articolul a aparut initial in octombrie 2021

In aceasta saptamana la Cluj se desfasoara un turneu feminin de tenis foarte important pentru evolutia fetelor din Romania care fac acest sport, dar si pentru competitiile de tenis in general.

Cu prezente importante pe panou, Transylvania Open aseaza Romania pe harta WTA si ofera suporterior romani posibilitatea de a vedea acasa la ei nume importante din tenis.

Din pacate, in conditiile unui nou val pandemic Covid, competitia de la Cluj se desfasoara fara spectatori, dar pentru cei din Cluj evenimentele conexe au si ele farmecul lor.

In aceste zile, unul dintre sponsorii turneului, Porsche, ofera fanilor tenisului o privire intima, glamour si cu o aroma vintage asupra culiselor sportului alb printr-o expozitie a fotografei Radka Leitmeritz in care mari jucatoare sunt surprinse in intimitatea lor, tot asa cum sunt fotografiate terenuri de tenis din Estul Europei care pastreaza patina vremurilor de demult.

Radka Leitmeritz, o fotografa foarte apreciata la nivel international, cu coperte pentru W, Vanity Fair, Variety, Wall Street Journal, Elle, Harper’s Bazaar, Vogue Japan, Numero China, New York Magazine etc, a fost in Romania in august cand a fotografiat cateva terenuri de tenis din tara noastra care erau baze de antrenament in vremea comunista parte din noul ei proiect, Court Supremes. O parte din fotografiile ei au fost atunci expuse in Cluj si pot fi vazute acum in apropierea Salii Sporturilor din Cluj pe toata durata Transilvanya Open.

Urban.ro a stat de vorba cu Radka Leitmeritz despre proiectele sale legate de lumea tenisului, despre presiunea pe care o simti ca artist intr-o lume atat de concurentiala si despre cum iti creezi drumul tau spre succes international cand vii din Estul Europei.

In urma cu trei ani Radka s-a hotarat sa invete sa joace tenis; ea spune amuzata ca voia sa invete ceva nou ca sa marcheze trecerea la alti ani din viata dar acest nou interes pentru sport i-a deschis usa spre noi proiecte fotografice.

Ai jucat vreodata tenis cu o jucatoare importanta din WTA?

Nu. (rade) Belinda Bencic m-a invitat odata pentru ca ii spusesem ca nu am jucat niciodata pe iarba si voiam sa vad cum e. Eram in jeans cu aparatul de fotografiat, dar am schimbat cateva mingi. Asta a fost punctul culminant al carierei mele de jucatoare amatoare de tenis, pana acum. (rade)

Cum ti se pare Bucurestiul? Tu, o fata nascuta la Praga, scolita la Berlin, care a locuit multi ani in Paris si acum traieste la Los Angeles?

Aici pot sa vad o parte din lucrurile care seamana cu Praga copilariei mele. La noi nu au fost protejate, dar voi mai aveti inca lucruri care amintesc de perioada comunista pe strazi, de la inscriptii de magazine pana la arhitectura si e foate cool, pentru ca e parte din mostenirea culturala a acestei tari. Si am gasit cateva terenuri de tenis spectaculoase pentru proiectul meu Court Supremes.

A fost dificil pentru tine sa te adaptezi la munca si viata din L. A?

Nu, deloc, altfel nu m-as fi mutat acolo. Am muncit inainte in multe alte locuri de pe glob si. de fiecare data cand ajungeam in LA, remarcam ce loc frumos este si ma gandeam ca mi-ar placea sa locuiesc acolo.

Am locuit in Paris 14 ani, veneam din Praga unde crescusem intr-o tara comunista intr-un décor baroc si, in Franta, mi s-a parut ca sunt asaltata de informatiile legate de arta, ca ajung, daca vrei, la o supra saturatie de lucruri exceptionale, frumoase. In LA locurile sunt mai aeriste; in Paris era o densitate mare de locuri frumoase si pur si simplu nu puteam respira profesional… L.A este ca o panza goala unde ai loc sa-ti creezi propria poveste.

„E o lume mica, totul e foarte repetitiv, e foarte multa presiune si, in contextul in care vorbim la nivel mondial de constientizarea problemelor mentale, credeti-ma e foarte multa presiune pe aceste fete. Traiesc intr-o bula – hotel, teren de tenis, echipa lor, avion.”

Pentru o fotografa care a surprins in imagini celebritati din moda si entertainment (Mary J Blidge, Nicole Kidman, Kristen Dunst, Catherine Zeta Jones, Emma Thompson etc), cum te-ai apropiat de fotografia despre lumea tenisului? Nu esti nici jurnalist, nici fotograf de sport.

Mai intai am incercat sa captez frumusetea din tenis, si din sport. Apoi am aflat, fiind in interior, ca sunt mult mai multe lucruri de aratat despre emotiile din viata in turneele de tenis. Si acum lucrez cu WTA sa am acces la turnee, sa fac portrete ale jucatoarelor si mult mai multe imagini din culise.

E important ca jucatoarele m-au vazut in circuit si au incredere, dar e o relatie pe care o construiesc, e in desfasurare. O femeie fotograf care intra in intimitatea lumii fetelor care fac tenis de inalta performanta e un proiect care vorbeste despre multe alte lucruri decat frumusetea lor.

Acum pot sa inteleg mai bine cat de grea e viata lor. E o lume mica, totul e foarte repetitiv, e foarte multa presiune si, in contextul in care vorbim la nivel mondial de constientizarea problemelor mentale, credeti-ma e foarte multa presiune pe aceste fete. Traiesc intr-o bula – hotel, teren de tenis, echipa lor, avion. Inainte de pandemie mai puteau iesi la o plimbare dimineata in orasul in care era turneul, dar acum trebuie sa reduca orice contact cu alti oameni. Si cand le intalnesti, dincolo de ceea ce fac pe teren, le vezi ca sunt obosite mental, psihic.

