Mihai Calin este nominalizat la premiile Gopo pentru cel mai bun actor in rolul principal pentru rolul din filmul “5 minute” in regia lui Dan Chisu.

Cei mai multi dintre spectatori il stiu pe Mihai Calin din rolurile din serialele de televiziune (cel mai recent “Adela”, “Sacrificiul”) sau din spectacolele de la Teatrul National (No Man`s Land, Furtuna, UFO etc)

Este castigatorul premiului UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru Caliban din  spectacolul Furtuna, regia Alexander Morfov.

Dar dincolo de activitatea lui in teatru, film si televiziune, Mihai Calin este foarte implicat in viata civica si isi exprima adesea opiniile foarte puternice.

Intr-o serie de interviuri speciale dedicate nominalizatilor Gopo 2021, Urban.ro a stat de vorba cu Mihai Calin despre rolul din „5 minute”, despre proiectele la care lucreaza acum, dar si despre relatia cu fiul sau si despre pasiunea lui pentru lectura.

Cum l-ai descrie pe personajul din filmul „5 minute”?

Imi este deja destul de indepartat pentru ca a trecut ceva vreme de cand l–am facut. E un cetatean oarecare, cum sunt foart multi in jurul nostru, care are niste convingeri puternice, din care nu prea il scoti si care crede ca are dreptate.

Cred ca la sfarsit simte o oarecare fisura in tot construct lui de bun cetatean, asa cum se crede el, pentru ca fara indoiala oamenii isi gasesc argumente si motivatii pentru orice si refuza sa fie sinceri cu ei insisi. Simte ca ceva n-a fost bine din ceea ce a facut, numai ca e foarte greu sa recunoasca asta.

Pe de alta parte, tu – dincolo de povestea de pe ecran – esti exact in directia opusa. Super voluntar in a ajuta, anti discriminare. Cum ai facut sa-ti placa de personajul acesta?

Am facut un mix de persoane pe care eu le cunosc, prieteni, cunostinte. Am avut la un moment dat un conflict cu niste prieteni foarte buni pe o anumita tema si, nu vreau sa par principial, dar mi s-a replicat “bai, a trebuit sa facem lucrul ala, tu nu vezi in ce tara traim, nu vezi ce e intampla in jurul nostru?!”. Si n-am fost de acord, dar ei asa si-au construit o motivatie.

Am incercat sa fiu aproape de acest mod de gandire, mai ales cand acest Nicu Holban este militar, e un om curajos  – se si povesteste acel fapt cand el a salvat niste oameni neindeplinind ordinele la punct si virgula. El are o parere buna despre el: eu am facut, eu am merite, eu sunt drept.

Pe de alta parte, sunt foarte multi oameni in jurul meu, chiar si actori, care apropos de LGBT, nici nu vor sa auda. Asa ca, pur si simplu, m-am inspirat din acesti oameni cu care am vorbit.

Mi-am asumat pentru bucatica mea de film, aceasta identitate, aceasta gandire. Bineinteles ca nu sunt de acord cu ea, dar ea trebuie pusa pe firmament. E adevarat, asa ne-am gandit cu Dan Chisu, ca personjul sufera o fisura in povestea asta, mai ales din conflicul cu fiica lui, adolescenta.

Conteaza nominalizarea la Gopo?

A fost in primul rand foarte surprinzatoare chiar nu m-am asteptat deloc pentru ca, sincer, nu consider ca am facut un lucru remarcabil; este ok dar nu e ceva remarcabil. Si m-au surprins. Dar m-am bucurat, mai ales ca am ocazia destul de rar sa fac film, nu pot sa spun ca am o cariera solida in film. Sunt destul de rare participarile si sunt roluri destul de mici; dar nu conteaza asta, nu e cine stie ce frustrare…

• 

• 

Ceea ce pui pe facebook despre cum mergi cu fiul tau sa faceti voluntariat, sa fiti implicati in actiuni civice, din “afara” se vede ca si cum ai fi antrenorul lui pentru viata. Cum se vede de la tine?

