Despre carte: O legendara actrita de film, care aminteste intrucatva de Marilyn Monroe si Elizabeth Taylor, reflecteaza asupra neobositei sale ascensiuni, precum si a riscurilor pe care si le-a asumat, a iubirilor pe care le-a pierdut si a secretelor pe care le-a tinut departe de ochii si urechile admiratorilor infocati. Aflata in amurgul vietii, Evelyn Hugo este in sfarsit gata sa spuna adevarul despre stralucitoarea si scandaloasa ei viata. Dar cand o alege pentru aceasta intreprindere pe Monique Grant, o jurnalista cvasinecunoscuta, nimeni nu este mai uimit decat Monique insasi. De ce ea? De ce acum?

Fragment CEI SAPTE SOȚI AI LUI EVELYN HUGO de Taylor Jenkins Reid. Cartea a aparut la Editura Corint /Leda si poate fi gaita deja in librarii.

Afurisitul de Don Adler

FIICELE DOCTORULUI MARCH S-A DOVEDIT A FI UN MORCOV

plimbat pe dinaintea ochilor mei, deoarece, imediat ce am devenit „Evelyn Hugo, tânăra blondă”, Sunset a venit cu tot felul de filme pe care voia să le fac. Comedii sentimentale de-a dreptul tâmpite.

Am acceptat din două motive. Unul, că nu aveam de ales decât să consimt, fiindcă nu eu eram călare pe situație. Doi, steaua mea era în ascensiune. Rapidă.

Primul film în care mi-au dat rolul principal a fost Father and Daughter. L-am turnat în 1956. Ed Baker juca rolul tată- lui meu rămas văduv, iar noi doi ne îndrăgosteam de câte ci- neva în același timp. El, de secretara lui, eu, de ucenicul său. La acea vreme, Harry insista serios să merg la câteva întâlniri cu Brick Thomas.

Brick era un fost copil-vedetă, stea de spectacole de ma- tineu care se credea Mesia, pe cuvântul meu de onoare! Numai stând lângă el credeam că m-aș putea îneca în ado- rația de sine care curgea în valuri din omul ăsta.

Într-o vineri seara, Brick și cu mine ne-am întâlnit cu Harry și Gwendolyn Peters la câteva străzi de Chasen’s1. Gwen m-a băgat într-o rochie, ciorapi și pantofi cu toc. Mi-a aranjat părul într-o coafură montantă. Brick a apărut în pantaloni de stambă și tricou, iar Gwen l-a strecurat într-un costum frumos. Am condus Cadillacul Biarritz nou-nouț al lui Harry pe cei opt sute de metri până la intrare.

Lumea ne făcea poze mie și lui Brick încă dinainte să coborâm din mașină. Am fost conduși către un separeu ro- tund, unde ne-am așezat aproape unul de altul. Eu am co- mandat un Shirley Temple.

• Câți ani ai, scumpo? m-a întrebat Brick.
• Optsprezece, i-am răspuns.
• Deci fac pariu c-aveai poza mea pe perete, ha?

Mi-a trebuit toată puterea să nu înșfac băutura și să i-o trântesc în față. Am zâmbit în schimb cât de politicos am putut și am zis:

• De unde-ai știut?

Fotografii au făcut poze cu noi doi. Ne-am prefăcut că nu-i vedeam, dând impresia că râdeam împreună, braț la braț.

După o oră, ne întorceam la Harry și Gwendolyn și ne schimbam în hainele noastre normale.

Chiar înainte să ne luăm rămas-bun, Brick s-a întors către mine și a zâmbit.

• O să fie o mulțime de zvonuri despre mine și despre tine mâine.
• Cu siguranță.
• Dă-mi de știre dacă vrei să le adeverim!

Ar fi trebuit să tac. Ar fi trebuit doar să zâmbesc politi- cos. În schimb, am zis:

• Stai tu și-așteaptă!

