O lucrare de arta contemporana sub forma unei cabine telefonice din 1970 a ajuns pe strazile orasului Dubuque din SUA. Particularitatea acestei cabine consta in faptul ca atunci cand vrei sa suni, cartea de telefon din interior iti arata o lista cu peste 800 de poezii pe care le auzi recitate. Mai mult, telefonul din interior este unul cu disc, ceea ce a devenit o atractie pentru copiii care nu au prins astfel de telefoane.

Proiectul este gandit astfel incat sa fie parte din comunitate, avand la baza un program de co-creare pe baza de poezie, arta si muzica, astfel incat toata lumea sa fie implicata. Prin aceasta activare, poezia devina arta in spatiul public.

Proiectul Telepoem reutilizeaza cabinele telefonice scoase din functiune pentru a le reda comunitatilor in moduri multisenzoriale: vizuale, haptice si auditive. Inregistrarile fac parte din categoria multimedia, folosind poezie, arta si inregistrari pentru a avea impact asupra utilizatorilor. Cel mai important, sunt piese de arta atractive care necesita participarea publicului.

Instalatia se numeste TelePoem, iar o mare parte dintre poeziile disponibile sunt scrise chiar de locuitorii statului Iowa, unde se gaseste acum. Organizatorii adauga des noi poezii, folosind un sistem pe baza de wi-fi pentru a actualiza baza de date.

Cabinele Telepoem implica utilizatorul sa finalizeze practic un ciclu creativ selectand interactiv o poezie la alegere si formand fizic un numar de telefon. Sunt reviste literare tridimensionale care ofera o platforma istorica contextuala pentru ca poetii si scriitorii sa fie ascultati. Mai mult, acestea activeaza, in fiecare caz, o experienta comuna si un entuziasm in cadrul comunitatii literare mai mult sau mai putin academice in care a fost amplasata cabina.

Organizatorii au lansat si o carte de poezii care s-au auzit de-a lungul timpului in cabina Telepoem, denumita „Telepoem Booth: Missed Calls and Other Poetry”. Mai mult, pe langa poezii, exista si povesti si amintiri din cabina telefonica.