M-am gandit foarte mult la relatia cu fiul meu pentru filmul asta. Exista o poveste in film, Holban ii si spune sotiei ca “n-am incredere in ea”, despre fiica lor. Este un fel de a trai groaznic, n-as putea trai asa, sa nu ai incredere in sotia ta sau in copilul tau. Sigur ca ai niste griji, dar sa nu ai incredere este infiorator.

Acasa cred ca iau ceva si din cum am trait in relatia cu tatal meu care, sigur ca nu avea asa de mult timp sa vorbeasca cum vorbesc eu cu fi-miu, dar mi-a dat foarte multa incredere si m-a scolit pentru viata. Pe copil il ajuti sa-l pui in diverse situatii, sa-l pui sa faca diverse lucruri – in cazul in care ii plac bineinteles, nu sa-l obligi – pentru ca, mai tarziu, el sa aleaga in cunostinta de cauza ceea ce ii place sa faca, ceea ce trebuie sa faca.

Mi se pare foarte important pentru tineri sa iasa din bula lor –  gasca de prieteni si familie – si sa faca lucruri diferite. Si pentru ca traim intr-o societate de consum, sa vada cum traiesc altii mai bogati si ce fac cu bogatia asta, sa vada cum traiesc altii mai saraci si cu ce se intampla cu ei. Si sa se gandeasca cum pot sa ajute pe cineva. Intotdeauna sa te gandesti si la altii, nu numai la tine, asta mi se pare foarte important.

Sigur ca fiul tau intelege notoritatea ta, dar intelege cat iti asumi tu prin faptul ca esti vocal social si iti spui atat de franc parerea si la teatru, si politica? Intelege cat e de important acest curaj al tau?

Cred ca da. Avem destul de des discutii despre asta. Uneori, cand aude cate o apreciere pentru mine din partea unui coleg de-al lui, vine si zice “bai, dar tu esti vedeta, tu stii ca te admira nu stiu cine”. Glumim pe tema asta.

 Sunt mandru de el. Chiar in povestea cu LGBT-ul, mi-a spus ca a avut un conflict verbal cu un amic care vazuse pe youtube ceva cu un tip care dansa sau canta si a facut o observatie dura ca ar fi gay si alte remarci. Mi-a povestit ca i-a spus ca de fata cu el sa nu mai foloseasca asemena aprecieri. Si a venit cu argumente foarte simple si de bun simt: l-a intrebat pe amicul lui “ce ti-a facut tie omul asta? Cu ce te deranjeaza in demnitatea ta, in gandurile tale?”

Mi se pare minunat ca e asa. Noi ne-am format unii pe altii in acest mic grup de trei oameni ai familiei noastre (el, sotia mea si cu mine), toti semanam intre noi. Copiii, fara sa vrea, preiau din ceea ce vad in casa.

Ce ai facut in perioada pandemiei ca sa-ti tii mintile acasa?

A fost destul de greu. Am filmat dar nu toata perioada, primele cateva luni nu am filmat. Dar a fost destul de greu, plus ca m-am scos din priza. Acel lockdown de la inceput l-am vazut ca pe o binecuvantare, ca pe ceva pozitiv, o luna, o luna jumatate, pentru ca m-am odihnit, am citit, am vazut filme ca toata lumea, dar dupa aia a fost prea mult. Si izolarea e buna o perioada, dar noi suntem animale sociale trebuie sa comunicam…

A fost o perioada lunga in care nu s-a facut nimic si se putea face. Eu, de exemplu, am propus dar nu s-a acceptat, sa tinem in grupuri mici, cu pastrarea distantei, intalniri in care sa vedem niste filme documentare cu metodele de teatru – de la Actor’s Studio, Lee Strasberg, Uta Hagen, Michael Cehov… Era un moment in care nu puteai sa faci productii noi, dar era un moment de reflexivitate in care puteai sa fac niste pasi in spate, sa te intorci un pic la baza meseriei, sa discuti despre ea, sa vezi tot felul de alte lucruri.