Brick m-a privit și a râs, apoi mi-a făcut cu mâna a ră- mas-bun, de parcă nu l-aș fi insultat.

• Îți vine să crezi ce tupeu are tipul ăsta? am comentat eu.

Harry îmi deschisese deja portiera și mă aștepta să urc în mașină.

• Tipul ăsta ne aduce o mulțime de bani, a zis el când m-am așezat.

A intrat pe partea opusă și a întors cheia în contact, dar n-a pornit din loc, uitându-se la mine în schimb.

• Nu zic să pierzi vremea prea mult cu actorii care nu-ți plac. Dar ți-ar prinde bine, dacă-ți place unul, să avanseze

lucrurile dincolo de o ședință foto sau două. Studioului i-ar plăcea. La fel și fanilor.

În naivitatea mea, credeam că terminasem cu prefăcăto- ria că sunt înnebunită după atenția oricărui bărbat care-mi ieșea în cale.

• OK! am zis eu cam bosumflată. O să încerc.

În concluzie, pentru că știam că-i cel mai bine pentru ca- riera mea, am strâns din dinți la întâlnirile cu Pete Greer și Bobby Donovan.

După care Harry mi-a aranjat o întâlnire cu Don Adler și-am uitat de ce-mi repugnase mie ideea de așa ceva.

Don Adler m-a invitat la Mocambo, care, fără îndoială, era cel mai tare club din oraș, și m-a luat de la apartamentul meu.

Am deschis ușa și l-am văzut în fața ei într-un costum drăguț și cu un buchet de crini în mână.

Era doar cu vreo zece centimetri mai înalt ca mine pe to- curi. Păr castaniu-deschis, ochi căprui, bărbie pătrățoasă, genul de zâmbet care, în clipa în care-l vedeai, te făcea să te topești. Era zâmbetul pentru care fusese celebră mama lui, afișat însă acum pe o față mai frumoasă.

• Pentru tine, a zis el, cu numai un strop de timiditate.
• Uau! am zis eu, luându-i buchetul din mână. Sunt su- perbi! Intră! Intră! Am să-i pun în niște apă.

Eram îmbrăcată cu o rochie de seară scurtă albastru-sa- fir, cu decolteu marinăresc, și părul prins într-un coc pe ceafă. Am luat o vază de sub chiuvetă și am dat drumul la apă.

• Nu trebuia, i-am zis eu lui Don, care stătea în bucătă- rie, așteptându-mă.
• Ei bine, așa am vrut eu. L-am tot sâcâit pe Harry de ceva vreme să fac cunoștință cu tine. Așa că măcar atâta lucru puteam să fac și eu să te simți deosebită.

Am pus florile pe blat.

• Mergem?

A încuviințat din cap și m-a luat de mână.

• Am văzut Father and Daugther, mi-a zis când ne aflam în decapotabila lui și ne îndreptam spre Sunset Strip1.
• A, da?
• Da! Ari mi-a arătat una din primele versiuni. Zice că el crede c-o să fie un mare succes. Că tu o să fii un mare succes.
• Și tu ce crezi?

Eram opriți la semafor pe Highland. Don s-a uitat la mine cu atenție.

• Cred că femeie superbă ca tine n-am văzut în viața mea, jur asta!
• Ah, încetează!

M-am pomenit râzând și roșind chiar.

• Serios! Și ești realmente talentată. Când s-a terminat filmul, m-am uitat drept la Ari și i-am zis: „Asta-i fata potri- vită pentru mine.”
• N-ai făcut așa ceva! A ridicat mâna.
• Pe onoarea mea de cercetaș!

Nu era absolut niciun motiv pentru care un bărbat ca Don Adler să aibă alt efect asupra mea decât restul bărba- ților de pe lume. Nu era mai frumos ca Brick Thomas, nici mai sincer ca Ernie Diaz și mă putea face vedetă fie că-l iu- beam, fie că nu. Chestiile astea însă sfidează rațiunea. Fe- romonii sunt de vină, până la urmă, cred eu.

