Forest Whitaker si Tom Hardy vor juca impreuna in filmul “Havoc”, o noua productie Netflix regizata de Gareth Evans.
Dupa ce o tranzactie cu droguri esueaza, un detectiv trebuie sa salveze viata fiului unui politician. Descopera o lume plina de coruptie si conspiratii, ce incepe sa puna stapanire pe tot in jur – aceasta este, pe scurt, povestea filmului “Havoc”. Tom Hardy joaca rolul detectivului din film, insa deocamdata nu au fost facute publice detalii despre rolul jucat de Forest Whitaker.
Pelicula este regizata si produsa de Gareth Evans, iar filmarile sunt asteptate sa inceapa in vara aceasta.
Forest Whitaker a primit un premiu Oscar si un Glob de Aur pentru rolul Idi Amin, un dictator din Uganda, din filmul “The Last King of Scotland”.
Whitaker a crescut in Los Angeles. A jucat fotbal in liceu si a urmat cursurile California State Polytechnic University dupa ce a primit o bursa gratie meritelor sale sportive. Mai tarziu s-a transferat la University of Southern California, unde a studiat muzica si actoria. Actorul a inceput sa fie cunoscut in anul 1982, dupa ce a jucat un mic rol in comedia “Fast Times at Ridgemont High”. Whitaker a inceput apoi sa primeasca roluri din ce in ce mai importante. In 1986, a jucat rolul soldatului Big Harold, in filmul lui Oliver Stone “Platoon” si a jucat alaturi de Robin Williams in “Good Morning, Vietnam”, in 1987.
In 1988, Forest Whitaker a castigat premiul de cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes, pentru rolul cantertului de jazz Charlie Parker, in filmul lui Clint Eastwood “Bird”.
De asemenea, este cunoscut pentru rolurile jucate in filmele “Ghost Dog: The Way of the Samurai,” “The Butler,” “Black Panther” si “The Great Debaters”. In prezent joaca in serialul “Godfather of Harlem” rolul gangsterului Ellsworth “Bumpy” Johnson.
Tom Hardy este un actor englez nascut in 1977 la Londra, care si-a inceput cariera cinematografica cu rolul John Janovec din miniseria “Camarazi de razboi”. In 2001 a debutat in cinematografie in thrillerul “Black Hawk Down” regizat de Ridley Scott.
A fost distribuit in filme, seriale TV si piese de teatru, in care a interpretat roluri variate, de la Robert Dudley in productia BBC “The Virgin Queen” (2005), si cu Bill Sikes in “Oliver Twist” (2007). Pe marele ecran, a aparut in thrillerul “Layer Cake” (2004) alaturi de Daniel Craig, in “Marie Antoinette” (2006) regizat de Sofia Coppola si in “Scenes of a Sexual Nature” (2006).
In 2006, Hardy a fost initiatorul unei companii de teatru, “Shotgun”, alaturi de regizorul Robert Delamare si a regizat o piesa de teatru numita “Blue on Blue” scrisa de tatal sau.
In 2007, a fost nominalizat la categoria „Cel mai buni actor” la BAFTA pentru rolul pe care l-a avut in adaptarea BBC a bestsellerului lui Alexander Masters, “Stuart: A Life Backwards” (2007).
Este cunoscut pentru rolul din “Inception” (2010), in care a jucat alaturi de Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Cillian Murphy, Tom Berenger, Ken Watanabe, Michael Caine, Marion Cotillard si Ellen Page. “Inception” a devenit unul dintre primele 25 de filme cu cele mai mari incasari din toate timpurile.
In afara platourilor de filmare, Hardy este protectorul unei organizatii de binefacere “Flack” care ajuta oamenii fara adapost din Cambridge. Din 2010 a fost numit ambasador al organizatiei The Prince’s Trust, aflata sub tutela Printului Charles, care sprijina tinerii cu probleme.
Actorul se pregateste de lansarea unuia dintre cele mai asteptate filme din cariera lui care ar putea sa ii aduca prima nominalizare la Oscar – „Al Capone”. In curand, il veti vedea si sezonul al 6-lea din Peaky Blinders.