Igor Bergler e un autor de carte din Romania care scrie ceea ce am numi tehnic “facts & fiction”, adica povesti rezultate din ambalarea unor fapte reale intr-un context fictional controversat . (Daca vreti, o tehnica asemanatoare cu fake news, doar ca mai putin daunatoare pentru ca e asumat de la inceput ca povestea este fictiune). La nivel international, Dan Brown cu “Codul lui Davinci” a fost poate cea mai de success productie a acestui gen de scriere.

Igor Bergler are patru carti publicate in Romania, 3 din aceasta categorie facts & fiction ( “Biblia pierduta”, “Testamentul lui Abraham” si “Minciuna lui Michelangelo”) si o carte de proza scurta in genul “noir”, “6 Povesti cu draci”.

Conform Editurii Litera, Igor Bergler a vandut peste 200.000 de exemplare din prima carte, peste 300.000 de volume din cartea a doua si este tradus in peste 30 de tari.

Odata cu lansarea romanului “Minciuna lui Michelangelo” (o poveste despre inceputurile crestinatatii si un secret ascuns intr-un document descoperit de Michelangeo), am vorbit cu Igor Bergler rugandu-l sa descrie pasii pe care i-a facut pe drumul acestui succes.

Am citit cartea verificand pe google search personajele si orasele. Sunt reale, om la om pe tot terenul cum ar spune fotbalistii. Pentru cartea “Minciuna lui Michelangelo” stiati aceste detalii – garda de la Vatican care a fost ucisa, orasul unde a fost inceputul Renasterii etc – dinainte sau le-ati descoperit in timpul documentarii?

Da, stiam tot, sigur.

Dar ce cititi dvs cand nu scrieti?

(rade) Scriu rar si putin, nu sunt un profesionist. Steven King scrie, de 50 de ani, 5 pagini pe zi orice s-ar intampla; se trezeste dimineata la 4 scrie cele 5 pagini si dupa aceea are libertatea sa faca ce vrea el. Sunt scriitori care au chestia asta cu 5-10 pagini pe zi, eu nu scriu asa, asta si pentru ca pentru cartile mele e nevoie de mai multa documentare, nu sunt carti care le scriu din stomac, din inspiratie. E nevoie de multa cercetare. De asta cartile mele au succesul acesta, multa lume face ca dvs, in incercarea de a ma prinde cu ceva gresit. Pana acum nu prea a reusit nimeni.

Dar, revenind la intrebare, le stiam pe toate si inca multe altele.

Dar ce cititi? Si cate ore cititi pe zi?

Am 50 de ani. Nu sunt nici prea tanar, nici prea batran, dar citesc de la 4 ani. Cultura generala vasta de tip renascentist e ca un puzzle imens. Primesti cutia cu puzzle si cu cat ai mai putine piese pe masa, cu atat e mai greu sa construiesti imaginea. Dar cand ai mai multe piese, e mai usor. Daca citesti mult si demult, la un moment dat ai nevoie de lucruri foarte mici ca sa adaugi la puzzle-ul imens.

Revin, saptamana asta ce ati citit?

Saptamana asta am citit doua carti despre originile si sursele de inspiratie ale romanului noir. Cu gandul ca o sa ma apuc de romanul meu neo-noir- PERPLEXITATE,  la care ma gandesc de atata vreme, dar se pare ca il voi amana din nou dupa partea a II-a a Minciunii ui Michelangelo.

Dupa cum e structurat romanul – cu capitole scurte care sa-i dea cititorului o dinamica pentru lectura, cu multe planuri suprapuse – pareti o minte foarte structurata. Erati bun la matematici in scoala?

Da. Am fost bun. De fapt, am intrat la Politehnica. Noroc ca a venit Revolutia si m-a salvat, dar am intrat fara probleme la examenul acela de admitere. Se dadeau matematici si fizica.

Ma ajuta acum, desigur. Si de asta nu inteleg nici copiii, nici parintii care cred ca utile sunt numai materiile utlitare,

pentru meseriile fierbinti care se cauta acum. Numai ca lumea se schimba cu asa o viteza ca nu exista nicio garantie ca ce e util astazi va fi si peste zece ani. Stiintele reale si cele umaniste te ajuta sa iti structurezi gandirea. Din cauza scolilor proaste avem  probleme acum cu totii; Oamenii nu mai stiu sa gandeasca si au un deficit de atentie ingrozitor, din pacate.

