Madame Claude- povestea celei care a dezvoltat prostitutia de lux din Franta este acum pe Netflix. Intre film si realitate, sau cum a fost vizita lui John Kennedy la fetele lui Madame Claude
De la 1 aprilie Netflix are filmul artistic Madame Claude inspirat de viata celei care a fost cea mai mare matroana de prostitutie de lux din Paris.
Filmul, regizat si scris de Sylvie Verheyde, merge in zona feminista si o face pe Madame Claude o luptatoare pentru drepturile femeilor – isi indeamna una dintre fetele prostituate sa depuna plangere impotriva tatalui (un magistrat important ) care o violase.
In realitate Madame Claude, asa cum reiese din cele doua carti biografice ale sale, a fost mai degraba o femeie care a inteles extrem de repede cum poate accede la lumea influenta a barbatilor folosindu-se de sex: prostituate pe care le prezenta drept educate si rafinate, care au crescut cu bone acasa si care erau obligate sa citeasca paginile politice din ziare, dar si revista Histoire, ca sa stie sa faca conversatii care sa-i flateze pe politicieni.
Actiunea filmului artistic si romantat de pe Netflix se petrece la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 si doar mentioneaza anii de puscarie pe care Madame Claude i-a facut. E prezentata ca o femeie influenta, mama unei fete (pe care a facut-o la 17 ani), o femeie cu legaturi puternice cu politia dar si cu cele mai mari crime si scandaluri politice internationale ale epocii, fara sa intre insa in detaii.
Dincolo de film, Madame Claude a fost o rara avis a business-ului cu sex. A fost prima care s-a gandit ca e mai eficient si este o pozitionare mai eleganta ca fetele sa nu se afle intr-un bordel, ci sa fie trimise acasa la client sau in apartamente de lux individuale. I se mai spunea si “Alo, Oui” pentru ca aceasta era expresia cu care raspundea intotdeauna la telefon.
Iata cateva intamplari reale, nementionate in film, din viata acestei doamne, lucruri care ar fi fost posibile in anii aceia doar in Franta, tara a carei libertate sexuala a fost mereu cu un pas inaintea tuturor.
In cartea “Alo, Oui” ou Les Memoires de Madame Claude, Fernande Grudet – numele real al matroanei – povesteste cum si-a creat sistemul si cum a tintit doar barbatii foarte bogati si influenti, “fetele” fiind doar pentru prietenii pe care ii accepta ea ca fiind parte din lumea la care voia sa ajunga.
Fetele erau triate dupa educatie, dupa conversatie, postura corpului si mersul pe tocuri, si treceau printr-un curs de igiena personala.
Fiecare avea un kit personal de infrumusetare, o valiza pregatita pentru orice deplasare neprevazuta, kit care continea cel putin 3 rochii de seara, lenjerie intima tematica dar si accesorii sexuale, precum si cel putin o peruca. Madame Claude sustinea ca o femeie trebuie sa aiba mereu coafura impecabila si isi verifica fetele la igiena mainilor si picioarelor precum si cea intima.
In anii 80, Madame Claude a publicat in revista Vogue (editia pariziana) un ghid de igiena intima si de sfaturi cum sa te faci placuta unui barbat. O decizie editoriala care i-a socat chiar si pe francezi care au fost mereu relaxati cu ideile despre sex si infidelitate (revista avea la vremea respectiva singurul redactor sef american pe care l-a avut vreodata, Joan Juliet Buck. Buck povestete pe larg intamplarea in biografia sa, The Price of Illusion)
Filmul de pe Netflix povesteste in treacat despre celebritatile care au primit fete de la Madame Claude (sunt mentionati in discutii presedintele Kennedy si o vizita a lui Marlon Brando), dar in biografiile sale matroana e ceva mai relaxata in amintiri.
Una dintre povestiri este despre prima vizita in Europa a cuplului prezindential John si Jackie Kennedy in 1961. In Paris vizita era intinsa pe 3 zile, iar secretarul de presa al presedintelui american – Pierre Salinger – a negociat personal cu Madame Claude o intalnire cu una dintre fetele sale cu cateva luni inainte pentru a fi sigur ca totul este aranjat in detaliu.
JFK, presedintele De Gaulle si Jackie in 1961
Jackie si-a dorit in acea vizita sa se intalneasca cu scriitorul Andre Malraux, iar stafful i-a aranjat un tur privat cu acesta in Luvru. Timp in care a fost aranjata si intalnirea lui John Kennedy.
In program era trecuta o intalnire cu un fizioterapeut pentru o consultatie speciala date fiind durerile de spate ale presedintelui si, pentru a nu atrage cu nimic atentia, inclusiv medicul personal al lui Kennedy, Max Jacobson, a facut deplasarea si l-a insotit la “consultatie”, asteptandu-l in anticamera pret de o ora.
In memorii, Madame Claude sustine ca prima solicitare a lui Kennedy a fost pentru actrita Anouk Aimee pe care o vazuse in La dolce vita al lui Fellini si care era adesea asemanata de presa cu Jackie Kennedy.
Anouk a declinat categoric ideea, dar Madame Claude a inteles cam care era fantezia presedintelui si a ales o fata care semana cu Jackie, a imbracat-o in cea mai spectaculoasa rochie de la Givenchy (un designer la care ravnea Jackie, dar din considerente de polici de stat se imbraca in designeri americani preponderent).
Intalnirea a avut loc dupa o aventura super amuzanta pentru ca echipa presedintelui a incurcat adresa si in loc de Bulevardul de Courcelle l-au dus in strada cu acelasi nume , iar presedintele si doctorul au sunat la usa la o femeie in varsta care a fost socata sa vada la ea in prag o asemenea personalitate.
Mai tarziu, secretarul de presa al lui Kennedy a socilitat rochia pe care a purtat-o fata de la Madame Claude, iar Jackie a fost vazuta peste cateva luni purtand-o in public.
Daca vreti sa intrati in lumea secretelor de budoire, dincolo de ceea ce prezinta filmul de pe Netflix puteti sa cititi si “Madame Claude – the Secret world of pleasure, privilege and power” , scrisa de William Stadiem