Teodor Corban este nominalizat la Premiile Gopo 2021 pentru cel mai bun actor intr-un rol principal din „Urma”, productie lansata in Romania cu 6 zile inaintea primului lockdown din martie 2020. 

Actorul nascut in Iasi in 1957 a mai fost nominalizat in 2007 pentru rolul Virgil Jderescu din „A fost sau n-a fost” in regia lui Corneliu Porumboiu si a castigat trofeul in 2016 pentru rolul Costandin din „Aferim” in regia lui Radu Jude.

A absolvit Institutul de Teatru de la Bucuresti in 1985 la clasa maestrului Dem Radulescu si este angajat la Teatrul National Vasile Alecsandri din Iasi. Dupa aproape 30 de ani de teatru, a debutat in filme cu rolul din „A fost sau n-a fost”, iar succesul lungmetrajului la Cannes unde a luat castigat 2 trofee l-a propulsat drept unul dintre preferatii regizorilor romani. Ulterior a jucat in „California Dreamin'”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Dupa dealuri”, „Pozitia copilului”, „Aferim”, „Alice T.”, „6.9 pe scara Richter”.

La televizor l-ati vazut intr-un episod din „Atletico textila”, in „Lombarzilor 8” acolo unde l-a cunoscut pe Dorian Boguta, in „Ai nostri” unde a jucat rolul lui Sandu, in „Umbre” in rolul lui Anghel si in „Mangalita” in rolul lui Stelian Manole.

Intr-o serie de interviuri speciale dedicate nominalizatilor Gopo 2021, Urban.ro a stat de vorba cu Teodor Corban despre rolul din „Urma”, despre cum l-a schimbat trecerea de la teatru la film si despre cum priveste reactiile publicului, criticilor si presei la prestatiile sale actoricesti.

• 

• 

Sunteti la a treia nominalizare la premiile Gopo si aveti deja un trofeu Gopo in palmares pentru Constandin din „Aferim”. Cum ati aflat de noua nominalizare?

Am aflat de pe Facebook. Marile vesti apar de unde nu ma astept. Mi-amintesc ca nominalizarea la Berlinale pentru cel mai bun actor mi-a fost anuntata la telefon de un ziarist de la Agerpres la 8 dimineata, eram somnoros, credeam ca e o farsa.

Cum se simte rolul acesta la aproape 4 ani de la filmari si un an de la lansarea filmului in Romania? V-a ramas o impresie anume despre impactul pe care l-a avut, tinand cont de faptul ca are 12 nominalizari la Gopo anul acesta?

Nu cred ca sunt chiar 4 ani, mai putin dar oricum nu mai am impresiile atat de proaspete. Eu sunt cusurgiu de felul meu si ma mira de fiecare data impactul pozitiv la jurii. Poate pentru ca inauntrul meu astept mai tare impactul la public. El mi se pare adevarata tinta si, din pacate, aceasta tinta e indepartata in Romania, din cauza infrastructurii, mai ales.

Ati jucat mai multe roluri de politist-comisar, cum ati reusit sa il diferentiati pe „Mihnea Nicoara” de cliseele occidentale, care au fost provocarile acestui rol? 

Cu toate ca e un rol principal, personajul Mihnea nu a fost cea mai generoasa partitura in contextul povestii. E un soi de raisonneur, deci destul de ingrat din punctul meu de vedere. Dar si eu si Dorian Boguta am incercat sa-l umanizam ca sa nu ramana doar un concept.

Mereu spuneti ca „ati avut sansa” sa fiti luat in filme de Corneliu Porumboiu sau de alti regizori. Insa regizorii se lupta ca sa va aiba in filmele lor si insista – asa cum a fost si cazul „Aferim” – pana la luni intregi sa jucati un rol pe care si l-au imaginat de la inceput pentru dumneavoastra. Cum va convinge un rol sau un regizor?

Cred ca afirmatiile dvstra sunt un pic prea entuziaste. Nu avem propriu-zis o industrie cinematografica, multe lucruri se intampla aleatoriu, distribuirile mele tin de hazard si de simpatie. Am intrat intr-un sistem in care, ce-i drept, am dovedit ceva calitati si practic sunt pe lista scurta pentru multe productii. Dar pana am ajuns in partea asta a durat si a durut. Adica, pe scurt, nu e foarte drept. Ma gandesc aici la acei multi actori romani care ar putea face treaba buna dar nu sunt bagati in seama.

Pe Dorian Boguta, regizorul si scenaristul „Urma” il stiti inca din 2006 cand ati jucat in „Lombarzilor 8”. V-a distribuit atat in scurtmetrajul lui de debut –  „De azi inainte” dar si in lungmetrajul lui de debut – „Urma”. Cum a fost sa lucrati cu el din nou si cum primiti astfel de complimente?

Boguta are scoala buna, are fler, comunic cu el pe aceeasi dimensiune de unda si cred ca scrie foarte bine scenariile. Chiar daca as vrea sa fiu critic cu el, nu pot. Sunt la al doilea film al lui in care joc. La primul am luat premiu de interpretare iar acum sunt nominalizat la cel mai bun actor. Ce sa zic? Sa ma mai ia.

La randul lui, Dorian Boguta a raspuns despre afinitatea pe care o are pentru domnul Corban intr-un interviu pe care ni l-a acordat zilele trecute.

In ultimii 15 ani ati jucat intr-o mare parte din cele mai premiate si cunoscute filme romanesti, premiate si difuzate atat in Romania dar si la multe multe festivaluri internationale. Ati fost pe covorul rosu si la Cannes si la Berlinala, mai aveti emotii la premiere?