Asta și faptul că, măcar la început, Don Adler m-a tra- tat ca pe un om. Sunt unii care văd o floare frumoasă și dau fuga s-o culeagă. Vor s-o țină în mâini, vor să fie proprieta- tea lor. Vor ca frumusețea florii să le aparțină, să fie în po- sesia și sub controlul lor. Don nu era așa. Cel puțin, nu la început. El se bucura să se afle lângă floare, să fie recunos- cător pentru simplul fapt că floarea există.

Uite care era treaba cu măritișul cu unul ca el, un tip ca Don Adler, pe atunci! Îi spui: „Lucrul acesta frumos pentru

a cărui simplă existență erai recunoscător acum, ei bine, poți să-l ai în proprietatea ta.”

Don cu și mine am petrecut toată seara la Mocambo. A fost un adevărat circ. Puzderie de oameni afară, înghesuiți ca sardelele, încercând să intre. Înăuntru, terenul de joacă al celebrităților. Mese peste mese pline de oameni celebri, tavane înalte, spectacol cu numere incredibile și păsări peste tot. Păsări vii în aviarii de sticlă.

Don m-a prezentat câtorva actori de la MGM și Warner Brothers. Am făcut cunoștință cu Bonnie Lakeland, care tocmai devenise liber-profesionistă și dăduse lovitura cu Money, Honey. Am auzit, nu numai o dată, oameni descriin- du-l pe Don drept prințul Hollywoodului și mi s-a părut fer- mecător când s-a întors către mine după a treia oară când a zis-o cineva și mi-a șoptit: „Mă subestimează. Într-o bună zi o să fiu rege.”

Don și cu mine am stat la Mocambo până târziu după mie- zul nopții, dansând împreună până ne-au durut picioarele. De fiecare dată când se termina o melodie, ziceam c-o să ne așe- zăm, dar cum începea alta nu ne mai dădeam duși de pe ring. M-a condus acasă cu mașina. La ora ceea târzie, străzile erau tăcute, iar luminile, slabe. Când am ajuns la clădirea unde era apartamentul meu, m-a însoțit până la ușă. N-a

cerut să intre. Doar a zis:

• Când te mai pot vedea?
  • Sună-l pe Harry și stabilește o dată! i-am răspuns eu. Și-a pus mâna pe ușă.
  • Nu! Serios, doar tu și cu mine.
  • Și aparatele de fotografiat? l-am întrebat.
  • Dacă le vrei acolo, bine, fie! Dacă nu, atunci nici eu. Mi-a zâmbit cu un zâmbet dulce, care mă tachina.

Am izbucnit în râs.

• OK, ce-ai zice de vinerea viitoare? A stat pe gânduri o clipă.
  • Pot să-ți spun adevărul despre ceva?
  • Dacă trebuie…

• Sunt programat să mă duc cu Natalie Ember la Troca- dero vinerea viitoare seara.
• Ah!
• Numele e de vină. Numele de Adler. Sunset încearcă să mulgă toată celebritatea pe care-o poate scoate de la mine.

Am clătinat din cap.

• Nu cred că-i doar numele, i-am zis eu. Am văzut Bro- thers in Arms. Ești grozav. Le-ai plăcut la nebunie tuturor din public.

M-a privit timid și a zâmbit.

• Chiar crezi asta?

Am scos un hohot de râs. Știa că-i adevărat, numai că-i plăcea s-o audă din gura mea.

• N-o să-ți dau satisfacție, i-am zis.
• Aș vrea eu s-o faci.
• Ei, gata! Ți-am zis când mai sunt liberă. Tu folosește cum vrei informația!

S-a îndreptat de spate, ascultându-mi vorbele de parcă i-aș fi dat ordine.

• OK, anulez treaba cu Natalie, atunci! Te iau de aici vineri, la șapte.

