Moment istoric: 22 de mumii au fost transferate in Egipt intr-un nou muzeu. Caravana impresionanta de artefacte a fost transmisa live in intreaga lume
Un cortegiu impresionat pentru 22 de mumii a fost creat sambata, intr-o „defilare a faraonilor”, aceste artefacte fiind mutate din Muzeul din Cairo, unde se aflau de mai mult de un secol la Muzeul National al Civilizatiei Egiptene (NMEC).
Mumiile vor fi expuse la NMEC, un muzeu modern, construit in ultimii ani in sudul orasului Cairo, care urmeaza sa se deschida pe 18 aprilie. Muzeul National al Civilizatiei Egiptene va gazdui colectii de la muzeul din Cairo, printre care si faimoasa comoara a regelui Tutankhamon.
22 de mumii regale, dintre care 18 regi si patru regine, au fost transportate in ordine cronologica, fiecare intr-un car decorat in stil faraonic si purtand numele suveranului. Manifestarea s-a bucurat de o transmisiune live de catre televiziunea egipteana care a fost disponibila peste tot in lume.
Faraonul Seqenenre Taa (secolul XVI inainte de Hristos) din a 17-a dinastie a fost primul din cortegiu, care a fost inchis de Ramses IX (secolul XII inainte de Hristos) din dinastia a 20-a. Printre artefacte s-au numarat si faraonii Ramses II si Hatshepsout.
Faraonii si artefactele lor au fost descoperiti in apropiere de Luxor (sud) incepand din 1881, cand au fost ulterior depozitati in Muzeul din Cairo, situat in Piata Tahrir din centrul orasului, de la inceputul secolului XX.
In noul muzeu, fiecare faraon va avea propria camera, fiind depozitati in temperatura controlata, astfel incat sa nu se mai poata degrada. De asemenea, fiecare va avea un decor specific fiecarui mormant subteran de unde a fost gasit, precum si biografia lor. Proiectul, sustinut de UNESCO, va pune in valoare mult mai bine comorile lumii antice, care vor putea fi observate si studiate mai simplu.
Cu ajutorul noului muzeu, Egiptul spera sa convinga si mai multi turisti, mai ales ca in urma conflictelor din 2011 si instabilitatii politice, numarul acestora s-a mentinut la cote scazute. Noul muzeu subliniaza importanta descoperirilor arheologice facute de-a lungul timpului, precum si importanta educativa a acestor descoperiri.
Egiptenilor le este frica de aceasta mutare a mumiilor, folosind pe social media #blestemulfaraonilor, o legenda descoperita in 1922 o data cu deschiderea mormantului lui Tutankhamon.
Acestia considera ca o serie de blesteme se vor abate asupra tarii pentru ca arheologii au deranjat faraonii mutandu-i din locurile lor de veci, incidentul cu blocarea canalului Suez fiind unul dintre ele. De asemenea, un accident de tren care a avut loc recent in Egipt si prabusirea unui imobil din Cairo sunt tot sub auspiciul blestemului faraonilor.
“Blestemul faraonilor” a fost evocat in anii 1920, dupa descoperirea mormantului lui Tutankhamon. Mai multi membri ai echipei de arheologi au murit in circumstante misterioase, presa relatand acest “blestem al faraonilor”.
Si in Romania avem o mumie egipteana. Momentan, obiectul a fost retras din muzeu pentru restaurare, insa din lipsa fondurilor, nu va putea fi disponibil public pentru inca 3-5 ani.
Datorita unei donatii catre Societatea Ardeleana pentru Stiintele Naturii din Sibiu din 1907, Muzeul de Etnografie Universala „Franz Binder”din cadrul complexului muzeal Astra Sibiu are in portofoliu o mumie egipteana originala, care pana de curand a fost disponibila publicului larg pentru vizionare.
Mumia face parte dintr-o descoperire arheologica de la Gamhid, localitate la 150 km de Cairo, unde intr-o expeditie cu finantare ungara, austriaca si poloneza au fost gasite 70 de mumii.
Conform informatiilor oferite de muzeu, mumia egipteana a apartinut lui Hermann von Hannenheim, care a primit-o in calitate de consul la Cairo pentru activitatea de lobby pe care a facut-o pentru permiterea escavarilor din Egipt la inceputul secolului XX. Pe langa mumie, muzeul expunea si scrisoarea fiicei lui Hermann von Hannenheim in care povesteste cum a intrat tatal sau in posesia mumii si cum a ajuns aceasta la Sibiu.