𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬 𝐌𝐚a𝐜𝐞𝐬𝐚𝐧𝐮 este actor al Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova din anul 2005. A debutat pe scena craioveana inca din studentie, intr-un memorabil 𝑀𝑒𝑟𝑐𝑢𝑡̦𝑖𝑜, in spectacolul 𝑹𝒐𝒎𝒆𝒐 𝒔̦𝒊 𝑱𝒖𝒍𝒊𝒆𝒕𝒂 regizat de Yiannis Paraskevopoulos.

In aceasta stagiune este prezent in distributiile a 10 spectacole: 𝑷𝒓𝒐𝒇𝒖` 𝒅𝒆 𝑹𝒆𝒍𝒊𝒈𝒊𝒆 de Mihaela Michailov, regia Bobi Pricop, 𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒂𝒎 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒊 𝒄𝒖 𝒗𝒐𝒄𝒆 𝒕𝒂𝒓𝒆 de Adnan Lugonić, regia Radu Afrim, 𝑼𝒏𝒅𝒆 𝒎𝒊-𝒆 𝒔𝒖𝒇𝒍𝒆𝒕𝒖𝒍? dupa Marin Sorescu, regia Norbert Boda, 𝑹𝒂𝒅𝒊𝒐 de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop, 𝑽𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒆. 𝑭𝒊𝒏𝒂𝒍 de Davide Carnevali, regia Alexandru Dabija, 𝑶𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒆𝒂 𝑴𝒂𝒓𝒕𝒆 de Alexa Bacanu, regia Dragos Musoiu, 𝑾𝒉𝒊𝒕𝒆 𝑹𝒐𝒐𝒎 de Alexandra Badea, regia Florin Caracala, 𝑨𝒊𝒂𝒔. 𝑬𝒔𝒆𝒖 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒅𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ dupa Sofocle, regia Mihai Maniutiu, 𝑶𝒄𝒄𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕 𝑬𝒙𝒑𝒓𝒆𝒔𝒔 de Matei Visniec, regia Alexandru Boureanu, 𝑵𝒂̆𝒑𝒂𝒔𝒕𝒂 de I. L. Caragiale, regia Kincses Elemér.

Recent, spectatorii din toata lumea l-au putut vedea in 3 episoade din proiectul teatral Hektomeron – www.hektomeron.com. Dragos a fost protagonistul povestilor regizate de artistii din Albania, Armenia, Tanzania.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Am emotii dar nu ca prima data cand am pasit pe scena Teatrului National din Craiova, asta fiind student in anul doi de facultate, prin 2003. Ca actor pot sa va spun ca emotiile difera de la spectacol la spectacol. Noi la Craiova am lucrat si am avut proiecte non-stop si pe perioada pandemiei. Stiu cum va fi reintalnirea cu publicul pentru ca in ianuarie am avut premiera spectacolului Unde mi-e sufletul? dupa Marin Sorescu, regia Norbert Boda, cu 30%  public din capacitatea Salii Mari a Teatrului National din Craiova. Imi aduc aminte la aplauze, cu toate ca erau in public in jur de 200 de persoane (distantate social, cu masti) am avut senzatia ca sala era arhiplina. Aplauzele le-am simtit ca si cum ar fi fost de la 600 de oameni. Ma uitam la colegii mei si zambeam ca si cum am simti acelasi lucru cu totii. A fost o bucurie de nedescris. Cu siguranta pe viitor publicul se va reintoarce in salile de teatru si totul va reveni la normal. Am incredere in acest fapt. Noi suntem pregatiti pentru Maria Sa PUBLICUL.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Exact acum un an de zile eram in lockdown. Pentru mine perioada aia a fost binevenita pentru ca am avut mult mai mult timp sa-mi petrec cu familia. De ce spun asta? Au fost ani de zile in care efectiv petreceam mai mult timp cu colegii din teatru decat cu familia. M-am bucurat de fiecare secunda petrecuta cu familia. In perioada aceea nu imi era dor de scena foarte tare. Eu am niste principii in viata dupa care ma ghidez cat pot de mult: 1 In viata nimic nu este intamplator. 2. Fiecare pasare pe limba ei piere (sa nu uitam ca si noi suntem niste “pasari”) si 3. Carpe diem. Toata perioada de izolare am luat-o ca pe un episod dintr-un serial, serialul vietii mele si l-am acceptat cu bune si cu rele. Este adevarat ca nu am avut contact cu scena pe perioada lockdown-ului, dar noi am lucrat online. Am avut tot timpul contact cu publicul prin intermediul retelelor de socializare. Nu cred ca mi-a fost dor neaparat de scena cat mi-a fost dor de regasirea cu toti colegii mei din teatru si aici nu ma refer numai la actori, ci la toti angajatii din teatru pe care ii iubesc si ii stimez cu toata fiinta mea. Chiar ma consider un om fericit si norocos. Eu sunt eu. Eu nu traiesc pentru teatru, ci traiesc prin teatru.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Nu cred ca am avut niciun moment de ratacire in perioada lockdown-ului. Am marele noroc sa locuiesc la casa, nu am o curte foarte mare dar in perioada aia aveam senzatia ca este cat un stadion (glumesc). Nu puteam sa-mi pierd mintile nici macar o secunda datorita fetelor mele: Ingrid (7 ani) si Erin (5 ani); cea mare conectata la scoala online iar cea mica conectata la noi. Pai credeti ca aveam timp sa respir sau sa-mi pierd mintile? Nici vorba de asa ceva. M-am jucat cu fetele foarte mult, am gatit, am citit, m-am jucat, am construit, am terminat foarte multe chestii in casa care inainte mi se pareau de nefacut, am vazut filme, seriale, mi-am ajutat sotia la facut prajituri, am facut sport.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat?