I-am zâmbit și am încuviințat din cap.

• Noapte bună, Don!
• Noapte bună, Evelyn!

Când dădeam să închid ușa, a ridicat mâna, oprindu-mă.

• Te-ai simțit bine în seara asta? m-a întrebat.

M-am gândit la ce să spun și cum, după care mi-am pier- dut stăpânirea de sine, amețită de sentimentul de încântare pe care mi-l trezea cineva pentru prima oară.

• Una dintre cele mai frumoase seri din viața mea. A zâmbit.
• Și din a mea.

A doua zi, ne-a apărut poza în revista Sub Rosa cu ex- plicația foto: „Don Adler și Evelyn Hugo sunt o pereche pe cinste.”

FATHER AND DAUGHTER A FOST UN SUCCES URIAȘ. CA O demonstrație a cât de entuziasmați de noua mea identitate publică erau, cei de la Sunset m-au trecut în distribuție la începutul filmului drept: „Prezentând-o pe Evelyn Hugo.” A fost ul- tima și singura oară când mi-a apărut numele sub frontispiciu.

În seara premierei, m-am gândit la mama. Știam că dac-ar fi putut să fie alături de mine, ar fi radiat de fericire. „Am re- ușit”, am vrut să-i spun. „Am scăpat amândouă de acolo.”

Când filmul a avut încasări bune, am crezut că Sunset o să dea undă verde proiectului Fiicele doctorului March. Numai că Ari a vrut ca Ed Baker și cu mine să facem un alt film cât mai curând posibil. Pe vremea aia nu se făceau con- tinuări, ci ceea ce era în esență același film din nou, cu alt titlu și o idee ușor diferită.

Ca atare, ne-am apucat de turnat Next Door. Ed juca rolul unchiului meu, care mă luase la el după ce-mi muriseră pă- rinții. Amândoi picam repede în încurcăturile amoroase cu mama văduvă și fiul ei, care locuiau lângă noi.

Don turna un thriller la studio la acel moment și venea să mă vadă în fiecare zi când la ei se dădea pauză de prânz.

Eram topită toată, îndrăgostită și cuprinsă de dorință pentru întâia oară.

Mă pomeneam înseninându-mă în clipa în care dădeam cu ochii de el, găsind mereu motive să-l ating, să aduc vorba de Don în conversații atunci când nu era prin preajmă.

Harry se săturase să tot audă de el.

• Ev, scumpo, vorbesc serios, mi-a zis într-o du- pă-amiază pe când beam ceva la el în birou. Mi-ajuns pâ- nă-n gât toată trăncăneala asta despre Don Adler.

Îi făceam o vizită lui Harry cam o dată pe zi pe vremea aceea, doar ca să dau raportul, să văd ce mai face. Mă stră- duiam mereu să pară că-i o chestiune de serviciu, dar știam că, pentru mine, el era cel mai aproape de ceea ce s-ar putea numi prieten.

Sigur, mă împrietenisem și cu multe alte actrițe de la Sunset. Ruby Reilly, mai ales, era preferata mea. Era înaltă și subțire, cu râs exploziv și un aer de detașare. Nu vorbea niciodată pe ocolite și, cu toate astea, era în stare să farmece pe aproape toată lumea.

Uneori, Ruby și cu mine, precum și cu alte fete de la stu- dio, luam prânzul și bârfeam despre diversele chestii care se petreceau, dar, la drept vorbind, le-aș fi aruncat pe toate în fața unui tren în mișcare ca să obțin un rol. Și cred că și ele ar fi procedat la fel.

Intimitatea e imposibilă fără încredere. Am fi fost idioate să ne încredem una în alta.

Cu Harry era însă altceva.

Harry și cu mine ne doream același lucru. Voiam ca Evelyn Hugo să fie cât se poate de populară și ne mai și simpatizam.

• Putem discuta despre Don sau despre când o să dai undă verde proiectului Fiicele doctorului March, i-am zis eu, tachinându-l.