Matematica e foarte importanta, nu sa o inveti papagaliceste, nu sa inveti integrale, ci realitatea pe care o acopera o integrala. E important pentru ca ordoneaza gandirea. Fara gandire critica nu te poti orienta corect in lume. Si esti usor de manipulat de catre tot felul de escorci-de la politicieni la fel de fel de secte religioase.

Cand lucrati la romanele mari, faceti o schema a naratiunii inainte sau intrati in poveste si traiti cu personajele?

Sunt la mijlocul drumului intre astea doua, am un vag plan, la unele carti e mai clar, la altele nu. Cel mai adesea planul se modifica pe parcursul dezvoltarii, adica actiunea o ia un pic in alta parte decat ma asteptam, chiar daca stiam in mare ce vreau sa spun. Dar nu am o scaletta, cu predicate secventiale, dezvoltarea lor si asa mai departe.

Dar stiti finalul de la inceput?

Nu, desi la primele doua, la Biblia Pierduta si la Testamentul…, am scris finalurile cam dupa 50 de pagini. Pur si simplu am scris epilogul. La Minciuna lui Michelangelo l-am scris la sfarsit.

Cine va este primul cititor? Dati spre editare, spre verificare externa, cuiva sa citeasca?

Primii cititori sunt jumatatea mea mai buna, Dana, si o mana de prieteni. Le trimit textul la finalul fiecarei parti, pe masura ce le termin, asa ca mai pot interveni daca semnaleaza ceva care mi se pare important.

Si sunt de profesie editor de carte?

Nu, ar fi ingrozitor sa fie. Sunt oameni cu meserii variate, inteligenti, unii au firme, altii se ocupa cu vandut de terenuri, dar toti sunt educati si cultivati.

Nu as da niciodata draftul profesionistilor sa il citeasca pentru ca o sa-mi faca harcea parcea cartea. Cand am cautat editura pentru prima carte, am avut supriza ca de la o editura mare, dupa ce mi-au refuzat cartea, sa primesc un mail de 10 pagini in care mi se explica ce nu e bine in cartea aia, de ce nu o sa aiba succes si nu o sa vanda.

Sigur, editura are un editor care mai face niste modificari, elimina micile greseli care imi mai scapa chiar si mie la un numar atat de mare de pagini.

E putin SF ca un autor roman dupa doar 3 carti sa vanda la nivelul acesta, si international.

Nu e nimic F, e doar S (rade), adica stiintific, fantastic nu e nimic.

„In lume sunt in jur de 4000 de agenti cu totii, eu le-am scris la toti, unora si de doua ori. Primul raspuns de Da nu s-a lasat, de fapt, cu nimic. M-a luat una dintre cel mai mari agentii din lume si n-a vandut nimic.”

• 

• 

• 

E foarte improbabil sa mai apara curand cineva ca dvs… dar haideti sa destructuram putin tot ceea ce ati facut, dincolo de a scrie o carte buna. Ce a insemnat campania de marketing pentru prima carte?

Asta cu e putin probabil sa mai apara cineva ca mine nu e adevarat, daca am aparut eu inseamna ca se poate. Era mai putin probabil pana sa apar eu. Si nu sunt numai eu, mai sunt si alti autori.

La prima carte aveam un autor despre care n-a auzit nimeni, care n-a publicat niciodata nimic in sensul asta. Am mai scris articole in ProCinema si in reviste de specialitate, beletristica nu am mai scris niciodata. Si cum visam sa am un bestseller national, a trebuit sa compensam lipsa de notorietate cu campanii inteligente de marketing.

La cartea nr 2 am vazut ca ati luat spatiu de afisaj pe magazinul Cocor.

Veti vedea si la aceasta, deja e luat spatiul. Si in metrou, si autobuze cu coperta. La prima carte nu am avut autobuze si metrou pentru ca nu am avut chiar atat de multi bani, dar am avut totusi ceva si am avut foarte multa expunere. Cele doua clipuri video au mers foarte mult timp pe toate televiziunile  mari, eu am mers in toate emisiunile, am fost prezent in ziarele principale. La prima carte a fost exclusiv meritul meu, editura de atunci s-a implicat foarte putin si nu financiar, ci doar cu cate un telefon la cate un cunoscut. La a doua carte deja participarea a fost cam 50- 50 cu editura, am si schimbat editura, iar acum la a treia deja editura incepe sa aiba o pondere mai mare de marketing.

