Paula Niculita este actrita a teatrului Odeon din 2001.

De-a lungul timpului a putut fi vazuta in spectacole regiate de Alexandru Dabija, Mihai Manutiu, Dragos Galgotiu sau Radu Afrim.

Ati vazut-o in “E doar sfarsitul lumii”, “Casanova”, “Sveik”, “Titanic Vals”, “Hamletmachine” sau “Portretul lui Dorian Gray”.

In aceste zile poate fi vazuta la Odeon in “Gardenia”, regia Zoltan Balazs, un spectacol despre care ne da detalii in conversatia de mai jos.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Da, am emotii, mai ales ca revin cu cel mai drag spectacol, “Gardenia”, dupa un an de pauza. Este un spectacol extrem de riguros, cu o miscare scenica “la milimetru”, in care nu te poti salva improvizand, in care nu poti avea ezitari sau sincope de text, in care disponibilitatea emotionala si prezenta trebuie sa fie maxime si in care trebuie sa fii in forma. Deci, daaaaa, am mari emotii!

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Eu am simtit nevoia sa stau pe loc, sa vad ce se intampla cu lumea, cu mine… Nu voiam sa ma intorc sa joc in vremurile acestea, in care nimic nu mai era la fel. Am refuzat sa accept realitatea in noua ei forma. Am stat luni intregi in casa. Imi era greu sa ies si in curte, la inceput. Dar, cand ieseam, ma bucuram de TOT! Nu am putut sa nu imi imbratisez un prieten drag sau sa pastrez distanta sau sa imi fie teama ca m-am apropiat prea tare de un om. Stiu, nu sunt cel mai bun exemplu, dar asa si atat am putut eu sa fac. De aceea mi-am propus sa nu ies des. Sa astept. Cand am fost intrebata daca imi lipseste teatrul am spus ca nu. Cu inversunare, chiar! Mi-am spus ca mai bine deloc, decat asa. Teatrul este incompatibil cu distantarea fizica, cu precautia sau cu teama. DAR, cand vorbeam cu doamna Rodica (Mandache) ore intregi despre un spectacol bun vazut in online (si chiar au fost in perioada aceasta) sau cand intalneam o poveste interesanta care ma ducea cu gandul imediat la un personaj sau la o dramatizare, incepea sa ma roada… Cel mai mult mi-a lipsit pregatirea pentru un rol, pentru un spectacol. Fiecare rol aduce cu el o lume, pe care o cladesti treptat, din franturi de lucruri stiute, nestiute, intuite, din amintiri, din dureri, din vise… Ea lucreaza in tine. Se naste greu sau repede sau deloc, dar munca la un rol nu se termina niciodata. Face parte din viata ta. Si da dependenta. Si mi-am mai dat seama cat de dor mi-a fost cand mi-am reintalnit colegii, dupa multe luni. Asta a fost o lectie.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti tii mintile acasa”?

Dar cine zice ca le mai am acasa? Sau ca le-am avut vreodata (rade) Mi-am vazut de viata mea, de copilul meu. Un copil nu te lasa sa cazi sau, Doamne fereste, sa te plictisesti. Trebuie sa fii mereu acolo pentru el. Si mi-a facut tare bine sa stau cu fetita mea (in martie se implineste un an de cand face scoala online). Nu a fost un an pierdut, a fost un an castigat. Cu multe amintiri.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

In primul rand mi-a fost greu sa ma impac cu ideea ca totul s-a schimbat peste noapte. Apoi, am inceput sa-mi fac curatenie in viata, sa vad care sunt nevoile reale, ce oameni aleg sa-mi fie in preajma si ce este cu adevarat important pentru mine. A aparut si revolta. Pentru ca, desi imi place sa cred ca pot functiona bine intre niste limite, ca accept si ca pot fi cooperanta, nu suport ingradirea. Ma sufoc. Sa nu fiu inteleasa gresit. Inteleg necesitatea, dar tot ma revolta. Nu mi-am pierdut insa speranta. Am inceput sa vad luminita de la capatul tunelului si imi spun ca vom trece noi si peste asta.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

La repetitii purtam masca, iar la spectacole, singura metoda de protectie este testarea. Nu putem juca cu masca, iar distantarea fizica pe scena e imposibila.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Nu cred in multe repetitii de reluare. Cred in lucrul individual.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Nu vreau sa presupun cum va fi si nici sa-mi propun sa fiu intr-un fel anume. Nu cred ca timpul efectiv in care am stat departe de scena este problema (au fost actori care n-au jucat ani de zile), ci faptul ca lumea in care traim nu mai este la fel si ca ceva in interiorul nostru, al tuturor, s-a schimbat. Eu de aici vreau sa pornesc. Ce va fi, cum va fi, voi vedea…

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

Imi doresc sa le reiau pe toate. Am nevoie sa ma reintalnesc si sa exist in fiecare dintre ele. Sunt ipostaze diferite, oameni diferiti cu care te intalnesti, amintiri diferite. Dar cele mai dragi imi sunt “Gardenia” si “Jurnalul lui Robinson”.