#TurismCultural La Brasov se canta muzica clasica si jazz in piete si mall, iar la Biserica Neagra sunt concerte de orga in fiecare weekend
Daca aveti in plan o excursie la Brasov curand, programul cultural se regaseste pe strazile orasului. In aceasta vara, in spatiile publice deschise din Brasov, Filarmonica si Opera brasovene au pregatit localnicilor si turistilor un program variat, care va include si muzica clasica, jazz, muzica de film, interbelica, precum si spectacole pentru copii.
Concertele si spectacolele au loc atat in zona centrala a orasului – Piata Sf. Ioan si Piateta Brassai, dar si in cartierul Bartolomeu – Avantgarden si in mall-ul din Centrul civic.
Opera le va oferi spectatorilor Gala Verdi, dar si Gala Eugen Doga, un spectacol de balet si spectacolul pentru copii „Povestea papusilor si a printesei Maya”.
Programul concertelor este variat si cuprinde mai multe genuri muzicale, in weekend fiind disponibil publicului un concert simfonic „360 de ani de muzica in 3600 de secunde”, avandu-l ca solist pe violonistul Florin Ionescu-Galati, iar duminica se va desfasura concertul „Opereta, dragostea mea”, ambele evenimente fiind programate de la ora 19.00.
Si la Biserica Neagra din Brasov exista concerte in fiecare weekend din aceasta vara, fiind incluse intr-un festival de orga.
Redactia locala a publicatiei Adevarul noteaza ca Biserica Neagra din Brasov reia o traditie neintrerupta din 1953, festivalul Organ Nights, un festival al muzicii clasice interpretate la orga, dar si alte instrumente interesante, ca de exemplu o orga portabila, un instrument care a fost utilizat cu preponderenta in Evul Mediu. Acesta functioneaza asemanator unei orgi normale, dar are in plus un burduf care este actionat chiar de interpret, cu mana dreapta, in timp ce mana stanga actioneaza claviatura.
Din 26 iunie si pana in 25 septembrie, in Biserica Neagra va avea loc in fiecare weekend cate un concert eveniment la orgile care vor fi anul acesta in interiorul bisericii.
„Concertele o sa se desfasoare in fiecare sambata seara, de la ora 18:00, pana in luna septembrie. O sa dureze circa 60 de minute si o sa va prezentam un program variat, cu piese de Bach si alti compozitori importanti, cantate la mai multe orgi, iar, cateodata, si la cateva instrumente mai deosebite”, a dezvaluit reprezentantul Bisericii Negre, Thomas Ziegler, citat de Adevarul.
Cei mai multi dintre cei care vor canta in acest an la festival sunt tineri interpreti romani, insa vor exista si oaspeti straini din Franta sau Statele Unite ale Americii. Anul trecut, festivalul s-a desfasurat online, iar anul acesta, datorita faptului ca le-a ramas aparatura, concertele se vor transmite prin live streaming.
Toate concertele din aceasta stagiune sunt parte integranta a conceptului INSPIRATIO by history & music, un concept lansat anul trecut de catre Biserica Neagra, cu misiunea ocrotirii si punerii in valoare a patrimoniului acestui monument. Costul unui bilet este de 20 de lei, iar copiii au gratuitate. In acest moment, din cauza contextului pandemic, la concerte pot participa cel mult 400 de persoane.