Maria Obretin e o actrita pe care publicul larg o cunoaste mai ales din productiile de televiziune sau din filmele pentru cinema.

De trei sezoane e Gina, sotia personajului Relu ( Serban Pavlu) din serialul HBO „Umbre”, si a mai putut fi vazuta in filmul lui Nae Caranfil „ 6,9 pe Scara Richter”, in „Funerarii fericite” (regia Horatiu Malaele), Octav – filmul inspirat de viata dirijorului Sergiu Celibidache, „Bucuresti- Non Stop” (regia Dan Chisu).

In teatru poate fi vazuta in productiile Bulandra „Ivanov” si „Carousel”, ambele in regia lui Andrei Serban, dar si in productiile independente „Noi 4”, „7 dintr-o lovitura”, scrise si regizate de Lia Bugnar.

E vocea la animatiile traduse in limba romana pentru „Minionii ( personajul Regina Angliei), „Coconut, micul dragon” ( personajul Adele ),  „Monster High: Boo York, Boo York” (personajul Toralei ) , „Teen Days”  (Kaylee).

 

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

 Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

 Am o prietena buna, care spune ca lucram in industria bucuriei.  Da, abia asteptam si noi, si publicul, sa ne revedem, sa ne bucuram unii de ceilalti, sa ne desprindem de grijile noastre si sa traim altfel pentru o ora, doua.  Avem nevoie de aceasta „industrie a bucuriei”, sa ne mai descretim fruntile si sufletele. Nu stiu când va fi, totusi, intâlnirea mea cu publicul. In mediul independent e mai greu sa organizezi spectacole, evenimente cu sala plina doar pe jumatate, pentru ca sunt multe cheltuieli si risti sa vii cu bani de acasa. Asa ca emotiile mele mai au de asteptat. Probabil pâna prin toamna.  Dar ma bucur ca incepem sa ne revenim.

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

 Am trait cu un dor continuu de scena. Inclusiv de orele de dinainte de a urca pe scena si de sentimentul pe care il ai la finalul unui spectacol. In zilele in care joci, te trezesti cu o energie altfel. Indiferent de lucrurile mici sau mai importante pe care le ai de facut peste zi, e in tine ceva ca un mic secret, ca o bucurie, asa, cam cum te simti inainte de intâlnirea cu cel pe care il iubesti. Si abia astepti sa vina seara. Mi-a fost dor de acest sentiment, dor de colegi, de tot hazul de la cabina, de textul „dat” inainte, de ultimii doi pasi inaintea intrarii pe scena, când iti zici „Gata! Hai, Doamne-ajuta!”.

Mi-a fost dor de noi pe scena, de spectatorii care stau cu sufletele si cu ochii pe noi, de hohotele de râs, de emotiile publicului. Dor de energia de la aplauze si de sentimentul de fericire-oboseala-surescitare de la final, când esti epuizat, dar tot ai mai sta la o bere cu colegii.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

 In lockdown am citit, l-am disperat pe Pascal cu plimbarile, am inventat retete, am crescut tot felul de plante si flori pe balcon, am ajuns sa fac pâna si yoga, ceea ce la nivelul meu de rabdare a fost o mica performanta! 

Din mai am inceput sa am tot felul de joburi, multe online, inregistrari. In toamna am pregatit un spectacol, care e gata, dar nu a avut cum sa iasa la public, fireste. A fost deocamdata inregistrat si difuzat online. Au urmat apoi câteva spectacole jucate si transmise live, tot online. A fost o experienta tare interesanta, eram doar noi si oamenii de la camere. Dar stiam ca mii de oamenii ne sunt alaturi, de la ei din fotolii, de acasa. Ne-au urmarit români din toata lumea, ne-au trimis mesaje oameni din Siberia, din Australia, Canada, români care nu mai fusesera la teatru de la plecarea din tara. Cu siguranta este una dintre experientele pozitive din aceasta perioada incâlcita.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