• 

• 

• 

Ce proiecte pregatesti acum?

La teatru e un spectacol pe care o sa-l faca Alexandra Badea. Stiu ca a facut acum de curand la Sibiu un spectacol si urmeaza sa faca la noi. La sfarsit de august incepem lucrul, in jur de 1-5 octombrie sa facem premiera; astept cu nerabdare lucrul cu ea.

Am mai avut niste filmari, la un film al lui Alexandru Belc, un rol mai micut. Un film care are o poveste foarte misto despre un grup de adolescenti. Eu joc tatal personajului principal. Ei sunt in clasa XII-a, in 1973 care sunt pasionati de muzica si asculta emisiunea Metronom al lui Cornel Chiriac la Europa Libera. Si au o experienta dura cu securitatea statului roman cand sunt pusi sa faca niste alegeri. Am filmat luna trecuta, dar cu siguranta va aparea anul viitor. Se numeste „Metronom”.

In timpul asta, am mai avut filmarile la serialul „Adela”, care m-au salvat, apropo de echilibru, in mare masura … Pe mine m-a bucurat lucrul aici, cu toate ca toata lumea stie ca in televiziune se fac lucrurile mult mai scurt decat in cinema, si mai rapid.

Prezenta ta din social media este foarte soft, dar in acelasi timp cand ai ceva foarte important de zis, esti acolo. Cum iti administrezi partea asta, cat esti de constient de puterea social media?

Mi-am facut Instagram de curand cu colegii de la serialul asta, dar nu, nu sunt activ pe instagram, nici nu prea ma intereseaza cum se fac lucurile acolo. Dar facebook-ul e foarte important, si ma gandesc doar la meseria noastra de actori. Imi aduc aminte cum am inceput noi; un tanar actor in anii 90- 2000 nu avea posibilitatea sa se faca cunoscut absolut deloc, doar daca aveai sansa sa ti se ofere un rol intr-o piesa sau intr-un film care devenea cunoscut, iar despre tine se afla prin ceea ce e scria in presa.

Acum lucrurile s-au eliberat foarte mult pentru ca multi actori au sansa prin facebook, prin Instagram, sa se arate, sa se faca cunoscuti si e un lucru benefic….

Dar tu esti foarte discret in social media, apari doar cand ai ceva importabt de spus…

Asa am fost noi crescuti. Poate ca este si o tara a comunismului. Eu nu pot sa spun despre mine ca sunt un tip foarte modest, un insingurat. Nu. Dar am o modestie a meseriei. Apoi nu vreau sa ma dau cu parerea despre tot… Numai cand simt eu un prea plin si nevoia imperioasa de a spune ceva, m-am sufocat si trebuie sa spun si eu ceva, dar altfel… Noi am fost crescuti altfel – generatia mea de actori –, noi am trecut prin Podul lui Catalin Naum…

Si ati invatat smerenia fata de meserie de la domnul Naum

Exact. Un fel de umilinta buna fata de meserie. Am crescut cu ideea ca actorul trebuie vazut pe scena si atat. Naum ura ideea de vedeta. Si eu la fel, nici cand am fost la Protv pe la inceput, nu eram foarte confortabil cu chestia asta.

Dar si acum cred ca e recunoaste lumea pe strada.

Da, si imi face placere, cand imi zambeste cineva si ma saluta. Sunt actor, dar nu sunt asa cu pieptul bombat in fata “uitati-va la mine”. Prietenii imi spun “cand iesi la aplauze la teatru, parca iesi la taiere”.

Imi place ca publicul aplauda, te hranesti din asta e un fel de recunostinta, dar … Eu am destul de mari pretentii, in general, si stiu ca e foarte dificil sa faci un lucru de valoare intradevar. Si chiar daca sunt aplaudat, eu stiu daca acel lucru a fost intradevar de valoare sau a fost ok, sa zic… Sunt destul de sever cu mine in profesie.