Cumva e ceva in care ma regasesc pentru ca seamana cu lumea in care traiesc eu. Multe dintre jucatoare sunt foarte apropiate de moda, pentru ca isi pot permite sa-si cumpere lucruri frumoase, au picioare si trupuri minunate, arata ca modelele. Era o lume pe care o stiam din munca mea anterioara.

Cand am inceput in aceasta meserie m-am gandit “ok, fac lucruri frumoase, oamenilor le plac fotografiile mele, deci totul functioneaza bine”, dar pe parcurs am intalnit un fel de presiune si de tensiune care seamana cu ceea ce traiesc ele.

Ti se intampla sa-ti fie frica in fata unei noi sedinte foto?

Nu, nu simt frica. Dar oamenii se asteapta de la tine ca intotdeauna sa livrezi ceva exceptional, pentru ca uneori sunt bugete impresionante in joc, oameni care vin pentru sedinta foto din multe colturi ale lumii si ai o multime de responsabilitati ca fotograf profesionist intr-o zona comerciala. Si daca nu faci o fotografie buna la final, toti banii au fost aruncati in zadar.

Nu mi-e frica de asa ceva, daca mi-ar fi frica nu as face aceasta meserie. Dar, adevarul este ca trecand de la un job la altul, in productiile mari in care ti se cer rezultate exceptionale, tu stii ca nu esti un robot, ca esti un om ca toti ceilalti si uneori e posibil sa nu ai o conexiune buna cu subiectul, poate luminile nu au fost bune, poate ploua si tu trebuie sa faci o fotografie de exterior. Sunt o multime de factori care nu depind de tine si trebuie sa faci fata la aceasta presiune de fiecare data. Evident, trebuie sa fii profesionist, sa-ti faci treaba si sa livrezi lucrarea in cea mai buna forma pe care o poti obtine.

Nu se vorbeste despre asta, dar e o presiune foarte mare pe care o simtim toata cariera noastra pentru ca si noi suntem oameni, nu suntem masini.

E interesant ca mai ai si o alta presiune pe care o pui tu pe propria persoana: uneori muncesti foarte mult, apoi ai momente in care lucrezi mai putin si trebuie sa inveti sa -ti manageruiesti gandurile. In aceste momente cand nu lucrezi, mereu cazi in aceeasi cursa, eu – chiar si dupa 20 de ani – ma gandesc daca nu lucrez o perioada e gata… nimeni nu mai vrea sa lucreze cu tine. Si incep sa gandesc lucruri proaste despre mine.

Pe bune? Dar ai super rezultate, o cariera importanta si poti oricand sa-ti creezi propriile proiecte.

Da, si fac asta. Dar cu onestitate pentru ca vorbim lucruri care nu se spun in spatiu public prea des, de fiecare data cand vorbesc cu colegii mei, toti traiesc cu aceasta presiune si aceste ganduri. E vorba despre confirmarea muncii tale, dar cand vin sase luni in care nu ai avut un job comercial –  pentru o reclama sau o revista – n-are legatura cu cati bani ai in cont, pentru ca incepi sa te gandesti: “gata, vine sfarsitul”. Stii ca nu e adevarat, dar mintea ta lucreaza cu ganduri negative.

Si in perioada primului an de pandemie cum ai facut fata acestor emotii suplimentare?

Sincer, pentru mine a fost o relaxare. Pentru ca nu munceam nu pentru ca nu mi se propunea mie ceva, ci pentru ca nu muncea nimeni. N-a mai fost presiunea ca trebuie sa fii ocupat, sa ai un continut bogat si nou pe instagram, sa ai o viata sociala de networking intensa.

Dar pandemia si momentele de izolare, inclusiv din sport, mi-au deschis o noua perspectiva de a privi lucrurile.

Am facut un proiect remote pentru Australian Open. In timpul pandemiei, cand toate jucatoarele era in izolare obligatorie in camerele de hotel inainte de debutul turneului, mi-am dat seama ca fiecare traieste doua saptamani in acelasi tip de camera, aceeasi mobile, privelistea la fel pe fereasta. Jucatoarele cautau solutii sa se antreneze, loveau la perete in camera de hotel intr-o saltea, faceau bicicleta in baie unde creasera efect de sauna de la dus ca sa se obisnuiasca cu vremea din Australia. Era un context cu totul nou.

Am vorbit cu WTA si i-am rugat sa ma lase sa fac un proiect remote cu fotografii din izolare. Fotografii pe facetime. Prima data am contactat-o pe Barbora Strycova pentru ca e prietena mea si a acceptat imediat. Am lucrat impreuna pentru cel mai bun cadru, a pus telefonul intr-un loc potrivit in camera si eu am declansat pe facetime de la mine de acasa. Apoi au fost multe alte jucatoare in cadre unice: imona Halep, Karolina Pliskova, Elena Svitolina, Danielle Collins, Sue-wei Hisen etc

A fost, de fapt, un proiect in care toata lumea m-a intrebat cum am facut pentru ca era si calitatea fotografiei, dar si gradul de intimidate cu jucatoarele. Dar partea frumoasa a proiectului este ca ele au avut controlul pentru ce vor sa arate din camera lor, iar nivelul de intimidate – intr-un context atat de special precum carantina la un Grand Slam intr-un context pandemic – a fost exceptional.

Au fost 77 de jucatoare care au raspuns la proiectul Radkai, o parte din fotografii le vedeti mai jos