Raluca Paun este una dintre cele mai versatile prezente actoricesti ale Teatrului „Marin Sorescu” si de o mare forta comica, care impresioneaza atât prin creatiile actoricesti cât si prin activitatea sa regizorala.

Este una dintre actritele preferate ale lui Radu Afrim – au lucrat impreuna pentru toate cele 3 spectacole pe care Afrim le-a montat la Teatrul National Craiova. A fost Rozica din „Casa cu suricate”, Maria din “Inima si alte preparate din carne” si A treia din “Daca am gândi cu voce tare”. 

Doar in aceasta stagiune joaca in aproape douazeci de spectacole la Nationalul craiovean, roluri foarte variate. Raluca Paun este Maria din TOC TOC de Laurent Baffie, spectacol la care este autoarea traducerii, dar si regizor, alaturi de Alexandru Boureanu.

Spectatorii o vor putea vedea in 5, 6, 20  martie in comedia TOC TOC si in 19 martie in RETROELECTRO. 

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Noi am jucat la public inca de asta vara, in aer liber. Primul spectacol jucat a fost Monstrul Nisipurilor. L-am jucat afara, in Gradina de vara a Teatrului National Craiova. A fost inainte de toate, straniu. Auzeam foarte bine zgomotele strazii, o pasare de noapte care canta, eram scosi total din zona noastra de confort, dar in acelasi timp, Doamne, ce bucurie. Aveam public. Un public ciudat, cu masti, care statea la distanta, dar care parca ne-a aplaudat cu mai multa caldura ca niciodata, sau poate ca asa mi s-a parut mie. Si da, am avut emotii, fluturi in stomac ca atunci când dupa o lunga despartire te intâlnesti cu cineva pe care il iubesti si de care ti-a fost foarte dor.  

Apoi, in septembrie, dupa 5 luni, am jucat in interior Gaitele lui Kiritescu. La aplauze aveam lacrimi in ochi de bucurie ca ne-am intors in sala, ca avem inca un public care nu ne-a abandonat, ne iubeste si inca mult daca este dispus sa stea cu masca pe fata timp de doua ore ca sa ne vada. Aveam lacrimi in ochi pentru ca atâta timp cât exista oamenii astia, teatrul nu poate sa moara ucis de un virus.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Sigur ca mi-a fost dor de scena, imi e dor si daca am jucat azi si mâine nu joc. Eu sunt dependenta de energia cu care te incarca publicul, de magia care se intâmpla pe scena, care face ca orice problema ai, orice durere personala sa dispara timp de câteva ore. Mi-a fost dor de sentimentul pe care il ai când simti ca ai dat tot ce ai putut in seara aia si apoi ai nevoie de putin timp si uneori de un pahar de vin sa te reintorci la proza zilnica.

• 

• 

• 

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

In lockdown dupa o luna de izolare colegii si prietenii mei erau exasperati si disperati, eu ii incurajam – de fapt cred ca ii si enervam putin cu optimismul meu debordant – le spuneam ca va fi bine, ca se va termina curând, ca vom intra in normal si ne vom intoarce la teatru. Am avut dreptate doar pe jumatate, la normalitate nu ne-am intors, dar la teatru, da. Activitatea in online de la teatru, comunicarea permanenta cu prietenii mei, faptul ca uneori ne luam un pahar de vin si il beam impreuna in fata calculatorului, iluzia ca totul o sa reintre in curând in normal mi-au intretinut optimismul. Vorbesc despre lockdown. Apoi am mers in Grecia, intr-o vacanta planuita si platita din februarie, care a spalat fricile adunate in cele doua luni de „inchisoare” la domiciliu. Cand m-am intors din vacanta am avut bucuria sa incep sa repet cu Radu Afrim la Inima si alte preparate din carne si am scos premiera in octombrie. Au urmat repetitii la alte spectacole care inca nu au iesit la public, apoi a urmat comedia TOC TOC la care am semnat si regia, impreuna cu Alexandru Boureanu. TOC TOC a avut premiera acum putina vreme, pe 12 februarie. In toata perioada asta am lucrat si la proiectul online al teatrului, Hektomeron. Am mare noroc ca la teatrul nostru se lucreaza intens, pentru ca munca imi tine demonii sub control si mintile acasa.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat?