A izbucnit în râs.

• Nu de mine depinde, și tu o știi.
• Păi, atunci de ce se tot mocăie Ari?
• Nu vrei să faci Fiicele doctorului March chiar acum. E mai bine să mai stai câteva luni.
• Ba cu siguranță vreau să-l fac chiar acum.

Harry a clătinat din cap și s-a ridicat în picioare, turnân- du-și încă un pahar de whisky. Nu mi-a oferit un alt doilea martini și am știut că era de părere că n-ar fi trebuit să-l beau nici pe primul.

• Ai putea să ajungi realmente mare, mi-a zis. Toată lumea o spune. Dacă Next Door merge la fel de bine ca Father

and Daughter, iar tu și cu Don vă îndreptați în continuare în direcția în care ați pornit, ai putea să ajungi mare de tot.

• Știu. Pe asta și mizez.
  • Vrei să iasă Fiicele doctorului March taman la mo- mentul în care lumea te crede în stare de un singur lucru.
  • Ce vrei să spui?
  • Ai avut succes uriaș cu Father and Daughter. Lumea știe că poți fi amuzantă. Știe că ești adorabilă. Știe că i-ai plăcut în filmul respectiv.
  • Desigur.
  • Acum o s-o faci din nou. O să le arăți că poți recrea magia. Că nu ești în stare numai de o chestie.
  • În regulă…
  • Poate faci un film cu Don. La urma urmei, nici n-apucă bine oamenii să tipărească poze cu voi doi dansând la Ciro’s sau Trocadero, că se și epuizează.
  • Dar…
  • Ascultă-mă! Don și cu tine faceți un film. Ceva de dra- goste potrivit pentru matineu, poate. Ceva unde să vrea toate fetele să fie ca tine și toți băieții cu tine.
  • Bun!
  • Și tocmai când toată lumea crede că te cunoaște, că o „pricepe” pe Evelyn Hugo, o joci pe Jo. Îi dai pe toți pe spate. Acum publicul are să-și zică în sinea sa: „Știam eu că era deosebită.”

• Dar de ce nu pot să fac pur și simplu Fiicele doctorului March acum? Și să creadă asta acum?

Harry a clătinat din cap.

• Pentru că trebuie să le lași timp să investească în tine. Trebuie să le lași timp să ajungă să te cunoască.
  • Zici c-ar trebui să fiu previzibilă.
  • Zic c-ar trebui să fii previzibilă și apoi să faci ceva im- previzibil, după care o să te iubească pe veci.

L-am ascultat și am reflectat la vorbele lui.

• Îmi bagi și tu o replică așa, i-am zis. A izbucnit în râs.

• Uite ce e, ăsta e planul lui Ari. Fie că-ți place sau nu. Vrea să mai apari în câteva filme înainte să-ți dea Fiicele doctorului March. Dar o să ți-l dea.
• În regulă!

Aveam de ales oare? Aveam contract cu Sunset pentru încă trei ani. Dacă făceam prea multe probleme, aveau opți- unea să mă trimită la plimbare. Puteau să mă împrumute, să mă forțeze să accept proiecte, să mă trimită în concediu fără plată și altele. Puteau să facă ce voiau. Eram proprie- tatea Sunset.

• Treaba ta acum, a zis Harry, e să vezi dacă poți să faci o încercare pe bune cu Don. E în interesul amândurora.
• A, acum tu vrei să vorbești despre Don, am zis eu, râzând.

A zâmbit.

• Nu vreau să stau și să te ascult cum tot spui ce minu- nat e. E plictisitor. Vreau să știu dacă ați fi gata să oficiali- zați relația.

Don și cu mine fuseserăm văzuți prin oraș, ni se făcuseră fotografii în fiecare loc la modă din Hollywood. Cina la Dan Tana’s, prânz la Vine Street Derby, tenis la Beverly Hills Tennis Club, iar noi știam ce facem când ne afișam în public.

