Pe Ioana Marcoiu o putem vedea in cea mai recenta premiera a Teatrului Odeon, “Cui ii e frica de Virginia Woolf?”; ea va fi si personajul principal, Sally Bowles, în musical-ul Cabaret in regia lui Razvan Mazilu tot la Teatrul Odeon, un spectacol care era in repetitiile finale inainte de pandemie.

La Odeon mai joaca in “Hamlet”, “Casanova”, “Kafka. 5 vise”, toate in regia lui Dragos Galgotiu.

A fost Corina in “Marea iubire a lui Sebastian” la Godot, ati mai vazut-o in “Psycho” la Apollo 111, in muzicalul “Fecioarele Noastre Grabnic Ajutatoare”, muzicalul lui Razvan Mazilu de la Teatrul Excelsior.

Pe Ioana o puteti vedea pe 6 si 7 februarie in “Cui ii e frica de Virginia Woolf”, alaturi de Carmen Tanase, Adrian Titieni si Silvian Valcu. Spectacolul e regizat de Alexandru Mazgareanu.  

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

O, da, am avut mari emotii….weekend-ul trecut am jucat primul spectacol dupa unsprezece luni. Inainte de a intra in scena imi venea sa fug, ma intrebam ce-a fost in capul meu sa imi aleg meseria asta. A fost ca o avalansa de gânduri, sentimente, nu intelegeam daca timpul s-a oprit, daca era real sau nu faptul ca sunt pe scena. Când am auzit prima reactie din partea publicului, mi-am dat seama ca e real, chiar se intampa si abia atunci am constientizat cât de mult mi-a lipsit.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Scena nu ar exista daca nu ar fi oameni. Cel mai dor mi-a fost de oameni, dor sa intru in teatru, sa ma intâlnesc cu domnul de la poarta, cu Tanta, cabiniera noastra, cu regizorul tehnic, dor sa repet, sa iesim sa mâncam impreuna, sa ma machiez inainte de spectacol, sa simt murmurul din public, inainte de inceperea spectacolului, dor sa simt reactii… dor de viata.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Corpul a stat acasa, dar mintea era des plecata. Am calatorit mai mult ca niciodata. Am citit, m-am uitat la filme, am vazut spectacole pe care nu le-as fi putut vedea, m-am jucat cu fetita mea si am incercat sa inteleg cine sunt, ce vreau si ce am de invatat din toata aceasta perioada.

• 

• 

Ce probleme au aparut pentru tine si cum te-ai descurcat, motivat?

Cred ca cel mai complicat a fost sa accept ce se intampla. In prima luna de lockdown, eram furioasa, revoltata, inspaimântata de ceea ce vedeam la televizor. Imi era frica, aveam senzatia ca e un cosmar care nu se mai termina. Dupa ce am trecut de explozia asta de gânduri si stari, am inceput sa vad ce e cu adevarat important, cum creste o floare, cum se misca o furnica, cum infloreste un copac – ceva ce imi parea cândva banal, acum imi pare magic. A fost pentru prima oara când am avut timp sa vad ce se intampla real in jurul meu. Si este uimitor. Am realizat ca am petrecut prea mult timp inauntru si prea putin afara. Stateam prea mult cu telefonul in fata ochilor, acordam atentie unor lucruri neinsemnate si incercam sa controlez totul.

Acum, am vazut cum infloreste liliacul din curte, câta rabdare are cu el, putin câte putin, fara graba, fara stres, fara control, pur si simplu. Am realizat ca nu pot sa am totul dintr-o data si daca as avea, nu as sti ce sa fac cu el. Culmea e ca pandemia asta mi-a aratat ce conteaza cu adevarat.

„Ce imi place in teatru foarte mult, e ca nu se termina niciodata si nu te poate trada. Nimeni nu moare chiar daca „moare” pe scena. Nu e superb?!”

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextual pandemiei?

Incerc sa tin cont de aproape toate lucrurile recomandate. Nu vreau sa traiesc cu frica, sa fiu stresata ca mi se poate intampla ceva, oricând. Pana la urma, daca e sa patesc ceva, tot o sa patesc. Asta nu inseamna ca nu sunt precauta, dar sincer, vreau sa ma bucur de repetitii si de spectacole.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Depinde. Pentru spectacolele care se jucau deja, nu cred ca sunt necesare foarte multe repetitii, dar pentru spectacolele care se pregateau, da, e mare nevoie. La Teatrul Odeon, in luna martie a anului trecut, trebuia sa avem premiera musical-ului „Cabaret”, semnat de Razvan Mazilu. Am muncit enorm, repetam cate zece ore pe zi. E un spectacol greu, cu dans, muzica, text, nebunie. Genul acesta de spectacol, are nevoie de mult timp de repetitii. Abia astept sa il reluam.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Ce sper este sa nu uit. Sa nu uit ca ceva ce imi parea un dat este de fapt un dar. Daca as fi constienta de asta in fiecare zi, cu siguranta as fi mult mai fericita.

Acum inteleg mai bine ceea ce am si da, imi aduce mai multa bucurie si mai multa recunostinta. La finalul spectacolului din acest weekend imi venea sa râd si sa plâng in acelasi timp. Am simtit ca am revenit acasa.

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa joci din nou si de ce?

Mi-a fost asa de dor incât si persoanajul pe care, poate, l-am iubit mai putin, a devenit, dupa perioada asta, foarte important. Ce imi place in teatru foarte mult, e ca nu se termina niciodata si nu te poate trada. Nimeni nu moare chiar daca „moare” pe scena. Nu e superb?! Chiar si atunci când un spectacol e gata, a avut premiera si s-a jucat de o suta de ori, personajul meu e viu, e modelabil, pot realiza lucruri despre el chiar daca am avut nu stiu câte spectacole. E dinamic si sunt tare curioasa cum sunt dupa perioada asta.