Emotiile fac parte din meseria noastra. Am emotii cand repet, am emotii cand filmez si evident ca am emotii cand vad prima oara filmul. Si mai ales la finalul proiectiei, cand sunt chemat pe scena cu toata echipa. Stiu atunci, dupa cantitatea de aplauze, daca am fost in regula cu prestatia mea sau nu.

Va influenteaza parerea pe care o au oamenii din industria cinematografica, criticii de film despre modul in care va vedeti rolurile?

Conteaza ce se spune despre tine, e normal, criticii sunt un barometru necesar. Dar cel mai mult contez pe intuitie si pe auto-control. Cel mai mare critic al meu sunt eu.

 Multe dintre rolurile pe care le-ati avut in filme au ceva in comun, regizorii v-au distribuit deseori in roluri de comisar-politist (Urma), procuror (In pronuntare), inspector de politie (Dupa dealuri, Bora Bora), primar (Calatorie la oras, Epoca de Aur) si chiar secretar de stat (California Dreamin). Ce anume credeti ca va atrage spre astfel de roluri?

Pe mine nu ma atrage sa joc in acelasi tip de personaj, chiar lupt contra cliseelor. Dar cred ca e o karma a actorilor sa fie distribuiti acolo unde le este la indemana regizorilor. Nu prea risca lumea sa te vada si altcumva.

Majoritatea sunt rolurile unor personaje cu autoritate care ies in fata si „fac legea”. Insa dumneavoastra sunteti foarte modest si nu va place sa iesiti in evidenta. Aveti niste modele de oameni pe care ii urmati cand construiti personajele? 

Cand un fac un rol nu sunt interesat de efectul pe care sa il aiba in afara. Autoritatea, severitatea sunt date de obicei de functie, de conjunctura, de rezultatul actiunilor sale. Ma framanta ceea ce se intampla in interiorul omului pe care il joc, contradictiile din corpul lui, vulnerabilitatile si incertitudinile sale. Pentru ca doar asa am sansa de a realiza un personaj viu, neprevizibil.

Aveti o cariera extraordinara in care succesul a venit in timp, s-a construit rol cu rol. Pare ca ati avut rabdare ca lucrurile sa se intample la timpul lor. A fost un moment in care v-ati dorit ca sa se intample mai repede, sa „explodeze” totul? 

Probabil totul s-a intamplat asa cum trebuia sa fie. Totul a tinut de sansa. Dar si de flerul meu de a fi pe faza atunci cand sansa a venit. Si mai cred un lucru: faptul ca sansa aia mare inca nu a venit. O astept, sper sa ma prinda valid.

De ce ati ales sa ramaneti la teatru in Iasi si nu ati venit catre Bucuresti?

Bucurestiul ma oboseste, cred in descentralizare. Nu tot ce se face la Bucuresti e in varful piramidei. In afara de actorii realizati, acolo exista si o gramada de rateuri, despre ele nu vorbeste nimeni. Nu locul il face pe om, ci viceversa.

Ati povestit intr-un interviu ca filmul v-a ajutat sa jucati mai bine in teatru. Ati putea sa detaliati cum s-a intamplat acest lucru, ce a adus filmul in plus?

Jucam „mai gros” in teatru pana a aparut filmul. Cumva eram nevoit de sala mare a Teatrului National din Iasi care are aproape 800 de locuri. Trebuia sa ma aud, sa ma vad pana in ultimul rand. Filmul te obliga sa recurgi la mijloace mai rafinate, mai distilate. Sa joci mai ca la sali de tip studio unde publicul iti simte pana si porii.

Fara sa constientizez la inceput, dupa primul film, ceva in mine s-a transformat, am cautat mult mai mult decat inainte. Am cautat adevarul, sinceritatea, lucrul viu. Si… curios, se pare ca mi-au iesit lucrurile mai bine.

Cum se simte mandria de a fi pus pe piedestal cand castigati un premiu, de a fi dat exemplu colegilor din breasla pentru un om caruia ii place sa stea in banca lui si sa isi faca treaba cat mai bine?

Nu cred ca sunt un exemplu, nici n-as vrea. Piedestalurile marca Romania sunt luate in deradere. Modelele sunt de obicei in vest, peste ocean. Si eu, cand eram tanar, admiram actori de pe alte meleaguri, actori rusi, francezi, americani. Din pacate, cultura autohtona inca nu e un model.

Ati schimbat modul in care jucati de cand ati inceput sa regizati spectacole de teatru?

De cand regizez, destul de rar ce-i drept, cred ca sunt un actor mai destept. In sensul ca percep ansamblul mult mai bine. E un exercitiu foarte util si benefic actorului din mine. Regizand, inteleg si mai profund rostul actoriei. Insa nu imi doresc sa fiu regizor, ipostaza asta a aparut doar pentru a experimenta o alta latura a actoriei.

Ati avut o premiera de teatru mai dificila in ultimul an cu „Unchiul Vanea” in regia lui Claudiu Goga. Spectacolul a fost impartit in 2 seri diferite din cauza regulilor impuse de pandemie. Cum a fost reintalnirea cu publicul?

A fost o experienta traumatizanta. E ca si cum, ca la seriale ieftine, cand s-o omoare pe eroina principala, intra publicitate. Dar la TV se reia filmul dupa 5 minute. Insa la teatru se reia abia maine seara. Plus ca nu stiu daca erau aceeasi spectatori.

Cum a fost perioada pandemiei pentru dvs, ce ati facut ca sa va mentineti echilibrul?

Ca sa n-o iau razna, am scris. Am un scenarizat un text foarte interesant al lui Luigi Lunari – „Trei pe un balansoar”, apoi l-am pus in scena si am jucat si eu in el. Toti eram cu masti, cu dezinfectante, bineinteles. Si l-am jucat in afara salii de teatru, in curte, in conditii improprii dar cu mare priza la public. A fost un compromis necesar si benefic sanatatii noastre mintale.