Aveam nevoie ca numele lui Don să fie menționat în ace- eași propoziție cu al meu, iar el avea nevoie să pară că face parte din Noul Hollywood. Fotografiile cu noi la dublă întâl- nire cu alte staruri îi întăreau foarte bine imaginea de om de lume.

Numai că el și cu mine nu vorbiserăm deloc despre ceva oficial, pentru că ne bucuram sincer să ne aflăm unul în compania altuia. Percepeam faptul că asta ne ajuta în cari- eră ca pe un avantaj suplimentar.

În seara premierei filmului său, Big Trouble, Don m-a luat de acasă îmbrăcat într-un costum șic închis la culoare și cu o cutiuță de la Tiffany în mână.

• Ce-i asta? l-am întrebat eu.

Eram îmbrăcată cu o rochie neagră Christian Dior cu flori.

• Deschide-o! a zis Don surâzător.

Înăuntru se afla un inel uriaș de platină cu diamante. Îm- pletit pe margini și cu o piatră prețioasă pătrată în mijloc.

• Ești…, am icnit eu.

Știam ce mi se pregătea, fie și numai pentru că știam că Don murea de dorința de a face sex cu mine. Îi rezistasem în ciuda avansurilor foarte fățișe, ceea ce devenea din ce în ce mai greu. Cu cât ne sărutam în locuri întunecoase mai mult, cu cât ne pomeneam mai des singuri pe bancheta din spate în limuzine, cu atât mai greu îmi era să-l alung.

Nu mai avusesem niciodată un asemenea sentiment, o dorință arzătoare trupească. Nu mai simțisem cum e să te doară dorința de a fi atinsă până la Don. Mă pomeneam lângă el, disperată să-i simt mâinile pe pielea goală.

Îmi mai plăcea la nebunie și ideea de a face dragoste cu cineva. Sex mai făcusem, dar nu însemnase nimic pentru mine. Voiam să fac dragoste cu Don. Îl iubeam și voiam să facem lucrurile cum trebuie.

Și iată! O cerere în căsătorie!

Am întins mâna să ating inelul, să mă asigur că era ade- vărat. Don a închis cutiuța înainte să apuc s-o fac.

• Nu-ți cer să te măriți cu mine, mi-a zis.
  • Poftim?!

M-am simțit ca o neghioabă. Îmi permisesem să mă avânt prea tare cu visele mele. Iată-mă, Evelyn Herrera, defilând prin lume de parcă mă chema Evelyn Hugo și pu- team să mă mărit cu un star de cinema.

• Cel puțin nu încă.

Am încercat să-mi ascund dezamăgirea.

• Fie cum vrei tu, am zis, întorcându-mă cu spatele la el să-mi iau poșeta plic.
  • Nu te bosumfla!
  • Cine s-a bosumflat?

Am ieșit din apartament și am închis ușa după mine.

• O să te cer în seara asta, mi-a zis cu glas rugător, aproape cerându-și iertare. La premieră. În fața tuturor.

M-am îmbunat.

• Eu doar am vrut să mă asigur… am vrut să știu…

M-a prins de mână și a pus un genunchi în pământ. N-a mai deschis cutiuța cu inelul. Doar s-a uitat la mine cu sinceritate.

• O să accepți?
• Ar trebui să plecăm. Nu poți să întârzii la propriul film.
• O să accepți? Atâta tot am nevoie să știu. M-am uitat fix la el și i-am zis:
• Da, prostănac ce ești, sunt nebună după tine!

M-a strâns în brațe și m-a sărutat. M-a durut un pic, căci mi-a lovit cu dinții buza de jos.

Aveam să mă mărit. De data asta cu un om pe care-l iu- beam. Cu un om care mă făcea să simt ceea ce mă prefăceam eu că simt în filme.

Ce putea fi mai departe de apartamentul minuscul și trist din Hell’s Kitchen dacă nu asta?