Vorbim putin despre ce citesti? Pentru ca esti un cititor foarte constant si pasionat.

Chiar in momentul asta citesc “O istorie a Germaniei moderne de la 1800 pana in prezent”. Istoria este o pasiune a mea din copilarie; daca nu as fi fost actor, as fi fost profesor de istorie. E o poveste despre oameni, asta mi se pare istoria. Cei mai buni profesori de istorie sunt cei care o predau copiilor ca pe o poveste, nu ca pe o suma de cunostinte despre date, batalii.

In perioada pandemiei am citit o carte pe care o vanasem demult – Dulcele bar.

Am mai citit  Yasmina Reza – Fericiti cei fericiti, Amos Oz mai multe – as citi Amos Oz oricand, si sotia mea e mare fana Amos Oz.

Am mai citit Liudmila Ulițkaia: A fost doar o ciuma; Soniecika, Olga Tokarczuk: Poarta-ți plugul peste oasele morților, Ahmet Altan: Nu voi  mai vedea lumea  niciodata, Andrei Makine: Fiica unui erou al Uniunii Sovietice. Sunt lucruri foarte diferite, diverse… dar si  cititul, depinde de perioade, uneori ma lenevesc, ma las in voia televizorului, ma uit la filme. Nu sunt foarte disciplinat cu cititul, asta in niciun caz.

Dar am redescoperit placerea lecturii cand citesti ceva iti place atat de mult, incat citesti din ce in ce mai lent, ca sa nu se termine. Si-am citit recent o carte care mi-a placut atat de mult incat nu mai voiam sa ma opresc: Richard Ford- Viata salbatica. E un scriitor care a fost si la noi la Festivalul de la Iasi, are o scriitura foarte speciala, foarte diferita de parca personajele spun tot ce gandesc.

Legat de pasiunea cu care citesti, putini stiu ca esti prieten foarte bun cu Filip Florian, unul dintre cei  mai bun scriitori contemporani romani. Cum v-ati  imprietenit?

Am fost vecini de cartier in Drumul Taberei si am facut acelasi liceu, Mate Fizica nr 4 de la Magurele. El era mai destept, era bun la matematica (rade). Am fost in clase diferite, in acelasi an de studiu. E fix cu trei luni mai mare decat mine, el e 16 mai, eu sunt 16 august – 1968. Mergeam cu acelasi autobuz la liceu, asa ne-am cunoscut si ne-am simpatizat unul pe altul.

Acum tu ii citesti cartile, iar el vine la spectacolele tale?

Sunt unul dintre privilegiati, el imi trimite parti din manuscris, dar nu vreau sa zic ca discutam pe tema scrierii lui. Si eu si sotia mea – pentru ca ii trimite si sotiei mele – ii trimitem cateva vorbe, nu dezbatem foarte mult. Dar e un gest de mare incredere sa trimiti cuiva fascicole din manuscrisul tau…

In ultima vreme ne-am vazut mai rar, sincer sa fiu. E firesc, facem lucruri total diferite. El are nevoie, cand scrie, de izolare, eu  indiferent ca e teatru, film, sau televizine, depind de niste echipe. Dar, bineinteles, ca vine la orice premiera sa le vada…

Te mai intreb ceva, pentru ca din aceasta discutie mi-am dat seama ca esti aspru cu tine. Daca te uiti inapoi la ce ai facut, si ti-ai fi recunoscator pentru ceva, pentru ce ti-ai multumi?

Ufff, e greu; serios. Cei care afla despre mine ca am facut politehnica si m-am lasat, spun “ce curaj ai avut”. Dar nu, nu n-am avut niciun fel de curaj, pur si simplu ceea ce se spune ca meseria – vocatia – te alege, poate sa fie adevarat.

Ce am simtit eu a fost atat de puternic, incat nu pot sa spun ca imi multumesc eu mie ca am fost perseverent si mi-am vazut de aceasta chemare. A fost atat de puternica incat eu nu am facut decat sa o urmez.