Actorii care joaca personajele de la Disneyland vor fi inlocuiti de roboti. Cea mai spectaculoasa creatie este un robot Spider-Man care face piruete la 20 de metri deasupra pamantului.
Compania Walt Disney isi orienteaza resursele spre dezvoltarea unor versiuni robotizate ale anumitor personaje din francizele celor mai de succes filme, seriale si animatii din portofoliul sau. Robotii vor fi utilizati in parcurile tematice de distractii Disneyland din intreaga lume si vor inlocui o parte din actorii care se transformau in personajele indragite din Marvel sau Star Wars.
Informatia a fost confirmata si detaliata intr-un articol din New York Times publicat zilele trecute care intreaba „Esti pregatit pentru Robotii Disney Smart?”. Materialul ofera raspunsuri prin intermediul faimosilor Imagineers care supervizeaza acest proiect si care tin sa mentioneze ca „Disney nu intentioneaza sa inlocuiasca actorii umani” care se plimba prin parcuri si fac poze cu fanii personajelor.
Primul personaj robotizat introdus in Disneyland va fi Baby Groot, eroul lemnos din „Guardians of the Galaxy” care a fost conceput pentru a fi complet autonom in miscarile si reactiile sale.
In filmarea postata pe site-ul New York Times, reporterul publicatiei interactioneaza cu figura inalta de un metru a lui Baby Groot care este echipata cu senzori si camere de luat vederi. Este programat sa reactioneze la actiunile si comportamentele jurnalistului care a scris ca la finalul interactiunii cu Groot a avut o singura dorinta: „sa-l poata duce acasa”.
Jon Snoddy, unul dintre conducatorii departamentului de Imagineering de la Disney a declarat ca exista o noua tendinta in care „se incorporeaza aceste creatii in departamentul nostru animatronic. Ele au deja un anume nivel de inteligenta. Sunt mult mai credibile. Si mai scandaloase.”
Mai jos puteti urmari transformarea robotului in Groot.
Desi Disney afirma ca personajele care vor fi robotizate sunt cele considerate „extreme” care aveau deja elemente mecanice si care aveau costume dificil de purtat pentru actori, au aparut online filmari cu capitanul Davy Jones din Piratii din Caraibe si cu Frumoasa si bestia, distractii care sunt au in centrul actiunii roboti.
Una dintre cele mai spectaculoase realizari ale echipei de imagineers este „Web Slingers: A Spider-Man Adventure” in care un robot imbracat in costumul lui Spider-Man se catapulteaza la 20 de metri in aer si imita faimoasele miscari ale omului paianjen din universul Marvel, reusind sa aterizeze in siguranta pe pamant.
Kathryin Yancey, unul dintre imagineeri, explica pentru New York Times ca dorinta lor este ca robotii sa imite intocmai miscarile si vocea personajului de care s-au indragostit pe micul sau marele ecran: „Copiii stiu deja cum se misca Elsa. Au vazut filmul de atat de multe ori, multi dintre ei se uita la el in masina in fiecare dimineata cand merg la gradinita. Asa ca Elsa noastra animatronica trebuie sa se miste rapid si sa cante bine. Nu are voie sa se impiedice.”
Solutia Disney de a inlocui actorii se afla in lucru de cateva secole, fiind prezentate planuri avansate ale acestui proiect inca din 2014.
Robotii au facut parte din parcurile Disneyland inca din anii ’60 cand creatorul lor, Walt Disney, a introdus conceptul de „animatronica audio” care se traduce in figuri mecanice cu miscari coregrafiate.
De-a lungul timpului au existat numeroase papusi robotizate in randul distractiilor din Piratii din Caraibe sau Small World, inclusiv Abraham Lincoln tinand un discurs.
Disney are 14 parcuri tematice in intreaga lume care au fost vizitate de peste 156 de milioane de vizitatori in 2019. Pandemia a avut un impact urias asupra veniturilor companiei care anterior se ridicau la peste 26 miliarde de dolari. Au fost concediati zeci de mii de angajati in intreaga lume si nu se stie cand parcurile vor functiona din nou la capacitatea pentru care au fost create.
Fondata in 1952, „imagineers” (imagination + engineers) este echipa de ingineri conceputa de Walt Disney care sta in spatele fiecarui detaliu din parcurile Disneyland.
Sarcina lor este sa faca totul atat de bine „incat vizitatorii sa fie uimiti de perfectiuni si sa vrea sa se intoarca, aducandu-si prietenii.” Mai mult decat o serie de distractii, parcurile recreeaza povestile care au marcat copilaria generatiilor nascute in ultimii 70 de ani si ofera o forma palpabila pentru ceea ce isi imagineaza oamenii de orice varsta.
Detaliile la care lucreaza acestia sunt de la experienta clientilor cu personajele la modul in care sunt ascunse elemente tehnice pe care isi doresc sa le tina departe de ochii privitorilor, ordinea in care sunt asezate fiecare dintre elementele din Disneyland: de la muzica difuzata in parcuri pana la frunzele din copaci sau nuantele cladirilor care sunt adaptate in functie de geografia acestora. Mai mult decat un parc, Walt Disney si-a dorit sa creeze o tara in care oamenii sunt transportati inapoi in universul copilariei.
Mai jos puteti citi despre culorile secrete inventate de Disney dar si noutatile din parcurile Disneyland despre noua distractie Avengers Campus si hotelul Marvel.