Adevarul istoric din spatele filmului „The Last Duel”, regizat de Ridley Scott Filmul vorbeste despre violurile din Franta medievala si ii are in distributie pe Matt Damon, Ben Affleck, Adam Driver si Jodie Comer
„The Last Duel” ruleaza deja in cinematografele din Romania, cu Matt Damon, Ben Affleck, Adam Driver si Jodie Comer. Filmul descrie lupta dintre doi fosti prieteni deveniti dusmani, iar evenimentele sunt plasate in mijlocul Razboiului de o suta de ani si descriu autoritatea arbitrara a barbatilor asupra femeilor, fragilitatea justitiei si curajul si taria unei femei care vrea sa apere adevarul singura.
Filmul dezvaluie culisele ultimului duel oficial din Franta, intre Jean de Carrouges si Jacques Le Gris, doi prieteni deveniti rivali. Carrouges este un cavaler respectat pentru curaj si maiestria pe campul de lupta, in timp ce Le Gris este un conte a carui inteligenta si elocventa il face unul dintre cei mai respectati nobili de la curte. Atunci cand sotia lui Carrouges, Marguerite, este violata de către Le Gris, in loc de proces are loc un duel pe viata si pe moarte, care lasa vietile celor trei numai in seama lui Dumnezeu.
Filmul este inspirat din fapte reale. Cine erau Jean de Carrouges si Jacques Le Gris in istoria Frantei.
Scenariul are la baza o carte atent documentata de istoricul Eric Jager, care de altfel a si ajutat productia cu ajustarea replicilor si la acuratetea informatiilor istorice.
Conform scrierilor sale, in Franta medievala, in varful societatii se afla regele, sfatuit de Inaltul sau consiliu, Parlamentul din Paris. Sub el se aflau trei randuri principale ale nobilimii: baroni, cavaleri si scutieri. Baroni precum personajul lui Affleck, contele Pierre d’Alencon, detineau pamant si actionau adesea ca lorzi feudali, oferind proprietati si protectie vasalilor – termenul pentru orice om care a jurat sa-i slujeasca – in schimbul serviciului lor. Cavalerii erau cu o treapta mai presus de scutieri, dar barbatii din ambele randuri au servit adesea ca vasali pentru stapanii de rang superior.
Le Gris si Carrouges au inceput ca scutieri si vasali ai contelui Pierre, dar Carrouges a fost numit cavaler pentru serviciul sau militar in 1385. La partea de jos a scarii sociale se aflau razboinici, preoti si muncitori, care aveau drepturi limitate si influenta politica.
La fel ca si cartea lui Jager, filmul nu ofera o portretizare a niciunuia dintre personajele principale. Carrouges se consideră un cavaler care apara onoarea sotiei sale, in timp ce Le Gris incearca sa o salveze dintr-o casnicie nefericita.
Abia in sectiunea finala a filmului, cand Marguerite i se permite sa vorbeasca pentru ea insasi, iese la iveala adevarul despre personalitatile barbatilor: Carrouges – un „barbat gelos si controversat”, in cuvintele lui Jager – care este preocupat in principal sa-si salveze propria mandrie. Le Gris, „un om mare si puternic” cu o reputatie de afemeiat, este prea egocentrist pentru a recunoaste natura nedorita a progreselor sale si prea sigur de sine pentru a crede ca, odata ce fapta este savarsita, Marguerite va continua amenintarea ei de a cauta dreptatea.
Filmul subliniaza natura spinoasa a adevarului in cazul lui Marguerite, care a divizat observatorii atat la acea vreme, cat si secole dupa. Unii au sustinut ca ea l-a acuzat in mod fals pe Le Gris, fie confundandu-l cu altcineva, fie actionand la ordinele sotului ei razbunător.
Ganditorii iluministi ca Diderot si Voltaire au favorizat cauza lui Le Gris, condamnând „procesul său barbar şi nedrept prin lupta” ca exemplu al „presupusei ignorante si cruzime a Evului Mediu”, scrie Jager. Intrarile ulterioare din enciclopedie au avut un ecou al acestui punct de vedere, aparent solidificand problema inocentei lui Le Gris.
O analiza mai aprofundata a subiectului arata ca majoritatea victimelor violurilor medievale nu aveau mijloacele necesare pentru a se apara.
