Iulia Colan este una dintre cele mai apreciate actrite ale Teatrului National “Marin Sorescu” din Craiova unde a jucat Nina din „Pescarusul” de A.P.Cehov (regia Yiannis Paraskevopoulos), Natalia Petrovna din „O luna la tara” de Ivan Turgheniev (regia Cristi Juncu), Anca din „Spargerea” dupa Razvan Petrescu (regia Dragos Alexandru Musoiu), Agika din „Familia Tót” de Örkeny István (regia László Bocsárdi), Ea din „Daca am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonić (regia Radu Afrim).

Iulia vine dintr-o familie in care tata a fost actor iar mama profesoara de limba romana, spune ca e un actor “exclusiv de teatru” si ca experienta si sistemul de a fi acceptata dupa un castig in distributia unui film ii sunt inca necunoscute.

In prezent, Iulia joaca in 12 spectacole la Craiova iar pe 5 februarie, de la ora 19.00, va juca in Sala Mare „Amza Pellea” a Teatrului National „Marin Sorescu” spectacolul „Monstrul nisipurilor”.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Emotii am si dupa vacanta de vara, când ma intorc in septembrie. Seamana cu emotiile pe care le aveam când incepea anul scolar. Revederea cu colegii, programa…

Acum, insa, e altceva. Nici nu stiu cum sa contorizez sau sa descriu emotia intoarcerii. Am spectacol pe 5 februarie. O sa fie ciudat. E ca si cum te-ai intoarce acasa de undeva de departe dupa mult timp si atât ai vizualizat intâlnirea cu cei dragi si atâtea proiectii ai facut, ca atunci când se intâmpla, parca nu e cum ti-ai imaginat.

Mi-e teama de intâlnirea asta cu publicul. Pentru ca poate nu va fi cea pe care o astept. In loc de chipuri, de pe care culegeam intr-o vreme sentimente, voi vedea masti. Va fi o intâlnire-hibrid. O intâlnire nedreapta. Sa vedem ce voi putea culege din ochi.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Cred ca oricarui actor i-a fost dor de scena. E inerent dorul. Si care parte mi-a lipsit cel mai mult? Neasteptat raspuns: scena. Locul ala de intâlnire fizica, nu virtuala, din care am plecat intr-o zi de martie, cu gândul ca se face o salubrizare generala si ca revenim a doua zi. Si n-am mai revenit.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Nu prea le-am tinut acasa. Au colindat pe diferite meleaguri. A fost o perioada in care mi-am dat seama ca nu prea pot sa inaintez fara oameni, in care mi-am dat seama ca mie-mi plac, de fapt, oamenii. Poate n-as fi fost atât de categorica in privinta iubirii pentru oameni daca stateam la casa, dar la bloc m-am simtit brusc o fiinta incorsetata si sociala. Spun asta pentru ca atunci când ajungeam la cabana in Parâng, intre brazi, sotul meu si vântul erau suficienti.

• 

• 

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

Problemele sau, mai bine zis, inconvenientele au fost tot de ordin familial. Nu mi-am putut vedea familia. Matusa mea, medic, a iesit pozitiva la test, deci nu nu ne-am mai vazut, am parinti in vârsta, cu probleme, si nu am vrut sa-i expun pericolului. Deci, nu ne-am mai vazut. Nu mi-am vazut prietenii de atâta vreme…

Am trait senzatia, uneori, ca nu voi mai sti sa port o conversatie normala când ma voi reintâlni cu ei.

Visez la o bere, la terasa, bauta in conditii normale, vara, cu un grup de prieteni si cu gura pâna la urechi.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

In timpul repetitiilor voi sta cu masca, in mod clar. Asta e tot ce pot sa fac, pentru protectia mea si a celorlati.

Si asa cum cred unii oameni ai bisericii, ca in timpul slujbei coboara Sfântul Duh si tine covidul la distanta, voi spera si eu in timpul spectacolului ca doar magia va fi contagioasa.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Cred ca vor fi repetitii ca atunci când nu s-a jucat mult timp un spectacol. Nu ar fi prima oara. Deci, in cazul asta, nu va fi nimic special.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Cred ca ar trebui sa ne bucuram mai mult, in general. De lucrurile sau de oamenii pe care ii avem si de care nu suntem constienti decât când dispar. Asa ea fost si cu teatrul. Cine se gândea ca intr-o zi esti la teatru, repeti, ti se spune ca te intorci a doua zi si tu intârzii sa mai vii. Ca-n viata. Intr-o zi esti, a doua zi, mai discutam. 

Deci, da, cred ca ar trebui sa pretuim altfel tot ce ni se ofera. Si ni se ofera multe pe care refuzam sa le vedem. Eu cred ca asta descopar. Ca trebuie sa ma bucur mai mult si sa nu ma mai comport ca si cum totul mi se cuvine.

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

Am trei. Nu pot alege, ca sunt diferite si-mi dau stari diferite. Ordine aleatorie: “Bang” in regia lui Theodor Cristian Popescu, “Incognito” in regia lui Radu Iacoban si “RETROELECTRO” in regia lui Bogdan Georgescu.

De ce? Pentru ca ma bucura. Pentru ca le iubesc. Pentru ca ma fac sa ma bucur ca am sansa sa fac ceea ce fac. 

foto: Cristi Floriganta