Cinci plante de apartament care nu au nevoie de multa lumina. Veti observa ca schimba energia casei, iar cand le ingrijiti, va opriti pentru cateva minute fluxul gandurilor
Plantele ne pot schimba starea de spirit. Pentru apartamente, e bine sa cautam plante care se pot dezvolta si cu soare putin. Exista multe optiuni, in general vorbim despre plante cu frunze mari. Important de mentionat este ca aceste plante nu numai ca arata bine, dar pot purifica si aerul din casa.
Iata date despre cateva dintre ele:
Limba soacrei o planta cu frunze lungi, ascutite. Este potrivita pentru incaperi unde temperatura variaza intre 16 si 24 de grade Celsius.
Nu o lasati la temperature mai joase de atat. Limba soacrei este o planta care poate absobi multe substante toxice din incapere. In plus, vara planta face fructe rosii sau portocalii si flori albe sau alb-verzui care raspandesc in jur un parfum delicat, foarte frumos. Totusi, e bine de stiut ca in cazul plantelor de acest fel crescute in apartament, florile apar mai rar. Nu trebuie udata foarte des, doar cand pamantul este uscat.
Pana cocosului este o alta planta care nu este deloc pretentioasa.
De altfel, aceasta mai poarta si numele de planta de fier. Suporta foarte bine atat temperaturile scazute, cat si pe cele ridicate. Si – cel mai important – poate fi tinuta intr-un apartament. In acest caz, e bine ca frunzele plantei sa fie pulverizate din cand in cand. Vara se uda din abundenta, insa, iarna e bine ca planta sa nu fie foarte des udata.
Crinul pacii este o alta planta de interior care poate purifica aerul din casa.
Poate elimina cu succes substante precum formaldehida, monoxidul de carbon si benzenolul din incaperi. Formaldehida este o substanta toxica eliberata de mobilierul din lemn presat sau pal, dar si de materialele de constructie si de zidarie. De asemenea, fumul de tigara sau fumul de la betisoare parfumate, vopselele sau tapetul sunt alte surse de formaldehida din locuinte. Aici intervine crinul pacii si elimina cu succes asemenea substante. In plus, se poate lauda si cu flori elegante, in perioada de inflorire. Nu este deloc o planta pretentioasa, trebuie udata doar atunci cand pamantul s-a uscat si poate fi tinuta si in incaperi mai intunecate. E bine ca din cand in cand sa curatati frunzele de praf.
Philodendronul este o planta des intalnita in birouri sau apartamente.
Temperatura optima pentru aceasta planta este intre 23 si 30 de grade Celsius. Este perfect pentru locuinte mai putin luminate, avand in vedere ca pfilodendronul prefera locurile umbrite, ferite de lumina puternica a soarelui, care poate provoca arsuri pe frunze. Frunzele ingalbenesc si cad daca stau in lumina directa. Pe de alta parte, daca tinem aceasta planta in locuri cu lumina insuficienta, vom observa ca ea isi va alungi tulpinile, iar frunzele vor deveni mai mici ca dimensiune. Philodendronul nu are nevoie de prea multa apa iarna, iar in restul anului trebuie sa va asigurati ca pamantul este reavan. Dar, avand in vedere ca e o planta care iubeste umiditatea crescuta, de peste 50%, e bine sa pulverizati zilnic frunzele cu apa la temperature camerei.
Bromelia este o planta vesel colorata, ce se adapteaza usor la mediul in care este crescuta.
Exista mai multe variante ale plantei, cu frunze subtiri, late, groase, de diferite texturi, iar culorile pot varia de la maroniu, verde și auriu, uneori cu dungi rosii, galbene, albe sau crem. De asemenea, plantele pot fi vargate sau in degradé, uni sau patate. Bromelia se simte cel mai bine la temperature de 22-27 de grade Celsius si are nevoie de un pamant care sa o ajute sa creasca, fiind recomandat un amestec de turba, radacini de feriga tocate, pamant de frunze si carbune de lemn. Bromelia se uda la 4-5 zile.
Toate aceste plante va vor schimba aerul din casa. In plus, ingrijirea lor va va tine mintea ocupata.
Atunci cand sunteti concentrat asupra ingrijirii unei plante, va opriti fluxul gandurilor si sunteti cu totul prezent in ceea ce faceti. Daca aveti animale de companie, mai ales pisici care obisnuiesc sa manance plante, solutia este sa asezati ghivecele pe suporturi inalte, pe care nu pot ajunge sau sa le asezati pe suporturi fixate in pereti. Si o alta veste buna – asemenea plante pot fi puse si in baie, acolo unde de multe ori nu intra lumina soarelui.