O oră mai târziu, pe covorul roșu, într-o mare de fotografi și agenți de presă, Don Adler a pus un genunchi în pământ.

• Evelyn Hugo, vrei să te măriți cu mine?

M-a podidit plânsul și am dat din cap că da. S-a ridicat și mi-a pus inelul pe deget, după care m-a luat în brațe și m-a învârtit.

Când m-a lăsat jos, l-am văzut pe Harry Cameron în ușa cinematografului, aplaudându-ne. Mi-a făcut cu ochiul.

DON ȘI EV, PE VECIE!

De la noi ați auzit-o prima oară, oameni buni: cel mai nou cuplu-simbol al Hollywoodului, Don Adler și Evelyn Hugo, își pune pirostriile!

Cel Mai Dorit dintre Cei Mai Doriți Burlaci a ales-o pe nimeni alta decât efervescenta starletă blondă să-i fie mireasă. Cei doi au fost văzuți giugiulindu-se și țopă- ind peste tot, iar acum s-au decis să oficializeze relația. Se zvonește că Mary și Roger Adler, mândrii pă- rinți ai lui Don, sunt cât se poate de fericiți că Evelyn le intră în familie.

Puteți pune pariu pe ce vreți că festivitățile o să fie evenimentul sezonului. Cu o familie de la Hollywood atât de strălucitoare și o mireasă atât de frumoasă, tot orașul o să vorbească.

AM AVUT O NUNTĂ FRUMOASĂ. TREI SUTE DE INVITAȚI, primiți de Mary și Roger Adler. Ruby mi-a fost domnișoară de onoare. Am purtat o rochie din tafta cu pietre prețioase la gât, acoperită cu dantelă împodobită cu trandafiri, cu mâ- neci până la încheietura mâinii și o fustă lungă din dan- telă. Creată de Vivian Worley, costumiera-șefă de la Sunset. Gwendolyn mi-a aranjat părul într-un coc simplu, dar fără cusur, de care mi-a prins vălul de tul. N-am organizat noi mare parte din nuntă; Mary, Roger și cei de la Sunset au controlat mai tot.

Din partea lui Don se aștepta să joace așa cum voiau pă- rinții lui. Până și eu îmi puteam da seama că ardea de nerăb- dare să scape din umbra lor, să le eclipseze faima de staruri cu a lui. Fusese crescut să creadă că singura putere pe care merita să te străduiești s-o obții era celebritatea, iar ceea ce iubeam eu la el era faptul că era gata să devină cel mai puter- nic om din orice încăpere, fiind cel mai adorat.

Ni s-o fi aranjat toată nunta după bunul plac al altora, însă nouă ni se păreau sfinte iubirea noastră și devota- mentul față de celălalt. Când Don și cu mine ne-am privit în ochi și ne-am ținut de mână, și am zis „Da” la Beverly Hills Hotel, ne-am simțit de parcă n-am fi fost decât noi doi acolo, în ciuda faptului că eram înconjurați de jumătate de Hollywood.

Spre finalul serii, după clopotele de nuntă și anunțarea noastră drept cuplu căsătorit, Harry m-a luat deoparte și m-a întrebat ce mai fac.

• Sunt cea mai faimoasă mireasă din lume în clipa asta, i-am zis. Mă simt extraordinar.

A izbucnit în râs.

• O să fii fericită? Cu Don? Crezi că o să aibă grijă de tine cum trebuie?
  • Nici nu mă îndoiesc de asta.

Credeam în sufletul meu că găsisem pe cineva care mă înțelegea sau, cel puțin, o înțelegea pe cea care mă strădu- iam să fiu. La nouăsprezece ani, Don era finalul meu fericit.

Harry m-a cuprins cu brațul pe după umeri și a zis:

• Mă bucur pentru tine, puștoaico!

L-am prins de mână înainte să și-o poată retrage. Bău- sem două pahare de șampanie și mă simțeam vioaie.