 Mie nu-mi place deloc in viata sa stau! Sunt genul care si in vacante alearga dintr-un loc in altul, spre exasperarea celorlalti. Nu am stare, ma enerveaza statul degeaba. In plus, mie imi place imens munca mea, iar in ultimii ani am fost ocupata, aveam agenda plina, e greu sa vezi cum dispare agenda. Asa ca m-am ocupat. Mici joburi, cursuri online de teatru, am mers la un curs de canto. Intotdeauna mi-am dorit sa invat sa cânt. Cântam cu inconstienta nestiutorului atunci când aveam de cântat in spectacole.  Acum am avut timp sa invat, sa imi dezvolt aceasta abilitate. Libertatea apare abia atunci când esti sigur de notiunile de baza, de portile prin care treci si te lasi liber sa ti se intâmple lucrurile.

Sigur, nu a fost o perioada simpatica. E greu sa stai un an si ceva departe de scena, e frustrant. Pe de alta parte, ma consolam si cu gândul ca undeva, la Hollywood, pâna si Maryl Streep sta! :))) In lockdown ma mai uitam la ea pe retelele de socializare, o vedeam seara cum mai sta la un pahar de vin cu prietenele. Practic, in sfârsit, aveam aceeasi viata.  Putem spune ca a fost o perioada in care am facut tot atâtea filme câte au facut si Meryl Streep, Brad Pitt sau De Niro: niciunul!

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Sunt vaccinata. Port masca acolo unde este nevoie. Sunt atenta, fara a duce lucrurile la extrem. In toamna am lucrat alaturi de colegii mei, respectând regulile, si nu am avut probleme.  Acum, deja suntem multi vaccinati, va fi mai usor pentru toata lumea.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Sigur vor fi repetitii. In functie de dificultatea spectacolului, de cât de jucat a fost inainte, pentru ca sunt spectacole pe care le joci de ani buni, le-ai putea juca la orice ora. Dar ai nevoie de repetitii, sa-ti cureti „organul”, sa te reconectezi la energia spectacolului, sa-ti simti colegii. Anul asta greu nu ne-a lasat neschimbati. Trebuie sa ne reimprietenim noi cu noi, si noi cu spectacolul. Poate sa iti iasa dintr-o repetitie asta, sau din mai multe, depinde de proiect.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Nu stiu, eu ma bucur si am emotii la fiecare spectacol. Dar, probabil, dupa aceasta (prea) lunga perioada de pauza, am adunat in noi multa energie si abia asteptam sa fim pe scena.

Cred ca nerabdarea e mare si pentru actori si pentru spectatori. Pariul ar fi sa iti tii tumultul in frâu si sa faci lucrurile asa cum ti-o cere spectacolul, asa cum era el acum un an, nu sa il alterezi tu cu emotii care nu au legatura cu el.

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

 In fiecare spectacol, rol, e sufletul meu, nu pot sa aleg. Abia astept sa imi fac meseria. Pentru asta am muncit mult, m-am pregatit, m-am antrenat. A fost un an greu si frustrant, iar „industria bucuriei” a fost lovita crunt.

Unul dintre cele mai emotionante momente a fost anul trecut la GOPO. Ma bucur ca organizatorii au avut curajul sa tina evenimentul si ca au facut-o atât de bine. Eram toti cu masti, desi in aer liber, stateam cât se putea de departe unii de ceilalti, dar ne imbratisam din priviri, ne dadeam mâinile, ne simteam emotia, bucuria. Stiam toti cât e de greu, nu era nevoie de multe cuvinte. Ne sustineam din priviri si ne bucuram unii de ceilalti. E o industrie plina de orgolii, desigur. Dar in momentul acela eram ca o mare familie care trecea elegant si cu demnitate prin momente grele.

A fost un an de supravietuire. A contat mult un telefon, un sfat, o mica speranta.  Inca este, cred. Imi doresc sa ne revedem cât de curând pe scena sau la filmari, facând ceea ce ne place cel mai mult!