Adrian Matioc este unul dintre actorii vedeta ai Teatrului National Radu Stanca fiind protagonist in toate marile spectacole montate la Sibiu sub indrumarea unora dintre cei mai importanti regizori romani: Silviu Purcarete (in spectacolele “Faust”, Metamorfoze, “Lulu”, “D’ale Carnavalului”), Mihai Maniutiu (“Trilogia evreiasca”, “Electra”, Andrei Serban (“Pescarusul”, Gigi Caciuleanu (“Mozart Steps”)

Poate fi vazut pe scena digitala (https://scena-digitala.ro/ ) a teatrului in doua dintre spectacolele lucrate in perioada de pandemie, “O zi de vara” (regia Ofelia Popii) si “Mici crime conjugale” ( regia Mariana Camarasan si Amalia Iorgoiu)

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Emotii! Sigur ca am emotii! Ai emotii inaintea fiecarui spectacol. Cine zice ca n-are, minte! Actorii sunt dependenti, intoxicati de emotii. Le cauta, le savureaza! Sevrajul e cumplit! La Sibiu am mai avut o perioada (scurta, prea scurta) in care am jucat câteva spectacole cu 30% din sala. Nu se simte nici asta ca inainte, dar e ceva. In plus, emotia spectatorilor – lipsiti si ei de sala de spectacole atâta timp – se simte mai intens; dorinta, nevoia de a participa la miracolul spectacolului, care nu se poate compensa prin nicio forma de arta digitala.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Uite ca scena nu mi-a lipsit. Pentru ca am fost unul dintre putinii privilegiati care a lucrat la scena foarte mult in timpul asta. Am construit patru spectacole in perioada asta. Zic ca le-am construit pentru ca n-am apucat sa le jucam cu adevarat. „Autobahn” (in regia sotilor Grosu – un proiect de pandemie, pornit de la versiunea video si apoi intregit pe scena) a avut trei spectacole cu o treime de sala si am apucat sa dam premiera cu „O zi de vara” (regia Ofelia Popii). „Nora 2” (regia Radu Nica, coregrafia Mihai Mihalcea) nu a iesit deloc la public, iar ultima premiera, din 20 martie cu „Mici crime conjugale” (regia Mariana Camarasan si Amalia Iorgoiu) s-a transmis in direct pe Scena Digitala – inventia de pandemie care ne da posibilitatea sa ne imaginam publicul din spatele camerelor.

Prin urmare am stat aproape de scena. Mi-au lipsit si imi lipsesc spectacolele cu public. Jucam foarte mult inainte de… Uneori aveam aroganta de a ma plânge de oboseala. Imi cer iertare zeilor teatrului si mie insumi pentru aceasta blasfemie. Nu vezi masura a ceea ce ai decât atunci când esti lipsit de tot.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti „tii mintile acasa”?

Unul din hobby-urile mele e editarea video. Fac si asta pentru teatrul din Sibiu si pentru FITS de multi ani. Dupa ce lucrurile s-au schimbat pentru teatre, efortul nostru s-a indreptat catre gasirea de metode alternative posibile de a ne face meseria. De a ramâne alaturi de public. Si atunci am apelat, firesc la materiale digitalizate, la inregistrari sau transmisii in direct prin internet. Iar aptitudinile mele s-au dovedit utile. Prin urmare am fost unul din cei care au lucrat foarte mult la producerea materialelor video ale teatrului si ale FITS. Si in fata monitorului si in fata camerelor video. Am inregistrat in conditii exemplare de sunet si imagine foarte multe din spectacolele teatrului pentru Scena Digitala – o platforma de streaming  creata si dezvoltata  in aceasta perioada, unde pot fi vizionate atât spectacole filmate si editate, cât si spectacole transmise in direct de pe scena. Am filmat materiale marunte -poezii, povestiri, dramatizari, spectacole-lectura – impreuna cu colegii mei pentru sectiunea numita Daruri Teatrale. Pentru „Autobahn”, „O zi de vara” si „Mici crime conjugale” am filmat cu Alexandru Condurache in locatii si tehnici specifice filmului. Adica am transformat spectacolele in film.

Prin urmare, privind in urma, am fost foarte ocupat. Mi-e putin jena de colegii mei din tara (mai ales cei din independent) care au fost nevoiti sa se rupa cu totul de viata profesionala. Repet cu umilinta: sunt unul dintre privilegiati!

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

Perioada imediat urmatoare primului lock-down a fost cumplita. Nesiguranta, indoiala, frica in fata necunoscutului, amenintarea cu somajul tehnic, grija pentru familie – noi amândoi lucram in teatru, iar fiul meu avea de dat bacalaureatul – toate astea induc panica si te obliga la maxim de efort pentru a gasi solutii si alternative.

Apoi au inceput sa apara solutiile de avarie, care s-au dovedit eficiente. O sedinta telefonica in care domnul director a trasat primele linii ale trecerii cât mai rapide in online a activitatii si a festivalului care, desi parea fortata si ineficienta, s-a concretizat si s-a dezvoltat mai apoi in platforma de streaming – un bun câstigat si de pastrat chiar si in conditii de normalitate. Apoi am inceput sa lucram la proiecte noi si asta a fost salvator, chiar daca finalitatea lor era greu de vazut. Apoi fiul meu si-a luat bacalaureatul cu brio si acum e student la o academie de aviatie civila si crapa pielea pe mine de mândrie… Si a venit vaccinul… Si o sa fie bine!

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Lucrând, pot sa vorbesc si la trecut. Intâlnirile, atât cât a fost posibil le-am tinut online, iar repetitiile impreuna au fost cu dezinfectanti, cu distante, cu masti, cu suspendare la cel mai mic semn de disconfort, la o cât de mica durere de cap, la orice posibil contact suspect sau confirmat, cu testari din banii nostri… Cu grija, multa, aproape exagerata grija!

Dupa o pauza atât de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Da! Noi avem foarte multe spectacole in repertoriul activ. Unele se joaca de foarte multi ani. In consecinta, chiar si in conditii de normalitate, spectacolelor le vine greu rândul la a fi reprezentate. Iar inainte de a juca le repetam – e o rutina. Acum insa multe spectacole au lipsit din scena foarte multa vreme. Iar efortul de a le „scoate din cutie” va fi considerabil mai mare.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Sala plina-ochi ramâne deocamdata un vis. Si pentru noi si pentru spectatori. Starea de gratie, consistenta fluidului emotional care insoteste  spectacolul  e idealul fauritorului de teatru. Il vrem cu disperare! E vital!

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa-l joci din nou si de ce?

In toate!!! Când esti departe de ce ti-e drag nu poti alege de cine ti-e dor mai mult. Mi-e dor de „spectacolele grele”, mi-e dor de comediile „usurele”, mi-e dor de colegi si de public si de energia aia minunata si consistenta care se naste in timpul reprezentatiilor! Mi-e dor de viata fara spectrele bolii si de oameni deschisi si linistiti!