Urban.ro a lansat prima carte despre un festival, “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, care poate fi descarcata gratuit de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” contine zeci de povesti emotionante de la Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Bujgoi Giurgiu si multi membri ai echipei TIFF, dar si ale actorilor invitati si este un proiect realizat cu sprijinul Mercedes, masina  oficiala a festivalului cea care i-a purtat pe toti marii invitati din festival catre premiere, intalniri cu publicul sau serile de gala.

Iata cateva dintre marturisirile lui Cristian Hordila, managerul festivalului care in urma cu 20 de ani s-a lasat greu convins sa fie … voluntar la TIFF.

Cum ai ajuns sa lucrezi in echipa festivalului?

Un coleg, prieten din camin, care coordona pe vremea aceea departamentul de voluntari, m-a contactat. Nu stiu daca a vazut ceva in mine sau, pur si simplu, nu gasea oameni, dar s-a tinut foarte mult de capul meu si al altui prieten: sa venim la festival, sa fim voluntari. Cred ca a fost mai greu cu mine, pentru ca eu veneam de la Severin si nu auzisem termenul de voluntariat. Nu intelegeam cum sa ma duc sa muncesc pe gratis. Era in 2005.

Ce job ai avut prima data?

Am fost voluntar la depozit, lucram impreuna cu coordonatorul de depozit si inca un coleg, tineam gestiunea si caram materiale de suport, mutam lucruri dintr-o parte in alta dupa cum erau solicitate de departamentul logistica.

De ce te-ai reintors si in anii urmatori, si ce alte job-uri ai mai avut pâna la manager de festival?

A fost un fel de dragoste la prima vedere. I-a luat mai mult sa-mi explice cu voluntariatul, dar când am ajuns in birourile TIFF, m-am indragostit foarte tare de atmosfera; era ceva inexplicabil de agitat si de antrenant in acelasi timp. Am trecut apoi la logistica generala, anul urmator am fost asistent coordonator de voluntari, m-am imprietenit cu Mako ( n. red Anca Macoviciuc) si am fost un fel de guru in Excel pentru ca avea tot felul de probleme cu miile de tabele pe care le facea.

Dar tu vii din zona de scoala reala, din zona matematicii?

Da. Sunt genul care ti-ar spune ca matematica e o arta si e foarte creativa. Am fost olimpic dar nu intre cei care rup normele, imi asum ca am fost la un moment dat bazat pe interesul de a-mi lua notele si a-mi motiva absentele, dar matematica in sine imi placea foarte tare.

Revenind la festival, am fost asistentul lui Mako la acreditari. Un an mai târziu m-am trezit cu un telefon de la Oana care, cum are ea asa harul de a vedea niste oameni, mi-a spus sa merg sa coordonez departamentul de ticketing. Ii spusese lui Tudor ca stiu cu cifrele, cu banii, sunt oltean ambitios, ce ii mai spusese ea acolo (râde)… Cumva, nu stiu  de unde mi s-a dat incredere in acest nou job: propune tu solutii de imbunatatire, esti om de vânzari. (Eu lucram pe vremea aceea in vânzari in telecom).

Mi-am facut temele, am propus, am revolutionat departamentul, am schimbat politica de bilete, am schimbat imprimantele pe care din matriciale le-am facut pe laser, i-am explicat lui Tudor cum e cu timpul de printare, de asteptare.  A fost un succes total, in anul acela au crescut vânzarile de bilete cu un procent mare, gen 70%, nu mai stiu exact. Asa a aflat si Tudor Giurgiu ca exist.

De fapt, tot timpul când venea TIFF-ul in viata mea imi producea niste schimbari; dupa festival ma simteam mai puternic, mai sigur pe mine, luam niste decizii profesionale importante: ceream o marire de salariu, schimbam departamentul unde lucram.

Intr-un an, intre joburi, Tudor mi-a propus ceva… Eu aveam 23 de ani, mi-a zis sa-l ajut ca are mai multa treaba la Cluj. N-a folosit termenul de „mâna dreapta”,  dar imi propunea sa fiu un fel de om de incredere si poate, dupa aceea, sa lucram la productie la film, la Bucuresti. N-am inteles oricum, dar eram fermecat si am zis Da.

Asa s-au strâns toti anii astia in care am devenit festival manager, nu stiu câte alte titulaturi, dar fac cam aceleasi treburi: de toate pentru toti si cu toata lumea. (râde)

• 

• 

• 

(…)

Dar la categoria victorii, care a fost invitatul care te-a bucurat cel mai mult si te-a facut sa fii mândru ca esti parte din acest proiect?

Cred ca Alain Delon dar asta si pentru ca a avut un impact in familia mea si, implicit, pentru mine.

Am aflat ca mama avea o poza cu Alain Delon intr-o agenda secreta in casa. Nu mi-am pus problema ca mama ar fi avut si ea vreodata un crush-ceva si am privit-o dintr-o data din alta perspectiva. Apoi a fost prima oara când ai mei – care ma respecta si ma lasa tot timpul in pace pentru ca stiu ca sunt agitat – au „intervenit” cu ceva: “daca poti sa iei un autograf dar nu vreau sa te incurc sau sa fie ceva nepotrivit”.

Din tot contextul – si având istoricul ca am fost un pic oaia neagra a familiei – a fost momentul in care am constientizat aprecierea si faptul ca ei sunt mândri de mine. Mai am un frate mai mic si in familia noastra era unul foarte agitat si unul foarte ascultator. Nu pot sa zic ca eu am fost un copil usor de gestionat.

Cumva si TIFF-ul e primul loc, prima insula, primul proiect in care toata energia mea, toata nestatorniceala mea nu au mai fost vazute ca un atribut negativ si au putut fi transformate in ceva foarte benefic si util.

Ai un loc preferat din Cluj unde te retragi când e haosul de pe pamânt?

In timpul TIFF-ului sunt doar doua lucruri pe care le fac de relaxare: ori ma inchid in birou (stau intr-o mansarda si colegii zic ca e turnuletul meu) sau am o cazare undeva foarte aproape de birou, unde de obicei ma duc sa fac un dus sau sa ma schimb. In ultimii ani de când au deschis vecinii nostri lânga Casa TIFF, Da Pino, ma duc acolo, dar imi caut locul cel mai ascuns. In perioada TIF prefer sa manânc singur.

Daca ar putea sa mai fie un loc, un moment, e cel când ma mai duc in timpul TIFF-ului, destul de rar, sa o iau pe fiica mea de la gradinita. Acolo sunt parintii care-si iau copiii, nu are nimeni nicio treaba cu mine. Ea se bucura foarte tare, de obicei ma duc cu masina de festival si e incântata ca masinile astea de la Mercedes isi schimba lumina inauntru, alegem impreuna lumina roz sau mov si i se pare foarte dragut.  In jumatatea aceea de ora, daca nu suna Tudor, Chiri sau Oana, nici nu raspund la telefon, mâncam o inghetata impreuna. Dar astea sunt intâmplari foarte rare.

In cartea Urban.ro “TIFF – 20 de ani. Echipa, actori & Invitati”, prima carte despre un festival, aflati si ce provocari i-a adus anul de pandemie managerului festivalului cand TIFF a fost primul eveniment mare care a avut loc in Romania restrictiilor sanitare, dar si lucrurile pe care le-a invatat in toti acesti ani despre administrarea unui moment de criza, precum si ce inseaman TIFF pentru el, dincolo de toata munca administrativa.

Cartea o puteti descarca de aici.

Multumim Mercedes, masina oficiala TIFF, pentru sprijinul la realizarea acestei carti.