Pentru mine problemele adevarate au aparut mai târziu, in luna noiembrie, atunci când numarul de cazuri a explodat. A inceput sa imi fie teama sa mai ies din casa, sa ma mai duc altundeva decât la teatru. Si acolo evident repetam cu masca pe care mi-o puneam de acasa si nu o scoteam decât când ajungeam din nou acasa. Nu-mi scoteam masca nici in masina. In jurul meu au inceput sa se imbolnaveasca prieteni. Nu ma mai vedeam cu nimeni in afara de cei cu care ma intâlneam la teatru. Nici de sarbatori nu m-am vazut decât cu câtiva prieteni care avusesera covid si deci erau safe. Noaptea visam si inca visez ca merg intr-un loc care imi place, in care totul este normal, pâna când constat ca nu am masca si nici restul personajelor din vis nu o au. Si oamenii astia fara masca incep sa ma urmareasca sa imi dea covid. Ma trezesc speriata si rasuflu usurata ca sunt acasa la mine si stiu ca in dulap ma asteapta cutii burdusite cu mastile care ma vor proteja de oamenii rai, care ma aleargau sa imi dea virusul! Insa in ianuarie am reinceput sa jucam pentru public si mi-am scos masca. Prima data cu mare teama, apoi din ce in ce mai curajos. Nu am depasit total problema, dar terapia prin teatru face minuni!

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Cu masca si muuult dezinfectant. Am propria colectie de masti, de la cele banale albastre, trecând prin FFP2, FFP3 pâna la ultimul racnet in materie de masti: masca VK Respilon Pro. De când a inceput pandemia, din martie si pâna acum am scos doua premiere la public si de la prima premiera la a doua relatia mea cu masca de protectie s-a schimbat, a evoluat, am inceput sa nu ne mai despartim. Daca in august, septembrie când am lucrat cu Radu Afrim la Inima si alte preparate din carne, pentru ca in perioada aia nu erau multe cazuri, rar purtam mastile pe scena, am ajuns ca la repetitiile pentru premiera din februarie rar sa NU purtam mastile pe scena. Chiar si in generale. E greu si nu doar pentru ca uneori simti ca iti pierzi suflul când ai de spus un monolog mai solicitant, dar si pentru ca stam atât de mult cu fetele acoperite incât am inceput sa ne uitam chipurile. Dar nu ma plâng, ma bucur ca pot sa imi port colectia de masti la TEATRU, ca avem repetitii si spectacole. In plus, din martie incepe si vaccinarea.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Chiar daca nu a fost cazul ca teatrul nostru sa faca o pauza lunga, totusi sunt spectacole pe care chiar nu am mai putut sa le jucam pentru ca depaseau acele doua ore „regulamentare”. Spectacole de care ne e tare dor. De exemplu Casa cu suricate in regia lui Radu Afrim, spectacol de apropate trei ore pe care nu l-am mai jucat de un an. Acolo joc personajul cel mai drag mie, Rozica. Teama mea cea mai mare, dupa o pauza atat de lunga, este ca Rozica nu mai apare la intâlnire. Ca m-a parasit. Un coleg si prieten, care se ingrasase si nu ii mai venea costumul a zis: ”Nu eu m-am schimbat, mi-a ramas personajul mic!”. Pornind de la afirmatia lui, care m-a amuzat teribil, sunt sigura ca o sa fie nevoie de ceva repetitii ca sa ne reintram in forma de la premiera, sa nu ne „strânga” hainele personajelor!

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Da, va fi o alta stare. Acum de cate ori am spectacol si am ocazia sa joc, ma simt privilegiata. Avem tot timpul sabia asta a lui Damocles deasupra capului, teama ca ne inchid. In plus stai mereu si cu frica ca poate unul dintre colegi s-a imbolnavit si nu mai poate veni sa joace. Asa ca atunci când totul este bine, colegii sunt sanatosi, teatrul e deschis, spectatorii sunt in sala si eu pe scena, da, ma simt al naibii de privilegiata ca pot sa imi fac meseria pe care o iubesc. 

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

In momentul asta imi doresc enorm sa joc Inima si alte preparate din carne de Dan Coman in regia lui Radu Afrim. L-am jucat doar la premiera si apoi teatrul s-a inchis. Este un spectacol complex, poetic, care vorbeste exact despre trairile cauzate de pandemie, despre angoase, despre povesti de dragoste ratate din cauza restrictiilor, despre descoperirea de sine. Inima…  e un spectacol in care sunt convinsa ca fiecare spectator isi regaseste o bucatica din suflet si la sfârsit pleaca cu inima vindecata!