Marius Turdeanu este actor al Teatrului National Radu Stanca unde joaca nu doar in cele mai noi premiere, spectacole montate anul trecut in plina pandemie ( “Autobahn”, regia Andrei si Andreea Grosu; “Tom si Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr), ci si in marile productii ale teatrului care se afla in repertoriu de multe stagiuni (“ D’ale Carnavalului”, “Calatoriile lui Gulliver” – ambele in regia lui Silviu Purcarete; “Berlin Alexanderplatz”, regia Dragos Galgotiu, “Platonov”, regia Alexandru Dabija)

L-ati vazut in filmul “No Man’s Land” in regia lui Marius Olteanu, alaturi de colega sa de teatru, Ofelia Popii, dar si in filmul “Aurora” (regia Cristi Puiu).

A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru cel mai bun actor in rolul principal pentru rolurile Maestrul din spectacolul „Maestrul şi Margareta” (regia: Zoltán Balázs) si Cioran din spectacolul „Ispita Cioran” ( regia: Gavriil Pinte)

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

  Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Din fericire, la Sibiu au existat câteva insule, vreo doua sau trei perioade scurte, in care am apucat sa jucam in fata publicului. Mai am si norocul de a avea o colaborare cu Teatrul National din Târgu Mures, iar in prezentul in care vorbesc acum, acolo, la Mures, accesul in sala e inca permis. Deci joc si acum, asa ca pot spune cum e. Sau cum nu e.

Evident ca nu e la fel. Pentru ca ai in fata niste oameni rasfirati in toata sala si cu expresii de…chirurg. Normal, exagerez putin, dar cam asta e senzatia de pe scena. Am fost si in cealalta ipostaza de spectator izolat si mascat si nici acolo nu m-am simtit in largul meu. Pâna si faptul ca te uiti la doi actori care au un moment de apropiere, de intimitate, poate sa trezeasca in tine o crispare. Fara indoiala e compromisul cel mai fericit fiindca acum asa stau lucrurile. Dar astept cu mare nerabdare momentul când toata nebunia asta – care câteodata mie imi pare rupta dintr-un science fiction sa fi trecut. De tot.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Normal ca mi-e dor. Mi-e dor si de spectacole dragi care nu se pot juca deocamdata fiindca distributiile sunt prea numeroase. Pe unele am reusit sa le filmam in conditii minunate de sunet si imagine, cu montaj si toate alea. A fost un lucru benefic si pentru noi, si pentru soarta spectacolelor. Dar abia asa iti dai seama cât aport are publicul si câta prospetime si energie poate sa dea adrenalina comunicarii directe.

Deci da, voi spune acum si eu, chiar daca am tot auzit-o in jur si mi se pare deja o lamentare, ca mi-e dor de public.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Pai si „mintile” si corpurile le-am tinut o vreme acasa. Mai ales in prima perioada, pâna am incercat sa ne adaptam, sa ne reinventam.

Si recunosc, mi-a prins bine. Nu bine, minunat! Noi – familia mea – tocmai ne mutasem undeva la 10 km de Sibiu, la tara. In Paradis. Si a venit martie cu ale lui… M-am apucat de gradina, am pus ceapa, rosii, am cumparat gaini… ne pregateam de Apocalipsa. Glumesc.

Stiu, ar fi trebuit sa spun ca am citit, am cautat texte noi, provocari. Deloc… Mi-am luat o pauza totala, scurta, dar binevenita.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

Sincer, am fost putin mai optimist decât era cazul. Eram convins ca „Bau Bau 19” asta nu va da chiar asa lumea peste cap. Ma gândeam ca intr-o luna, doua ne intoarcem la cele vechi ale noastre. (Bine, eu sunt mai naiv de felul meu)

Pandemia ne-a prins chiar la inceputul unui proiect – „Tom si Jerry”, regia Florin Piersic Jr. Evident ca totul s-a suspendat o vreme. Apoi au inceput repetitii online. Zoom, Google Meet, Skype… Nu sunt doar naiv, dar sunt si total neprietenos cu toata tehnologia si asta a fost o problema. Ideea de a repeta in fata telefonului mi s-a parut la inceput imposibila, apoi acceptabila, apoi minunata. Specificul spectacolelor la care am lucrat (incepând cu „Tom si Jerry”, apoi „Autobahn” – regia Andrei si Andreea Grosu, si „Hotii” – Cristi Juncu) a fost adaptat noii situatii si m-am simtit provocat. Practic am facut mai degraba film decât teatru si am amintiri si satisfactii minunate. Cele de la Sibiu se pot vedea pe Scena Digitala si nu vreau sa fac nicio reclama cu asta, dar chiar cred ca am reusit sa ne adaptam cu brio. Ba chiar am gasit multe avantaje. Am avut ocazia sa vad spectacole ale colegilor mei de peste tot, din tara si nu numai. Chiar si festivaluri au trecut in online.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

De repetat se poate repeta si cu masca, toate masurile de preventie ne sunt asigurate, dezinfectarea periodica a salilor, etc. Dar riscul exista totusi si atunci nu poti decât sa ti-l asumi. Ma refer, bineinteles, la faptul ca in reprezentatii nu se poate purta masca, evident. Ar fi minunat sa ni se asigure o testare periodica, nu stiu când se va intâmpla. Sper sa nu mai fie cazul, dupa ce vom fi cu totii vaccinati.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Sunt unele spectacole rodate care s-au jucat mai des si care s-au consolidat cu timpul. Aici ar fi mai usor. Sunt si altele mai proaspete – cu distributii mari, cum spuneam – care nu au apucat sa se maturizeze. Aici s-ar putea sa trebuiasca sa repetam mai mult. Pe de alta parte, antrenamentul asta cred ca exista oricum in noi, cu sau fara pandemie nu e prima data când s-ar relua un spectacol pe care nu l-am mai jucat de un an sau chiar doi.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Cel putin in cazul meu nu simt ca am avut un an de pauza (de neintâlnire cu publicul). Dar trecând prin anul asta pot spune ca DA, valorile s-au rearanjat putin. Si nu e nicio mare filosofie aici. Pretuiesti trairi, obiceiuri, lucruri mari sau mici la adevarata lor valoare doar când nu le mai ai. Anul asta ne-a luat multe, dar ne va lasa, sper, cu o lectie importanta.

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

„Cui i-e frica de Virginia Woolf”. As putea sa intru in spectacolul asta acum, in 5 minute. Fara… frica. E un spectacol de rasfat, vorbesc de partituri. Imi e foarte, foarte drag. La fel cum imi sunt toti cei care au pus umarul, sufletul la realizarea lui. Si daca ar fi sa fie asa un festin, mâine as juca „Tom si Jerry” al lui Piersic Jr., poimâine „Hotii” lui Juncu, apoi „Autobahn” al lui Andrei si Andreea Grosu. Si cu câte o zi de repetitii, m-as bucura si de cele mai vechi: „Moroi” al lui Dabija, „D-ale carnavalului” al lui Purcarete, „Girafe” al lui Afrim, „10” al lui Radu Nica, „Opinia publica” al lui Cristi Popescu si altele. Aproape toate. Aproape, da!

Mi-e tare dor de „Platonov”-ul lui Dabija si de „Ispita Cioran” al lui Gavriil Pinte, spectacole care probabil nu se vor mai juca niciodata. Dar si mai dor mi-e de cele ce vor urma. Acum lucrez la doua spectacole. Pe urmatoarele doua le stiu deja, deci… e de bine.