Meniul MET Gala 2021 va fi in intregime vegan si va fi realizat de cei mai in voga 10 bucatari si influenceri din New York. Timothée Chalamet, Billie Eilish si Naomi Osaka vor fi gazdele evenimentului.
UPDATE: Organizatorii MET Gala 2021 au anuntat ca vor urma tendintele actuale in domeniul culinar si vor opta pentru un meniu care va fi in intregime vegan pentru cea mai extravaganta cina anuala din intreaga lume.
Meniul va fi gandit si realizat de cei mai cunoscuti 10 bucatari si influenceri din New York, printre care Chef Junghyun Park de la restaurantul Atomix, Chef Emma Bengtsson de la Aquavit, maestrul patiser Thomas Raquel de la Le Bernardin, Fabian von Hauskede la Wildair si Sophia Roe, care au peste 300.000 de urmaritori pe Instagram dar si Fariyal Abdullahi, Nasim Alikhani, Lazarus Lynch, Erik Ramirez si Simone Tong.
Selectia celor implicati apartine publicatiei Bon Appétit si lui Marcus Samuelsson, unul dintre cei mai cunoscuti chef-i americani. Pentru a urmari creatiile acestora, revista Vogue si platforma Instagram au creat hashtagul #MetGalaChefs prin care puteti urmari pas cu pas procesul de creatie al meniului. Rezultatul final va putea fi gustat strict de invitatii MET Gala 2021 in seara de 13 septembrie.
Primul mini-film a fost deja postat pe Instagram si include o reteta de sala nicoise fara ton realizata de Sophia Roe.
Decizia de a trece la un meniu realizat din plante a fost influentata si de Eleven Madison Park, faimosul restaurant din New York care a fost premiat cu titlul de „Cel mai bun restaurant din lume”.
Chef Daniel Humm a luat o decizie drastica la inceputul acestui an, cand a redeschis restaurantul si a schimbat intregul meniu pentru a servi strict produse vegane. Motivatia acestuia este legata de efectul pe care exploatarea animalelor pentru carne, oua si lapte o are asupra mediului inconjurator si a incalzirii globale.
Pe langa acest aspect, toti invitatii MET Gala 2021 vor fi nevoiti sa arate o dovada a vaccinarii impotriva Covid-19 si vor purta masti de protectie in interior, cu exceptia momentelor in care vor sta la masa.
Prima zi de luni a lunii mai este considerata drept cea mai importanta zi din lumea modei prin desfasurarea Galei MET. Este un eveniment care include un covor rosu, un vernisaj, o cina caritabila si o petrecere la care sunt invitatii cei mai influenti oameni din showbiz. Pentru al doilea an consecutiv, evenimentul nu a mai avut loc la data devenita deja traditie insa gala din acest an a fost reprogramata pentru 13 septembrie 2021.
Gala MET 2021 ii va avea ca gazde pe Anna Wintour, Tom Ford si Adam Mosseri, CEO-ul Instagram. Lor li se vor alatura patru vedete ale generatiei Z care s-au remarcat in domeniul lor de activitate: actorul Timothée Chalamet, jucatoarea de tenis Naomi Osaka, cantareata Billie Eilish si poeta Amanda Gorman care a recitat versuri in cadrul ceremoniei de inaugurare a presedintelui american Joe Biden.
Gala MET este un eveniment de strangere de fonduri pentru Institutul de Costume al Muzeului Metropolitan de Arta. Este organizat de redactor sef al revistei Vogue, Anna Wintour, si de obicei este programat sa coincida cu deschidere expozitiei anuale de moda a muzeului. Invitatii se intrec de obicei in tinute spectaculoase si reprezinta un anumit designer sau o casa de moda din randul brandurilor de lux europene si americane. Printre ei se numara vedete de top de la Hollywood, directori ai companiilor care detin branduri de retail, designeri si oameni din domeniile creative adiacente modei. Printre cele mai memorabile tinute purtate in istoria galei se numara rochia slip Dior a Printesei Diana din 1996 si mantia galbena a Rihannei din 2015, cu o trena masiva.
In fiecare an, invitatii isi bazeaza tinutele pe tema expozitiei, evenimentul fiind un pretext pentru a atrage oamenii sa viziteze muzeul. In 2019, tema a fost „Camp: Notes on fashion” si a speculat ideea nenaturalului, a artificiilor si exagerarilor din moda. Vedetele s-au imbracat in aproape orice, de la un candelabru la pene, aripi si chipuri umane realizate din ceara. In 2018, tema a fost „Corpurile ceresti: moda si imaginatia catolica” iar invitatii au purtat voaluri, pelerine, cruci si broderii inspirate de hainele preotilor catolici si de icoane.
Mai jos puteti vedea cele mai spectaculoase aparitii de la MET Gala din cei 45 de ani ai evenimentului.
Tema galei se numeste „Independenta Americana” si a fost inspirata din expozitia „In America: lexicul modei” care va fi deschisa pe 18 septembrie si isi propune sa exploreze autenticitatea stilului american in toate formele sale.
Tinand cont de cele patru gazde alese care sunt cele mai tinere din istoria galei, subiectul va fi adaptat pentru a se adresa publicului tanar care este interesat de responsabilitate sociala si de acceptare a oamenilor indiferent de gen, greutate, culoare, rasa, orientare sexuala sau aspect fizic.
Andrew Bolton, curatorul expozitiei, a declarat pentru Vogue ca atentia galei va fi asupra designerilor americani care sunt atenti la aceste subiecte sensibile. Pe 5 mai 2022 va fi deschisa o continuare a expozitiei din toamna care se va numi „In America: o antologie a modei” iar pe 2 mai 2022 va avea loc si o noua gala MET care va celebra momentul.
In lipsa vizitatorilor, expozitia de anul trecut a fost postata online sub forma tur virtual gratuit.
Exista sute de zvonuri legate de felul in care sunt alesi invitatii pentru cea mai spectaculoasa seara din lumea modei, insa Anna Wintour decide lista celor care au voie sa intre pe covorul rosu, sa ia loc la cina speciala si la evenimentul care costa peste 3,5 milioane de dolari in fiecare an.
Un bilet la Gala MET costa intre 30.000 si 50.000 de dolari. O masa rezervata pentru invitatii aprobati de Wintour costa intre 275.000 si 500.000 de dolari. In anul 2015, compania Yahoo a platit 3 milioane de dolari pentru doua mese, de fapt mecanismul invitatilor functioneaza astfel: mogulii din lumea modei cumpara majoritatea biletelor si invita vedetele sa stea la masa lor si sa le poarte creatiile. Banii stransi din bilete si donatii sunt folositi pentru a sprijini Institutul de Costume din cadrul MET care ii poarta numele Annei Wintour din 2014, redactorul sef de la Vogue reusind sa aduca peste 180 de milioane de dolari pentru muzeu.
In lumea modei, Chalamet s-a remarcat prin aparitii neobisnuite pe covorul rosu si a fost numit cea mai influenta personalitate masculina in moda anului 2019.
Este unul dintre putinii actorii de top care nu lucreaza si un stilist, prefera sa colaboreze direct cu designerii avantgardisti care sa-i creeze haine cu imprimeuri si siluete androgine, cu texturi neasteptate. La Globurile de Aur din 2019 a purtat un ham incrustat cu pietre negre iar la premiera filmului „Regele” a imbracat un hanorac realizat in intregime din paiete negre.
Printre cele mai memorabile aparitii ale sale se numara un ansamblu creat de Haider Ackermann pentru aparitia la Festivalul de Film de la Venetia si un costum Alexander McQueen acoperit in intregime cu imprimeuri florale.