Dar va dati ok-ul pe planul de marketing?

Pe orice cuvinte scriu despre mine. Sunt control freak, verific de la coperta pana la clapeta daca e cartonata, de la cum arata embosarea pana la lacuirea selectiva. De la fonturi la paratext.

Cum ati procedat la prima carte pentru a fi tradusa in strainatate?

Afara nu poti sa trimiti carti unei edituri pentru ca nu o sa-ti deschida nimeni plicul sau emailul, esti direct la cos. Am scris agentilor literari ceea ce se cheama query letter; e un stil de a scrie query letter, se invata pe internet sau faci cursuri speciale despre cum sa scrii unui agent pentru ca altfel nu deschide nimeni mailul. Si le scrii pana te baga cineva in seama.

Si cam cate scrisori ati scris pana la prima traducere?

Nu stiu, peste 8000. In lume sunt in jur de 4000 de agenti cu totii, eu le-am scris la toti, unora si de doua ori. Pana m-au bagat in seama niste agenti, apoi altii. Asa am inceput: intai in fostele Republici Sovietice, apoi in fosta Yugoslavie, apoi in Italia – a luat-o editura lui Umberto Eco, La nave di Teseo. Dupa care au urmat cele mai mari grupuri editoriale din lume- Penguim Random House pentru Spania si America Latina, Planeta  pentru Franta si asa mai departe.

Daca cineva vrea sa mearga pe drumul acesta trebuie sa nu se descurajeze cand e respins. Si pe mine m-au respins 4-5 edituri in Romania, una a fost cea despre care am pomenit mai devreme, iar ceilalti nici nu au deschis mailul. Si asa se intampla peste tot. Afara e si mai grav pentru ca acolo un agent primeste cam 2000 de mailuri pe saptamana, 8000 de mailuri pe luna; daca e indispus intr-o zi, 2000 de mailuri s-au dus naibii. La scrisorile pe care le-am trimis catre agenti, am primit raport peste un an cu “mailul dvs nu a fost deschis”. Mai mult de jumatate n-au fost deschise niciodata, dintre celelalte la foarte multe am primit raspunsuri automate “nu ne intereseaza”.

Afara nu ai voie sa trimiti manuscrisul, trimiti aceasta scrisoare de intentie in care scrii ce vrei de la ei, un synopsis si ce e cu cartea, scrii despre tine 3 cuvinte si totul trebuie sa se incadreze intr-o pagina. Ai trimis un atasament, ti-au dat direct delete. Dupa care, daca ii intereseaza cer primele trei capitole sau trei capitole la alegere, sau primele 50 de pagini. Dar trebuie sa o trimiti in limba lor.

Marea problema, dupa ce in Romania ti-a aparut cartea si ai vandut-o bine sau prost, este sa o trimiti afara intr-o limba de circulatie mondiala. De preferinta, in engleza. Daca te duci la un traducator roman care se da ca stie engleza, esti condamnat la moarte direct, nici nu are rost sa mergi mai departe. Ai nevoie de un nativ. Adesea traducatorul e mai important decat autorul.

Trebuie sa fii pregatit pentru ca e riscant sa –ti raspunda un agent ca trebuie sa-i trimiti ceva si tu sa-i spui “stai ca acum trebuie sa caut traducator”. S-a terminat, la revedere, ala nici nu mai lucreaza acolo peste un an cand ai tu gata traducerea. Si oricum nu isi mai aminteste nimeni de tine. Deci trebuie sa ti se aranjeze pietrele intr-un foarte mare fel.

Eu am facut de la inceput toata documentarea aceasta despre ce trebuie sa faci international, am platit traducerea, de fapt am gasit niste investitori care au crezut in mine si au investit in cartile mele.

” De fapt, cauti o chestie speciala, nici nu citesti tot. De exemplu, in arhivele Vaticanului, unde un amic din Italia mi-a facut o intrare si am stat cateva saptamani, acolo nu puteai sa rasfoiesti nimic. Trebuia sa stii ce sa ceri, iti aduceau daca exista ce cereai. „

• 

• 

Luand in calcul tot ce ati povestit, de la momentul ideii primei carti, publicarea ei aici si traducerea in strainatate, ce durata de timp a fost? Si ce investitie?

