Inspiratie – locuinte calitative, construite cu bani putini. Doi arhitecti francezi au castigat Premiul Pritzker, pentru locuinte realizate cu costuri mici. Crezul celor doi – nu demolam nimic
Arhitectii francezi Anne Lacaton si Jean-Philippe Vassal au castigat anul acesta Premiul Pritzker de arhitectura, adesea numit si Premiul Nobel arhitectura.
Membrii juriului au apreciat faptul ca cei doi vin sa sustina nevoia de a proteja mediul, prin refolosirea resurselor existente deja.
Cei doi sunt cunoscuti prin faptul ca au remodelat cladiri vechi, astfel incat acdeastea sa poata fi folosite in continuare.
Membrii juriului au subliniat ca cei doi arhitecti au inteles nevoia din ce in ce mai mare de locuinte, mai ales in cazul urgentelor sociale. De altfel moto-ul lui Anne Lacaton si Jean-Philippe Vassal este “Construim case calitative, la un cost cat mai scazut”.
Cei doi au devenit cunoscuti dupa ce in 1993 au construit o casa pentru o familie cu doi copii, in comuna Floirac, in apropiere de Bordeaux, pe un schelet metalic. Locuinta a costat putin, este spatioasa si autonoma. In plus, a fost construita si o gradina de iarna de 60 de metri patrati, ce se transforma intr-o terasa pe timp de vara.
Tot in Bordeaux, cei doi arhitecti au regandit felul in care arata o cladire construita in anii 1960, cu locuinte sociale.
Cladirea a primit o noua fatada dintr-un material transparent, care permite patrunderea luminii in apartamente. Au fost apoi construite balcoane cu o latime de 3,8 metri, astfel incat fiecare apartament sa poata beneficia de o mini gradina.
In Franta, cei doi arhitecti au fost recompensati cu premiul Grand Prix naţional pentru arhitectură în 2008.
foto Philippe Ruault