Casa din Jamaica unde a fost creat James Bond este disponibila pentru inchiriere. Cladirea a apartinut lui Ian Fleming, creatorul seriei 007
James Bond, spionul britanic pe care toata lumea il cunoaste, s-a nascut in Jamaica, mai exact in Vila Goldeneye, locul unde autorul Ian Fleming a creat seria 007.
Vila Goldeneye este situata chiar pe malul oceanului si atunci cand nu scria, Ian Fleming prefera sa inoate in jurul casei. Astazi, vila este disponibila pentru inchiriere, iar oaspetii au parte inclusiv de o plaja privata. Spatiul este suficient de mare incat poate sa acomodeze pana la 10 persoane. Designul respecta traditiile zonei, casa avand obloane traditionale, dar si un balcon generos cu vedere la ocean, oferind o experienta completa de cinci stele.
Pe vremea cand Ian Fleming inca mai locuia aici, l-au vizitat Katherine Hepburn, Noël Coward si Truman Capote, insa locul a devenit placut si de Jay-Z, Grace Jones si Kate Moss. Daca nu mai gasiti locuri chiar in aceasta vila, complexul are mai multe case disponibile in apropiere. Din oferta fac parte si atractii ca observarea pasarilor sau yoga la apusul soarelui.
Acum, Vila Goldeneye este disponibila pentru inchiriere, iar pretul incepe de la 350 euro/ noapte, toate detaliile fiind disponibile aici.
Ian Fleming a fost un scriitor si jurnalist britanic, cunoscut pentru crearea lui James Bond si aventurilor acestuia in 12 romane si 2 povestiri scurte. Cu circa 100 de milioane de exemplare vandute in toata lumea, lucrarile despre spionul britanic sunt incluse in lista celor mai bine vandute carti.
Serviciul lui militar din timpul razboiului ca parte din Divizia de Inteligenta Navala in cel de-al Doilea Razboi Mondial si cariera de jurnalist l-au ajutat in crearea fundalului si a detaliilor pentru povestile cu James Bond. Numele agentului secret a fost inspirat de ornitologul James Bond, a carui carte „A Field Guide of Birds of the West Indies” l-a inspirat pe Ian Fleming in alegerea numelui celebrului agent 007.
Daniel Craig se intoarce pentru a cincea oara, si ultima, in rolul lui James Bond odata cu “No time to die”. Filmul are premiera pe 30 septembrie in cinematografele din Romania si din toata lumea si este al 25-lea film din seria „James Bond”.
La finalul unui drum care s-a intins pe 15 ani si 5 filme James Bond, Craig povesteste intr-un interviu pus la dispozitie de distribuitorul roman, Forum Film, despre modul in care si-a construit personajul si care au fost intentiile sale care au schimbat fundamental caracterul lui James Bond intr-un personaj modern caruia nu ii e frica sa-si arate vulnerabilitatile.