Asta cu investita nu pot sa va spun. Mult, mult mai mult decat va puteti imagina; dar, inca o data, nu au fost banii mei, si asa as recomanda. Ca timp, la mine s-a intamplat foarte repede, mult mai incet decat speram eu, dar s-a intamplat foarte repede. In 2014 am inceput sa fac research pentru carte, in 2015 in toamna a aparut in Romania si prima traducere a aparut in Rusia in 2017. Dupa care in Occident a inceput sa apara in 2018. La a doua carte a fost mai usor, iar a treia a fost pre-vanduta la toate editurile. Acum nu mai trebuie sa trec prin toate filtrele, dar prima oara asa se intampla: trebuie sa te nasti si asta e pretul nasterii cu dureri, cu sange, cu suferinta. Nu cred se poate altfel.

M-am gandit sa tin un curs nu atat de scriere creativa cum se cheama el pompos, ci mai ales cum sa ajungi sa traiesti de pe urma cartilor pe care le scrii ceea ce nu e usor.

Care a fost ce mai greu fragment de scris in Minciuna lui Michelangeo?

A fost foarte grea de scris partea cu crestinismul. In tipul acesta de argumentatie, daca te-au prins cu forfarlica, s-a terminat, se pravaleste tot castelul. Trebuie sa fii atent la tot si sa citesti in plus –  fata de cat citesc si de cate lucruri consult – sa ajungi in arhive dosite, despre care stiu putini oameni. Si acolo sa stii ce sa cauti.

Cartea a aparut cu doi ani intarziere pentru ca, si din cauza pandemiei, m-am miscat foarte greu, am fost in biblioteci in multe parti ale lumii, in arhive, am cautat cate un manuscris care se gasea pe la mama naibii.

Traiti o emotie cand ajungeti la aceste manuscrise atat de rare?

Da, sigur ca am o emotie. De fapt, cauti o chestie speciala, nici nu citesti tot. De exemplu, in arhivele Vaticanului, unde un amic din Italia mi-a facut o intrare si am stat cateva saptamani, acolo nu puteai sa rasfoiesti nimic. Trebuia sa stii ce sa ceri, iti aduceau daca exista ce cereai. Sa stii ca, de exemplu, la un moment dat Lincoln i-a scris o scrisoare Papei de la Roma; daca stii ca exista scrisoarea aceea si nu e la secrete, o ceri si ti-o dau, dar nu poti sa te asezi si sa cauti cine i-a scris Papei scrisori.

Se spune ca suntem media aritmetica a personalitatilor celor mai apropiati 5 oameni, cei mai apropiati 5 oameni de langa dvs ce meserii au?

Nu se pune, dar eu sunt sigur media aritmetica a celor doua pisici ale mele, Mirandolina si Daisy (rade).

Maica-mea era profesoara de literatura si limba romana si rusa, tatal meu era antrenor de gimnastica performant, matusile care m-au crescut erau contabile, 90% dintre prieteni mei sunt doctori. Nu stiu, nu cred ca sunt suma a nimic din asta.

Daca ar fi sa va multumiti dvs, sa va fiti dvs recunoscator, pentru ceva personal sau profesional care v-a adus pana in acest moment al vietii, pentru ce v-ati fi recunoscator?

Nu mi-as fi mie recunoscator deloc pentru ca nu am niciun merit, e meritul integral al celor care m-au crescut, al parintilor mei, al matusilor mele pentru ca niciodata nu m-au fortat sa fac ceva ce n-am vrut. Au avut inteligenta emotionala de a sprijini lucruri pe care nu le intelegeau si asta mi se pare dovada suprema de dragoste. M-a linistit un pic ca am reusit sa le arat ca sacrificiul lor n-a fost fara rost.

Ma asteptam sa spuneti ca trasatura de caracter pentru care va sunteti recunoscator, determinarea…

Da, nu ma dau batut niciodata, musc si nu mai dau drumul, ca un buldog, si nu ma las. Trebuie sa fiu convins ca am facut tot ce trebuia pentru a-mi atinge obiectivul pe care mi l-am fixat clar. Si pentru care fac, intotdeauna o planificare strategica in toata regula.