Publicatia Smithsonian noteaza ca potrivit istoricului Kathryn Gravdal, un registru al infractiunilor inregistrate in diverse registre franceze intre 1314 si 1399 sunt enumerate doar 12 cazuri de viol sau tentative de viol.
Legea medievala a tratat violul ca pe o crima ingrozitoare, la fel ca alte infractiuni capitale. Dar conceptiile despre viol au variat foarte mult, unii comentatori sustinand ca femeilor le placea sa fie luate cu forta, iar altii acuzand supravietuitorii ca asa au pacalit barbatii pentru a se casatori.
Mai mult, deoarece violul a fost privit mai putin ca un act de violenta sexuala si mai mult ca o infractiune asupra proprietatii sotului sau tutorelui victimei, violatorii au evitat adesea pedepse aspre platind o amenda barbatului in cauza.
Marguerite, care s-a trezit insarcinata la scurt timp dupa atac, a omis in mare masura acest fapt, fie din cauza incertitudinii cu privire la paternitatea copilului – poate fi fost conceput inainte ca Carrouges sa plece la Paris – sau din cauza constientizarii ca aceasta afirmatie ar schimba perspectiva asupra marturiei in ochii instantei. Ea a nascut un fiu, Robert, cu putin timp inainte de procesul de lupta al lui Le Gris.
Legea franceza prevedea ca nobilii care apeleaza la rege puteau provoca acuzatul la un duel judiciar sau un proces de lupta. Cunoscute sub numele de „judecata lui Dumnezeu”, se credea ca aceste incercari au un rezultat randuit divin, invinsul dovedindu-si vinovatia prin insusi actul infrangerii.
Cazurile trebuiau sa indeplineasca mai multe cerinte, inclusiv epuizarea tuturor celorlalte cai de atac si confirmarea faptului ca infractiunea a avut loc.
Istoricul juridic Ariella Elema, a carui cercetare de doctorat s-a concentrat pe procesul de lupta in Franta si Anglia, spune ca duelurile judiciare au fost cele mai frecvente in „cazurile in care dovezile erau cu adevarat neclare si era dificil sa se rezolve problema prin orice alte mijloace”, citeaza publicatia Smithsonian.
Astfel de ciocniri devenisera din ce in ce mai rare pana la sfarsitul secolului al XIV-lea, avocatii utilizand in mare masura perspectiva duelurilor pentru a-i stimula pe indivizi sa solutioneze cazurile in afara instantei. Dintre duelurile judiciare care au avut loc, putine s-au incheiat cu moartea. In schimb, explica Elema, autoritatile care supravegheaza procesele impuneau de obicei o solutie dupa ce luptatorii schimbasera cateva lovituri.
In cazul lui Le Gris si Carrouges, dupa ce a audiat marturia ambelor parti, Parlamentul de la Paris a fost de acord sa autorizeze un duel – primul proces de lupta al Frantei pentru un caz de viol in mai bine de 30 de ani.
Potrivit lui Jager, instanta „s-ar putea sa se fi teamut sa ia partea unuia dintre ei si sa starneasca si mai multe controverse, hotarand in schimb sa accepte cererea cavalerului, sa autorizeze un duel si sa lase intreaga chestiune nedumerita in mainile lui Dumnezeu”.
Desi filmul lui Scott si textul sau sursa ofera luptei titlul serios al ultimului duel, procesul de lupta al lui Le Gris a fost departe de ultimul duel care a avut loc vreodata. Mai degraba, a fost ultimul duel judiciar sanctionat de Parlamentul de la Paris – o decizie posibil motivata de caracterul hotarat necavaleresc al evenimentului. Duelurile de onoare, precum si duelurile judiciare autorizate de alte organisme de conducere, au continuat sa aiba loc secole dupa triumful lui Carrouges.
Victoria cavalerului l-a salvat atat pe el, cat si pe sotia sa, castigand prestigiu. Carrouges a murit la aproximativ un deceniu dupa duel, cazand in lupta impotriva turcilor otomani. Soarta Margueritei este necunoscuta, desi istoricii mai tarziu convinsi de falsitatea pretentiilor ei au sugerat ca s-a retras la o manastire din rusine, noteaza publicatia Smithsonian.
