Isabela Neamutu este actrta a Teatrului Nottara si poate fi vazuta in “Capcana Mortala” ( regia Alexandru Mazgareanu),  “Figaro” (regia Mihai Lungeanu) sau “Triburi. Codul bunelor Bariere” (regia Vlad Cristache).

Este creatoarea one woman show-ului „Citadela”, o  instalatie audio-vizuala care are ca punct de pornire monodrama „Grounded” de George Brant, un spectacol care povesteste conflictele purtate pe calea aerului, omagiind curajul primelor femei pilot din România. 

In film ati vazut-o in “Pororoca” (regia Constantin Popecu). “Din dragoste cu cele mai bune intentii” (regia Adrian Sitaru), “Francesca” (Bobby Paunescu) si, suntem siguri, ca a fost o bucurie si pentru ea mica colaborare la Cold Mountain (regia lui Anthony MInguella), filmul de Oscar produs la inceputul anilor 2000 in Romania.  

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Sa stii ca ma simt foarte norocoasa sa fi jucat in toate perioadele de „ridicare de restrictii” de pana acum. Iar cea mai tare a fost prima revenire de dupa carantinarea de anul trecut. A fost un moment atunci, in iulie, pe terasa Teatrului Tandarica, la Citadela, sub cerul liber, albastru, plin de pescarusi, cand spectatorii pur si simplu nu se ridicau sa plece acasa. Se stinsesera aplauzele si toti ramasesera pe locurile lor. Eu am iesit din nou si le-am zis ca „e gata, s-a terminat”. Si atunci o voce a zis tare: „E foarte bine aici… eu as mai sta”. Si toata lumea a ras si s-a simtit acel… impreuna. Asa ca nu am nici o emotie legata de revenirea noastra. Stiu ca ei vor fi acolo si ca noi vom fi din nou la inaltime. 100% combustie. Ca intotdeauna.

 Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Dorul de scena e o stare permanenta pentru mine. Scena e, intr-un fel, o a doua mea viata, asa ca ori de cate ori sunt departe de actul acesta al inalnirii cu publicul, simt un fel de neimplinire. Meseria asta e cladita pe relatie continua, concreta, adevarata deci, cu partenerii de scena, dar si cu spectatorii. De asta mi-e cam dor in ultima vreme.

Comunitate, trupa, echipa, familie, chiar sunt niste valori absolut necesare pentru un actor. El n-are cum sa existe izolat, de unul singur. E foarte greu pentru cineva care alege un astfel de stil de a exista. Asa ca eu cred ca tuturor ne lipseste cel mai tare acum sa fim… impreuna.

E un laitmotiv, se pare.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Din fericire, au continuat dublajele la desene animate, chestie care imi place teribil si de care ma ocup cu multa placere. Ca si voice-over-urile. Am studiourile, deci. Apoi, am facut un film, care speram sa aiba premiera anul acesta. Am trecut si pe la “Las Fierbinti”. Se cheama ca am avut treaba. Si cand nu am avut, mi-am facut de treaba. Fiindca mai am si toate lucrurile mele personale, care ma implinesc si ma fac fericita. Dar pe acestea le pastrez pentru un alt articol, despre timpul liber.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat?

Exact ce ziceam. Cel mai greu lucru a fost gestionarea timpului, reinventarea unei rutine care sa ma tina treaza si in forma. Evitarea timpilor morti, asta a fost o provocare. Si ramane.

Incerc sa ii explic Anastasiei, nepoata mea care isi doreste sa devina actrita, ca din 365 de zile dintr-un an, aproximativ 150-200 (asta daca esti pe val) sunt strict legate de meserie. Restul sunt pentru a trai, pentru a cunoaste, a acumula. Pentru castigarea acelei consistente pe care ar trebui sa o aiba un artist adevarat pe o scena.

Auto-motivarea o am in gene, asa am fost crescuta de dinainte sa devin actrita. Lucrul mai greu a fost aplicarea ei acum, in lipsa unui orizont imediat. Nimic nu e imposibil pana la urma. Daca stii cine esti. Si daca ai un tel precis. Dumnezeu da raspuns tuturor celor care ii adreseaza o intrebare. Atat de simplu e totul.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Ma consider o persoana cu discernamant propriu solid, asa ca voi face asa cum imi dicteaza constiinta in conditiile date, respectand, evident, recomandarile…

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Cel mai greu lucru de recastigat dupa o perioada de pauza, pandemica sau nu, este acea prospetime pe care o are un spectacol la inceputurile lui, acea efervescenta a primelor reprezentatii si a primelor descoperiri. Probabil va fi la fel si de data asta, cu exceptia faptului ca de data asta va trebui sa integram cumva si ceea ce suntem noi acum, ca artisti, dupa o perioada atat de dura si de complicata pentru teatru. Din pacate, teatrul ramane un domeniu greu incercat de mai bine de un an incoace, dar exista o forma de rezistenta a lui deloc neglijabila. In primul rand la actori, si tin legatura cu destui ca sa le iau pulsul periodic… si apoi in toate institutiile care au inteles ca e nevoie sa isi adapteze activitatea la prezentul pe care il traim.

Sincera sa fiu, sunt deja foarte curioasa cum se va reflecta aceasta perioada in viitorul apropiat. Cum va arata teatrul acesta, pe care il cunoastem noi sub forma lui de acum. Abia astept.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

(Aici nu e cazul sa raspund, fiindca nu am o asemenea pauza la activ… Multumesc, Doamne!)

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

Imi doresc sa joc tot, sa joc orice, sa joc chiar maine!

Am repetat de curand un spectacol foarte frumos si special in regia lui Alexandru Mazgareanu: „Capcana mortala” de Ira Levin. Alexandru a facut o echipa foarte buna si a reusit sa ne motiveze la lucru ca si cand am fi avut, la sfarsitul perioadei respective, chiar premiera oficiala. Am lucrat bine, cu spor, cu chef, ca in conditii absolut normale, ceea ce se va vedea la spectacol. In plus, am avut din nou noroc cu o reprezentatie unica cu public inainte de „re-inchidere”. Asa ca acesta ar fi o prioritate pentru mine.

Apoi, bineinteles „Citadela” mea (one woman show-ul meu, un omagiu adus primelor femei-pilot din Romania), „Triburi”, „Figaro”, „Magnificul”, „Moliere/eleiroM”, „Disputa” si „Hamlet in sos picant”.