Diana Cavallioti este cunoscuta publicului drept una dintre cele mai apreciate actrite ale generatiei din care face parte, a reusit roluri aclamate atat pe scena teatrelor bucurestene si din tara dar si in filme.

In palmares are un trofeu Gopo castigat in 2018 pentru „Cea mai buna actrita” pentru Ana din „Ana, mon amour” si doua nominalizari pentru Ana din „Intalniri incrucisate” din 2010, inclusiv „Tanara speranta”.

A studiat la UNATC pana in 2011, a absolvit licenta sub indrumarea profesorului Florin Zamfirescu si masterul cu profesorul Gelu Colceag pe care il crediteaza ca fiind una dintre fortele care a format o mare parte din modul in care a inteles actoria.

A devenit cunoscuta publicului TV in penultimul an de studiu la UNATC prin rolul Irinei Dragan din serialul „Cu un pas inainte” de la Pro TV. A urmat serialul „O saptamana nebuna” si o aparitie in „Umbre” de pe HBO.

In film, a lucrat cu Cristian Mungiu – pentru cele doua parti din „Amintiri din epoca de aur”, cu Dan Pita, Nae Caranfil, Anca Damian, Paul Negoescu si Calin Peter Netzer.

Anul trecut a aparut in una dintre putinele productii romanesti lansate in timpul pandemiei: „5 minute” in regia lui Dan Chisu.

In curand va avea avea premiera cu spectacolul BULL la Teatrul Mic, in regia lui Silviu Debu , in care joaca alaturi de Gabi Costin, Virgil Aioanei si Vlad Corbeanu.

Tot la Teatrul Mic mai joaca in „Legaturi primejdioase” in regia lui Cristi Juncu si „Tinutul din miezul verii” in regia lui Vlad Massaci.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului?

Nu am emotii. Deloc. A trecut mult prea mult timp ca sa mai existe loc de emotii. A durat mult prea mult aceasta asteptare, asa ca am avut timp sa devin lucida si sa pun toate gandurile si emotiile in ordine. E un soi de tremelo in gandul ca se apropie intalnirea cu publicul. Un vibrato. E minunat. 

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Am un dor continuu. Desi merg si repet zilnic, mi-e dor. Ca o sete care nu se mai potoleste oricata apa as bea. Stiu ca nimeni nu imi va mai da inapoi orele pe scena, mi-a fost luat ceva ce nu se mai poate inlocui. Si pe langa tot ce tine de universul meu interior, mi-e dor de familia fiecarui spectacol in care joc, de spectatori si de momentul suspendat al fiecarui inceput de spectacol. 

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Sunt un om prudent din fire. Imi place sa cred ca am grija atat de sanatate cat si de meserie. Sper doar sa nu jucam cu totii commedia dell’arte cu atatea masti.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Cu siguranta fiecare spectacol va trebui reinsufletit. Va trebui sa ne regasim pe noi in viata spectacolului ca el sa poata trai din nou. Ma bazez insa pe faptul ca determinarea cu care ne intoarcem cu totii la teatru ne va face viata mult mai usoara decat s-ar putea crede. 

Crezi ca actorii se vor bucura mai mult pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Sper! Personal, abia astept sa traiesc din nou lucrurile de care inainte ma plangeam: oboseala, lipsa timpului liber, oboseala si iar oboseala. Va fi totusi o tranzitie lenta la vechiul stil de viata, la vechile obiceiuri, asa ca inca mai avem timp de reflectie: la ce avem si cu ce suntem binecuvantati. 

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

In toate. Chiar nu e momentul sa mai fac discriminari! Glumesc! Sunt constienta de faptul ca cele cu distributie mare nu se vor relua prea curand si de asta imi canalizez energia pe avanpremiera pe care o am chiar luna asta la Teatrul Mic: BULL in regia lui Silviu Debu , in care joc alaturi de Gabi Costin, Virgil Aioanei si Vlad Corbeanu. Sper sa isi gaseasca drumul spre public cat mai repede. E o piesa contemporana care trateaza la sange relatiile de colegialitate din corporatii, si nu numai. Asa ca va astept din tot sufletul sa veniti la teatru , sa va dati telefonul pe silent, sa vedeti o poveste, si sa uitati de razboaiele pe care le purtati zi de zi de zi.