Pornind de la cartea Andreei Rasuceanu, „Bucurestiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară”, care da titlul expozitiei, evenimentul construieste o calatorie vizuala prin orasul real al perioadei interbelice, dar totodata si prin orasul fictional Bucuresti, asa cum apare in scrierile lui Mircea Eliade.

„Bucurestiul lui Eliade este acel oras pe care-l regasim imprastiat in nuvele si in romane, dar si mai mult, el este raspandit in cuvintele, gandurile si starile multor personaje fictionale. Chiar si Bucurestiul jurnalelor sau cel din memorii este tot un oras din cuvinte, adica dintr-o realitate filtrata de amintire, de emotie, de intamplare, ce devine in final tot constructie mentala”, mentioneaza organizatorii.  

Expozitia prezinta o geografie literara bucuresteana, realizata pe harti din 1914, 1928, 1938 pe care au marcat locuri reale, case si strazi care au existat cu adevarat si care in buna masura au ramas pana astazi. Pe harti au semnalat nu doar strazile si cladirile reale, ci si personaje si momente narative sau pasaje literare care fac din acea strada sau casa un loc semnificativ.

De asemenea, expozitia ofera o serie de fotografii actuale ale strazilor mentionate, alaturi de cateva fotografii de epoca. „La o prima vedere, ceea ce a ramas in realitatea construita din orasul lui Eliade este o consistenta colectie de arhitectura neoromaneasca, eclectica si modernista. Pentru fotografiile actuale, Andreea Cel Mare a batut strazi in amanuntime, luand cadrele egal, frontal, descriptiv. Au fost selectate pentru fotografiere doar constructiile de dinainte de 1945. O alta alegere a fost aceea de a fotografia si prezenta cu precadere acele case care nu au fost refacute sau reparate, sau acele garduri si porti ce nu au fost acoperite cu tabla sau policarbonat”, adauga organizatorii.

In mod deliberat, fotografiile au fost editate alb-negru pentru a estompa prezenta colorata a straturilor noi. „Pe cat posibil, am redus din impactul graffitti-urilor de pe ziduri si al reclamelor, si implicit din culorile masinilor, pentru a crea un balans intre imaginile vechi si cele noi”, subliniaza organizatorii. 

Expozitia este structurata pe 7 teme mari, asa cum apar ele pe harta alaturata. Dincolo de arheologia urbana a numelor de strazi, de trasee ale personajelor si al tramvaiului 14, de scene ale unor evenimente sau de tipologii de case, 7 instalatii cinematice ofera un comentariu artistic asupra unora dintre pasajele literare selectate.

„Bucurestiul lui Eliade” se desfasoara in mansarda Muzeului Literaturii, un spatiu similar celui unde a locuit scriitorul in strada Melodiei, unde si-a petrecut copilaria si adolescenta.

De asemenea, expozitia cuprinde si un video-tur ghidat, o calatorie prin Bucurestiul interbelic, in 4 episoade, pe Strazile Melodiei – Placerei – Sfintilor – Bolintineanu-Domnitei & Liceul Spiru Haret, mitologica Strada Mantuleasa, in Bucurestiul lui Eliade si al familiei lui, Institutul de Istorie a Religiilor – Strada Palade nr. 43 – Biblioteca Academiei Romane si Restaurantul Monte Carlo din Cismigiu.

In primul episod, sunt vizate Strazile Melodiei – Placerei – Sfintilor – Bolintineanu – Domnitei si Liceul Spiru Haret.

Despre acest episod, Eugen Ciurtin vorbeste despre casa lui Eliade, din strada Melodiei, astfel:„Mansarda lui, care e cunoscuta in toate limbile astăzi, pentru ca memoriile lui au fost traduse pe toate continentele, era de fapt plasata la intersectia Melodiei cu Bolintineanu. Strada Melodiei venea la marginea mahalalei Scaune colt cu mahalaua Caimatei. In aceasta parte a micii strazi exista etajul unde Mircea Eliade a inceput sa studieze istoria religiilor si chiar sa fie fumator. In aceasta zona, chiar in acest spatiu exista o gradina cu liliac alb si mansarda era undeva la etaj. In aerul acesta, intre 1914 si 1925, tanarul Mircea Eliade, copilul si adolescentul putea invata sa cante la pian anumite sonate de Beethoven, pe care, cum vom vedea peste drum, la Liceul Spiru Haret, le va executa in anumite concerte impreuna cu fratele lui. (…) In aceasta casa, Eliade incepe sa studieze alchimia occidentala, nu doar furnicile, incepe sa studieze tantrismul, istoria generala si comparata a religiilor”.

Episodul 2 vizeaza Strada Mantuleasa, cea aflata in centrul mitologiei bucurestene a lui Mircea Eliade.

Andreea Rasuceanu mentioneaza in acest episod despre „Suntem, de fapt, chiar in centrul mitologiei bucurestene a lui Mircea Eliade, in centrul geografiei sentimentale, sau interioare – cum spune unul dintre personajele sale – sau in ceea ce Julien Gracq (scriitor si geograf care seamana mult cu Mircea Eliade in privinta felului in care se raporteaza la spatiu) numeste celula germinala. El zice ca inima orasului genereaza in jurul ei un adevarat labirint, si ca acesta poate fi parcurs in functie de niste semne si niste indicii pe care nu le cunoaste decat cel care a trait in locul respectiv si a avut acces la geografia aceasta (…)“

Episodul 3 prezinta casa construita de Marcel Iancu langa Foisorul de Foc, despre Bucurestiul lui Eliade si al familiei lui.

Sorin Alexandrescu, in dialog cu Cosmina Goagea, explica despre aceasta casa, care „In urma diverselor evenimente istorice a fost luata de stat, dupa aceea am recuperat-o eu. La parter, unde ne aflam acum, m-am nascut si eu si am locuit ca tanar; acest apartament l-am pus la dispozitia Universitatii pentru cursuri cu masterii si doctoranzii. (…) Mircea nu a locuit aici niciodata, a locuit numai mama mea, sau sora lui, singura data cand a venit in aceasta casa, pe cat stiu, a fost in 1942, cand a fost si ultima lui venire in Romania, a venit de la Lisabona, a stat numai doua sau trei saptamani, si cu acea ocazie a fost facuta si o fotografie, pe o terasa a casei, in care apare si Mircea fotografiat de tatal meu, alaturi de mama mea.”

Ultimul episod al seriei cuprinde Institutul de Istorie a Religiilor – Strada Palade nr. 43 – Biblioteca Academiei Romane  si Restaurantul Monte Carlo din Cismigiu.

Eugen Ciurtin mentioneaza in acest episod ca „Ultima data in Bucurestiul lui, Eliade a venit – pentru trei saptamani – in iulie 1942, in plin razboi. Din nefericire a venit prin Berlin, unde l-a vazut pe Carl Schmitt”, iar apoi continua prezentarea spatiului.