In fiecare an in preajma sarbatorilor de iarna sute de milioane de oameni isi infrumuseteaza casele cu decoratiuni festive si luminite. Dintre toate acestea, obiectul care aduce mereu aerul de sarbatoare este bradul de Craciun. 

Fenomenul impodobirii brazilor cu decoratiuni, jucarii, globuri si figurine a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale traditiilor de iarna si a ajuns sa fie raspandit si asimilat de multe natiuni ca un element cheie al sarbatorilor. Un brad impodobit aduce bucurie si lumina in casa, iar cei mici sunt de fiecare data vrajiti de ornamentele spectaculoase si luminitele viu colorate.

Desi brazii de Craciun sunt un simbol recurent al sarbatorilor de iarna, inceputurile acestei traditii aratau altfel si adesea aveau un scop diferit decat cel de astazi.

Primele date istorice care mentioneaza utilizarea de plante si verdeata pentru a celebra sarbatorile provin din arhivele bisericilor din mediul rural englezesc al secolelor al XV-lea si al XVI-lea. In ele nu se fac referiri la folosirea bradului sau a altui tip de conifer, ci mai degraba la lauri, vasc si iedera care erau cumparate in timpul iernii de catre taranii crestini. In acest sens, laurul si iedera din traditia veche au inspirat colindul britanic ”The Holly and The Ivy”, care a supravietuit pana astazi in cultura britanica.

Asemenea locuintelor, si strazile erau impodobite cu verdeata, vasc si iedera, conform cartii lui Judith Flanders, „Craciunul: o bibliografie”. Flanders mentioneaza ca precusorul pomului de Craciun ar fi fost stalpii din edificiile religioase decorati cu laur si iedera de catre parohii in preajma sarbatorilor.

Plantele si crengutele „vesnic verzi” simbolizau viata eterna, iar atarnarea lor in timpul diferitelor sarbatori era un obicei des intalnit la popoarele iudaice, chineze si egiptene din Antichitate. 

Inchinarea si venerarea copacilor era o traditie des intalnita in Europa medievala pagana care a fost transmisa si in crestinism prin obiceiurile scandinave. Traditia de a decorara casa si grajdurile cu plante „mereu verzi” in noaptea de Anul Nou era menita sa sperie diavolul sau fiintele blestemate. Mai tarziu, s-a descoperit ca popoarele germanice amplasau la intrarea sau in interiorul casei un brad in timpul festivalului Yule, o sarbatoare pagana nordica care celebra solstitiul de iarna.

Originea bradului de Craciun are radacini in Germania Evului Mediu

Dupa convertirea la crestinism a popoarelor nordice si germanice, traditia bradului din timpul festivalului Yule s-a transmis mai departe si a fost adaptata la sarbatorile noii religii. Prima mentiune a utilizarii bradului de catre crestini in timpul festivitatilor de iarna dateaza din 1419, cand o breasla din Freiburg, un oras din sud-vestul Germaniei, a ridicat un copac impodobit cu mere, napolitane, turta dulce si betea. Bradul a fost ridicat ca decor cu ocazia unei scenete despre Rai, Adam si Eva, reprezentand copacul paradisului.

In spiritul acestei scenete, germanii aduceau bradul in case in seara de 24 decemrbie, ziua in care erau sarbatoriti Adam si Eva. Decoratiunile prinicipale erau napolitanele inlocuite ulterior cu biscuiti. Lumanarile, simbolul lui Hristos ca lumina a lumii erau adesea prinse de ramurile bradului.

In camera in care se tinea bradul se punea pe masa o „piramida a Craciunului”, o constructie ce lua forma unui turnulet din lemn imbracat cu vasc, lumanari si o stea. Pana in secolul al XVI-lea, cele doua simboluri ale Craciunului, piramida si copacul paradisului s-au transformat in bradul de Craciun. 

Traditia bradului de Craciun a fost raspandita si in tarile invecinate. In Anglia a fost popularizat la inceputul secolul al XIX-lea de catre Printul Albert, consortul Reginei Victoria. 

Bradul de Craciun s-a raspandit prin intermediul obiceiurilor luterane pe tot teritoriul Germaniei pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Abia din secolul al XIX-lea a devenit o traditie populara si in Anglia, fiind adus de catre printul Albert, sotul Reginei Victoria, nascut si crescut in Germania. Bradul de Craciun victorian era impodobit cu jucarii si mici cadouri, lumanari, floricele de porumb si bomboane traditionale, iar in loc de betea erau atarnate panglici si lanturi de hartie. 

Obiceiul s-a raspandit si in America de Nord prin imigrantii germani stabiliti in Pennsylvania la sfarsitul secolului al XVII-lea. In China si Japonia a devenit popular prin intermediul misionarilor crestini, in secolele XIX-XX. 

In tara noastra bradul de Craciun a ajuns prin familia regala a Romaniei si a fost impodobit prima data in 1866.

Primul brad de Craciun impodobit in Romania a fost la Palatul Regelui Carol I de Hohenzoller, in 1866, in primul sau an de domnie. Ulterior, traditia a fost preluata de nobilime si s-a raspandit in mediul urban iar mai apoi la sate. Astazi, este nelipsit din casele romanilor in preajma sarbatorilor de iarna.

Primii brazi erau impodobiti cu fructe, biscuiti si flori de hartie, iar intre timp s-a trecut la ornamente mai elaborate, precum globulete de sticla, betea, bomboane de ciocolata si instalatii luminoase. Va invitam sa descoperiti mai jos cateva exemple spectaculoase.