• Cum se face că tu n-ai încercat niciodată nimic? Ne cunoaștem de câțiva ani deja. Nici măcar un pupic pe obraz.
  • Am să-ți dau un pupic pe obraz dacă vrei, mi-a zis Harry cu un surâs.
  • Nu la asta mă refeream, și o știi și tu.
  • Voiai să se întâmple ceva? m-a întrebat el.

Nu eram atrasă de Harry Cameron, în ciuda faptului că era, categoric, un bărbat atrăgător.

• Nu! Nu cred că mi-am dorit.
  • Dar ai vrut să vreau eu să se întâmple ceva? Am zâmbit.
  • Și ce dacă? E ceva rău în asta? Sunt actriță, Harry, să n-o uiți!

A izbucnit în râs.

• Îți scrie „actriță” pe frunte. Mi-aduc aminte de asta în fiecare zi.
  • Atunci, de ce, Harry? Care-i adevărul?

A sorbit din whisky și și-a luat mâna de pe mine.

• E greu de explicat.
  • Încearcă!
  • Ești tânără.

Am dat a lehamite din mână. Majoritatea bărbaților nu par să aibă o problemă cu așa o chestiune minoră. Propriul meu soț e cu șapte ani mai mare decât mine.

M-am uitat în sală și l-am văzut pe Don legănându-se cu mama sa pe ringul de dans. Mary era încă superbă, deși trecuse de cincizeci de ani. Ajunsese celebră în epoca filmu- lui mut și făcuse și câteva sonore înainte să se retragă. Era înaltă și intimidantă, cu un chip care te frapa.

Harry a mai tras un gât de whisky și a pus paharul jos.

Părea îngândurat.

• E o poveste lungă și complicată. E suficient să zic că n-ai fost niciodată genul meu.

La felul în care o zisese, mi-am dat seama că încerca să-mi transmită ceva. Nu era interesat de fete ca mine. Nu era interesat de fete și pace.

• Ești cel mai bun prieten al meu de pe fața pământu- lui, Harry. Știi asta?

A surâs. Mi-a lăsat impresia c-o făcuse pentru că era fer- mecat și ușurat. Se destăinuise, chiar dacă vag, iar eu reac- ționasem cu acceptare, cu toate că indirectă.

• Așa să fie oare? a întrebat el. Am încuviințat din cap.
• Păi, atunci tu o să fii cea mai bună prietenă a mea. Am ridicat paharul în cinstea lui.
• Cei mai buni prieteni își spun totul, am zis eu. A zâmbit, ridicând și el paharul.
• Nu cred asta, m-a tachinat. Nici măcar o clipă. A venit Don și ne-a întrerupt.
• Te deranjează rău, Cameron, dacă dansez cu mireasa mea? Harry a ridicat mâinile ca și cum s-ar fi predat.
• Îți aparține cu totul.
• Asta cam așa e.

L-am luat pe Don de mână și ne-am dezlănțuit pe tot rin- gul de dans. Mă privea drept în ochi. Chiar se uita la mine, mă vedea pe mine.

• Mă iubești, Evelyn Hugo?
• Mai mult decât orice pe lume. Tu mă iubești, Don Adler?
• Îți iubesc ochii, țâțele și talentul. Faptul că n-ai abso- lut deloc fund. Iubesc totul la tine. Așa că „da” ar fi puțin zis.

Am râs și l-am sărutat. Eram înconjurați de oameni înghesuiți pe ringul de dans. Tatăl lui, Roger, fuma un trabuc cu Ari Sullivan în colț M-am simțit la milioane de kilometri depărtare de vechea mea viață, de cea care fusesem, de fata care avea nevoie de Ernie Diaz pentru ceva.

Don m-a tras la piept și mi-a șoptit la ureche:

— Eu și cu tine! Noi doi vom stăpâni orașul ăsta!

Eram căsătoriți de două luni când a început să mă lovească.