restart total si ca eventualele restrictii legate de numarul redus de spectatori sa ne dea ocazia sa jucam acelasi spectacol de mai multe ori, tocmai pentru a ajunge la cât mai multi spectatori. Eu, ca actor, am nevoie sa joc des un spectacol, pentru a simti ca ma perfectionez si ca devin mai peformant in acelasi rol. Pentru ca la Craiova faceam multe spectacole dar apucam sa le joc mai rar si capatam o frustrare ca, asa cum spunem noi in jargon…nu cresteam suficient intr-un rol.  Dar cel mai bun plan, este sa nu prea ai planuri pentru ca, ce putem controla de fapt, din tot ce se intâmpla zilele astea cu noi?