Silvian Valcu este unul dintre actorii care a iesit din perioada izolarii cu doua premiere teatrale, una fiind un one man show bazat pe „Paracliserul” lui Marin Sorescu.

S-a nascut in Covasna si a absolvit UNATC in 2008 la clasa doamnei Adriana Popovici. A lucrat pentru doi ani la Teatrul Valah Giurgiu iar din 2013 este angajat la Teatrul Odeon unde a lucrat cu regizori precum Alexandru Dabija, Dinu Cernescu, Dragos Galgotiu, Eric Vigner, Zoltan Balazs si Gianina Carbunariu.

In filme a jucat in „Plansa”, debutul regizoral al lui Andrei Gheorghe care i-a adus un trofeu pentru actorie la premiile UCIN in scurtmetrajele „Love” in regia lui Franz Galo si „Zidul” de Stela Pelin.

La inceputul anului 2020 a aparut in „Tipografic majuscul” in regia lui Radu Jude, unul dintre putinele filme romanesti lansate inaintea lockdown-ului. Rolul i-a revenit dupa ce a jucat in spectacolul omonim pus in scena de Geanina Carbunariu la Teatrul Odeon.

I-ati auzit vocea in animatii produse de Disney si alte studiouri de la Hollywood in care a dublat in limba romana vocea unor personaje din „Mulan”, „Surf’s Up”, „Ice age” si „Angry Birds: filmul”.

Il puteti vedea la Odeon in „Cui i-e frica de Virginia Woolf” in regia lui Alexandru Mazgareanu unde joaca rolul lui Nick alaturi de Carmen Tanase (Martha), Adrian Titieni (George) si Ioana Marcoiu (Honey). Tot la Odeon joaca si in „Paracliserul” in regia Cristinei Giurea.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului?
Iubesc teatrul pentru interactiunea intre actor si spectator. Emotiile pe care le simt in aceasta perioada sunt asemanatoare cu intalnirea persoanelor dragi dupa mult timp. Acum imi dau seama ca teatrul este bine intiparit in structura noastra si ne defineste social. Avem nevoie ca societate de aceasta sinergie.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?
Am fost un caz norocos lunile trecute avand prilejul sa repet la cele doua premiere care au avut loc saptamana trecuta la Teatrul Odeon. Este vorba de ‘Paracliserul’ si ‘Cui i-e frica de Virginia Woolf? ‘. Primul a avut norocul de a primi public in miez de pandemie pe cand incidenta era de sub 3 la mie, asa ca dorul meu a fost rasplatit prin acea unica reprezentatie iar dupa cele doua reprezentatii cu piesa lui Albee de saptamana trecuta, am avut un sentiment de intrare in normalitate. Am respirat liber iar la aplauze am simtit emotii ca la debut. 

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?
Nu sunt de acord cu adaptarea unei viziuni artistice la normele de distantare in cadrul spectacolului. Teatrul este un izvor de libertate. In timpul repetitiei insa, purtarea mastii si dezinfectarea spatiului sunt elementare. In aceasta perioada testarea actorilor din distributie inainte de spectacol trebuie sa devina ceva normal pentru siguranta tuturor. 

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?
Teatrele nu si-au oprit activitatea pe timp de pandemie. Actorii din teatre au avut activitate in aceste luni. Pregatirea unui actor nu se rezuma doar la repetitii in cadrul unui spectacol sau concert. La fel cum un sportiv profesionist se pregateste de competitie, asa si actorul ar trebui sa aiba exercitiu permanent, chiar si in contextul izolarii. Avem de lucru cu noi insine mai mult decat ne imaginam, pentru a ne putea exprima deplin in momentul in care prezentam munca noastra. 

Crezi ca actorii se vor bucura mai mult pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?
Cred ca in momente restrictive, artele prospera. Am avut timp sa gandim profund asupra problemelor omenirii. Ne-am observat in conditii nenaturale aproape un an, iar dorinta de a reintra in normalitate se va vedea in arta. Eu cred ca vom vedea in viitorul apropiat acte artistice din ce in ce mai complexe, cu mesaje importante. 

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?
Astept cu mare curiozitate sa joc spectacolul ‘Paracliserul’ de Marin Sorescu in regia Cristinei Giurgea. Spun curiozitate, deoarece este un one-man show care ma solicita atat emotional cat si fizic. Paracliserul este o meditatie asupra existentei, care imi ofera posibilitatea de a gasi raspunsuri la marile intrebari ale omului. Fara a folosi elemente dogmatice incursiunea teatrala arata manifestarea spiritului de la chinurile materiale pe care le sufera orice individ nascut, pana la Marea Trecere. Eliberarea de ‘povara’ trupului si ascensiunea in taramurile subtile. Ce ma atrage la acest gen de tematica este faptul ca ma ajuta sa imi observ vulnerabilitatea in fata evenimentelor fata de care nu am nici un control. Aceasta idee se apropie foarte mult de modul meu de a percepe teatrul. Actorul se transforma liber in functie de stimulii interiori si exteriori dati de problematica textului iar in Paracliserul, fiind singur pe scena, am sansa de a ma analiza direct si instantaneu in punctul in care ma aflu. Reactia publicului este o oglinda perfecta pentru a-mi testa capacitatea de a trai acest rol.