Probleme cu adevarat nu au fost. Eu in general sunt un tip foarte adaptabil la ce este in jurul meu. Am investit foarte mult in psihologie in mine in ultimii 15 ani din viata mea si am ajuns cumva sa apreciez linistea. Singurul zgomot care ma distragea de la prezent era sunetul sirenei salvarii sau al politiei care parca treceau la minut prin fata portii mele, a si era sa uit, tipetele fetei mele Erin, cea mica. Daca la inceput am fost putin sceptic in privinta pandemiei cu timpul am realizat ca tot ceea ce se intampla este adevarat (adevarat in limita bunului simt). Povesti auzim cu totii dar sunt putini si cei care cred cu adevarat. Profesorul meu, genialul actor Ilie Gheorghe avea o vorba: toate trec! Asa este, trebuie doar sa avem rabdare.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Masca, distantare sociala, dezinfectant si multa rabdare. Cu rabdarea treci muntii! Noi am repetat si fizic in teatru cu masti, dezinfectant si distantare sociala. Ne-am adaptat din mers pentru ca am putut. A existat o vointa unitara si inca exista. Se simte ca a trecut un an ciudat dar simtim cu totii ca nu a trecut degeaba. Vlad Dragulescu, directorul nostru artistic a avut o idee geniala de-a face un spectacol de 25 de ore, Hektomeron. Totul pleaca de la Decameronul lui Boccaccio. Nu o sa va spun mai multe pentru ca daca va intereseaza puteti urmari aici despre ce este vorba: www.hektomeron.com Ce pot sa va spun este ca acest proiect este unul foarte ambitios si premiera lui va consta intr-un spectacol final de 25 de ore live.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Noi actorii invatam toata viata noastra. Creierul nostru este intr-un continuu exercitiu. E ca si cum ne-am duce creierul la sala sa traga de fiare. Adevarul este ca da, avem nevoie de repetitii inainte de a relua un spectacol. Procesul nu stiu cum sa vi-l explic, dar cateodata ma surprind ca inca mai stiu roluri de acum 16 ani. Noi am avut contact cu scena dupa aproximativ 5 luni de pauza. Pentru a fi cat mai aproape de public, pe timpul verii am jucat in Gradina teatrului. Era foarte ciudat pentru ca jucam in aer liber, nu ca nu am mai fi facut asta, dar acum era altceva. Am jucat Profu’ de religie in regia lui Bobi Pricop si Napasta in regia lui Kincses Elemer. Au fost foarte ciudate spectacolele, pentru mine zic, pentru ca aveam de jucat de exemplu rol de indragostit si din trei in trei minute se auzeau sirene de salvare, politie, pompieri. Publicul a ignorat parca cu desavarsire zgomotele din afara. Asta m-a surprins placut pe mine si pe colegi. Nu a fost usor dar cum am spus si mai sus, noi ne adaptam fiecarei situatii. Eu ca actor am un gand continuu: stiu ca am puterea de a fi cine vreau eu sa fiu si asta imi da o superputere.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Eu sunt Publicul, Publicul este eu! Daca eu ma regasesc in Public si stiu ca sunt un om adaptabil ma gandesc ca si Publicul este adaptabil. Va fi greu, dar, nu imposibil! Daca stau sa ma gandesc, nici macar bunicii nostri nu au mai trait o asemenea perioada pandemica. Ei au trecut prin razboaie, noi trecem printr-un virus. Omenirea evolueaza si asta este evident. De ce spun asta? Pentru ca noi am avut norocul de a avea internetul la indemana. Teatrul online a fost o salvare atat pentru noi cat si pentru iubitorii de teatru. Dar ca sa raspund si la intrebare, da, ma voi bucura mult mai mult cand voi avea ocazia sa retraiesc emotiile aplauzelor. Suntem doar o felie de pizza dintr-o pizza foarte mare si aici ma refer la breasla noastra, a actorilor. O sa inteleg timiditatea publicului atunci cand va reveni in salile de teatru dar o sa ma hranesc mult mai mult cu emotiile aplauzelor. Cel putin asa stiu ca nu am trecut degeaba prin teatru, eu, un actor. Nu mi-am dorit si nu imi voi dori vreodata sa ajung celebru. Imi place etapa vietii in care ma gasesc si ma simt cumva implinit. Am invatat ca bucuria in viata vine din lucrurile marunte. Aici este secretul: daca pui milimetru cu milimetru ajungi sa faci metrul.

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

Dragomir din Napasta imi este in momentul asta cel mai drag rol. Jucam destul de rar spectacolul dar de fiecare data cand il joc simt o deosebita placere. Ma si consuma foarte mult pentru ca joc un personaj complex, dar, la final asta imi da o satisfactie si mai mare. Am avut momente in lockdown in care simteam nevoia sa-l joc in fiecare zi. Sincer toate rolurile imi sunt dragi dar ca oricare om am si o scara de valori. Dragomir este pentru mine in acest moment, din spectacolele in care sunt distribuit, marele castigator.